LICITAȚIE – 20 de milioane de lei pentru construirea unui centru socio-medical și a trei blocuri de locuințe sociale în noul cartier Pintea Viteazul din Baia Mare

0
1902

INVESTIȚIE PUBLICĂ. Administrația publică din municipiul Baia Mare a introdus în licitație publică un contract de peste 20 de milioane de lei (exact: 20.014.729,17 lei, sumă care include TVA) pentru construirea primelor 4 obiective din viitorul cartier Pintea Viteazul, a cărui amplasare este cuprinsă între strada Brâncoveanu și bulevardul Unirii, pe un teren de aproximativ 10 hectare.

 

Cele 4 obiective principale ale contractului constau în edificarea unui centru socio-medical și a trei blocuri de locuințe sociale, însă contractantul trebuie să realizeze și infrastructura de acces (carosabil, trotuare), reţelele edilitare (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, alimentare cu energie electrică), precum și spaţii de recreere (teren de sport, loc de joacă, spațiu verde).

 

Contractul de finanțare din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a fost semnat de municipalitate cu conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei înaintea Crăciunului din 2020 și a fost introdus acum în licitație de administrația locală din Baia Mare, care speră ca prin acest proiect să integreze comunitatea defavorizată din zona Gării.

 

Proiectul (care are prevede prelungirea străzii Gării pentru a se intersecta cu bulevardul Unirii și care trebuie implementat până la sfârșitul anului 2023) are o valoare totală de aproape 22,9 milioane de lei (exact: 22.861.403,68 lei), din care municipalitatea va plăti din pușculița orașului (bugetul local) 12 milioane de lei, adică mai mult de jumătate (exact: cheltuieli neeligibile de 11.721.791,75 lei + contribuția proprie de 2% de 222.792,24 lei).

 

Acest contract, introdus în licitație publică și estimat la 20 de milioane de lei (16,8 milioane de lei + TVA), va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate – preț (unde prețul are o pondere de 80%, iar experiența profesională a responsabililor de proiectare are o pondere de 20%). Ofertele sunt așteptate până în 9 februarie 2022, iar constructorul are la dispoziție 20 de luni pentru finalizarea contractului.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here