LEGE – Senator Cristian Niculescu-Țâgârlaș: Condamnații penal nu vor mai putea candida la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale

1
294

REFORMĂ MORALĂ. Criteriile de integritate asumate intern de PNL încă din anul 2015 și promovate ca proiect legislativ în anul 2017 de actuala președintă interimară a Senatului, Alina Gorghiu, au devenit acum lege prin eforturile constante și îndelungate ale parlamentarilor liberali. Două legi importante pentru reforma morală a clasei politice au fost adoptate de Parlament și vor merge acum la promulgare.

 

“Am luat parte la un moment important în Parlamentul României, prin votarea unor legi vitale pentru reforma morală a clasei politice. Încă din 2017, parlamentarii liberali au inițiat legea care interzice depunerea candidaturii pentru Parlament a celor care au fost condamnați definitiv la pedepse privative de libertate iar astăzi această inițiativă a devenit lege. Noua lege se aplică în cazul în care nu a intervenit, la data depunerii candidaturilor, amnistia, reabilitarea sau dezincriminarea.

 

Tot astăzi, am votat și legea care prevede că nu pot candida condamnații penal la alegerile pentru funcția de primar, consilier local sau consilier județean, președinte de Consiliu Județean.

 

Toți cei condamnați pentru corupție, agresiuni, abuzuri sau pentru orice infracțiune săvârșită cu intenție, nu mai pot candida acum pentru nicio funcție publică aleasă. E important că am votat acum aceste legi, pentru că în 2024 vom avea mai multe tururi de alegeri, iar cetățenii trebuie să aibă posibilitatea de a alege oameni integri”, a declarat senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

 

Prin legile inițiate de Partidul Național Liberal avem garanția că în Parlament și în alte funcții publice importante pentru comunitățile locale nu vor mai ajunge persoane cu probleme de integritate.

 

Biroul parlamentar Senator Cristian Niculescu-Țâgârlaș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here