LEGE – Din cauza daunelor provocate de mistreți, trei primari din Maramureș cer modificarea concretă a Legii vânătorii

0
1191
Ioan Burde, Ioan Mătieș și Octavian Pavel

SOLICITARE. Cetățenii și primarii din Recea (Octavian Pavel), Mireșu Mare (Ioan Mătieș) și Valea Chioarului (Ioan Burde), localități în care porcii mistreți au cauzat însemnate pagube la culturile agricole, au cerut astăzi, 7 mai, conducerii administrative a județului să facă demersurile necesare pentru modificarea Legii vânătorii fie prin Ordonanță de Urgență, fie prin modificare organică.

 

Ce reclamă oamenii

 

Solicitanții au reclamat că administratorii fondurilor de vânătoare au putere mai mare decât proprietarul de drept al terenului din cadrul fondului de vânătoare, că hrănirea porcilor mistreți nu se efectuează cum trebuie, că hrănitoarele sunt amplasate la liziera pădurii și în apropierea terenurilor cultivate din intravilanul localităților.

 

De asemenea, au subliniat distrugerea fânețelor și pășunilor de către porcii mistreți, lipsa concurenței în domeniul fondurilor de vânătoare, faptul că reducerea efectivelor de mistreți nu se realizează prin vânătoar și, mai ales, că proprietarii de terenuri a căror culturi sunt distruse de porcii mistreți nu sunt despăgubiți.

 

Cum vor să schimbe Legea vânătorii

 

Propunerile de modificare a legii vânătorii și protecției cinegetice constau în:

 

● rezilierea contractelor cu administratorul fondului de vânătoare să se poată realiza prin aceeași metodologie care a stat la baza înființării fondului respectiv (adică la inițiativa unuia sau mai multor proprietari, dacă a cei retrași din respectivul fond de vânătoare dețin jumatate din suprafața deținută);

● efectuarea de împrejmuiri a fondurilor de vânătoare în schimbul renunțării la redevență;

● amplasarea hrănitorilor în locuri convenite cu persoane desemnate de către primarii unităților administrativ-teritoriale;

● verificarea cantității, calității și programului de hrănire a porcilor mistreți de către o comisie de specialiști din care să facă parte și o persoană desemnată de primarul unității administrativ-teritoriale;

● distrugerile provocate de animalele sălbatice să fie stabilite de către o comisie alcătuită din reprezentanții: fondului de vânătoare, Gărzii Forestiere, Direcției Agricole și Primăriei, iar finalizarea procesului verbal de constatare să se realizeze într-un timp optim;

● cuantumul despăgubirilor să fie integral, iar termenul de achitare a valorii pagubei să nu depășească 30 de zile;

● cuantumul sumelor cuvenite păgubiților să fie plătit din bugetul de stat;

● în situații de criză (boli, pagube excesive și alte cauze care pot conduce la dezechilibre economice și sociale), prefectul, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, să poată interveni eficient și să acționeze în favoarea cetățenilor păgubiți;

● împușcarea animalelor domestice aflate pe fondul de vânătoare să se efectueze numai organizat;

● acțiunile care urmează să se desfășoare pe fondurile de vânătoare să fie anunțate cu cel puțin 24 de ore și confirmate de primarul localității;

● controlul activităților care se desfășoară în fondul de vânătoare să fie realizată de o comisie alcătuită din reprezentanți ai Gărzii Forestiere, reprezentantul ministerului de resort, reprezentantul proprietarilor de teren și reprezentantul Primăriei;

● inventarierea efectivului de porci mistreți din fiecare fond de vânătoare să se realizeze de către o comisie care să includă și reprezentanți din afara fondului de vânătoare;

● studierea delimitării fondurilor de vânătoare cu garduri electrice de tip pastoral, care implică costuri mici și sunt ușor de întreținut;

● montarea de pocnitori pe gaz la liziera fondurilor de vânătoare.

 

Ce li s-a promis

 

Subprefectul Alexandru Cosma a spus că propunerile de modificare legislativă vor fi transmise la Guvernul României, la ministerele de resort și parlamentarilor. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, a promis că îi aduce săptămâna viitoare în Maramureș pe ministrul Mediului, ministrul Agriculturii și ministrul Apelor și Pădurilor, pentru ca oamenii să vorbească direct cu factorii decidenți în problema lor. Monitorizăm îndeplinirea promisiunilor.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here