LUCRARE FINALIZATĂ – Bloc ANL cu 30 de locuințe, recepţionat astăzi în municipiul Sighetu Marmaţiei

0
1819

BLOC ANL. În municipiul Sighetu Marmației, Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), a recepţionat astăzi, 12 mai, 30 de locuinţe pentru tineri. Locuinţele (10 garsoniere şi 20 de apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Făget (fostă Bogdan Vodă), cu regim de înălţime P+3E+M (parter+3 etaje+mansardă) – în fotografie, în stânga.

 

Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001 și, până în prezent, în judeţul Maramureş au fost finalizate 601 de unităţi locative. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia de către primării, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă.

 

În urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pot fi achiziţionate de chiriaşi după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autoritatea publică locală, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.

 

În Maramureș, ANL mai are în acest moment în execuție un bloc cu 19 apartamente (în fotografie, în dreapta), în municipiul Baia Mare, unitățile locative fiind destinate specialiștilor din sănătate.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here