LIGA A II-A – Fotbal Comuna Recea face scorul etapei în primul meci din play-out, cu penultima clasată, Pandurii Lignitul Târgu Jiu

0
1022

PLAY-OUT. Sâmbătă, 3 aprilie, reprezentanta Maramureșului în Liga a II-a, ACS Fotbal Comuna Recea a jucat primul meci din play-out, pentru menținerea în a doua divizie valorică a țării, pe teren propriu, cu CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, formație care a încheiat sezonul regular pe locul 19 (penultimul), cu 13 puncte.

 

Fără antrenorul Florin Fabian (izolat – a fost depistat pozitiv cu COVID-19), înlocuit de secundul Daniel Ardelean, Fotbal Comuna Recea a început partida cu: Răilean – Mendoza, Oiță, Burdeț, Ispas – Văsălie, Akhmatov, Micaș (cpt.), Fica – Mărieș – Coman. Terenul, o idee peste arătura de primăvară, dar sensibil mai bun decât în precedentele întâlniri.

 

Maramureșenii au liniștit repede tensiunile meciului condus la centru de arbitrul Andrei Lucian Ţiţii (din Şura Mică / jud. Sibiu), înscriind în min. 8, prin golgheterul Marius Coman, printr-un șut de la marginea careului de 16 metri (portarul Iovicin, spectator). După alte 8 minute, Coman repetă performanța ducând scorul la 2-0, din penalty, tot el fiind cel faultat în careu de mijlocașul la închidere francez Erhard. Repriza se încheie cu 3-0, după o acțiune personală a lui Alexandru Mărieș (min. 43 – șut la colțul lung, imparabil, în pofida opoziției lui Diau și a lui Iovicin).

 

Repriza secundă a început identic cu prima, cu un gol marcat repede de maramureșeni, în min. 50, prin Oiță (cu capul, după centrarea excelentă a lui Akhmatov). În minutele de prelungiri, Recea mai beneficiază de un penalty (Balha a fost faultat în careu de Diau), executat sigur de Ciprian Brata (min. 90+2). Indiferent cum e terenul de joc (până la urmă ambele echipe joacă pe același teren) și a jignirilor care au devenit perpetue din partea fanilor echipelor oaspete (care-i gratulează pe cei de la Recea cu apelativul “țăranii”), echipa maramureșeană se dovedește greu de învins pe teren propriu.

 

În 10 aprilie, la Timișoara, ACS Fotbal Comuna Recea joacă al doilea meci din play-out, cu AFC Ripensia.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here