LA EGALITATE – CSM Sighetu Marmației ratează victoria cu SCM Zalău după un penalty ratat și rămâne pe ultimul loc în Serie

0
230

FOTBAL – LIGA A III-A. Sâmbătă, 29 octombrie 2022, pe Stadionul Municipal Solovan din Sighetu Marmației, în meci contând pentru etapa a 10-a a Ligii a III-a Seria a 10-a fotbal, prima a returului sezonului regular, CSM Sighetu Marmaţiei a terminat la egalitate, 0-0, cu SCM Zalău. Meciul, condus la centru de arbitrul, a opus echipele de pe locurile 10 (ultimul, Sighetu Marmației) și 4 (Zalău). În tur, zălăuanii s-au impus cu 4-0, tot ei fiind favoriți și în acest meci.

 

Antrenorul Adrian Iencsi (CSM Sighetu Marmaţiei) a început partida, la care au asistat circa 700 de spectatori, cu următorul 11: Cebotari – Duna, Deivid, Catrina, Mitruscak, Gherman, Gondiu, Novoselenski, Ardelean, Taiam, Tutuţa. Prima ocazie a meciului a aparținut oaspeților, șutul de la circa 20 de metri al lui Raul Stanciu fiind reţinut de Cebotari. Gazdele replică prin ocazia uriașă a lui Leonardo Mitruscak, care l-a driblat și pe portarul Bogdan Miron, dar a intrat în unghi și șutul său a fost scos în extremis de portarul zăulăuan, revenit în poartă. Miron a mai scos un șut trimis chiar lângă bară și primele 45 de minute s-au încheiat cu 0-0 pe tabela de marcaj.

 

Repriza a doua a început cu o persiune a sighetenilor, în min. 50 aceștia având un penalty (pentru faultul lui Alexandru Cherecheş), însă ocazia deschiderii scorului a fost ratată de Cătălin Tutuţa, care a ratat lovitura de la 11 metri (a tras pe lângă poartă). A fost cea mai mare oportunitate a partidei, închieată fără gol, în pofida forțării oaspeților de a se impune: CSM Sighetu Marmaţiei – SCM Zalău 0-0.

 

Iată rezultatele etapei a 10-a:

• Gloria Bistriţa Năsăud – Minerul Ocna Dej: 3-0 (1-0)

• CSM Sighetu Marmaţiei – SCM Zalău:  0-0

• FC Bihor Oradea – Lotus Băile Felix: 4-2 (4-1)

• CSM Satu Mare – Victoria Carei: 1-1 (0-1)

• CFR Cluj 2 – Sportul Şimleu Silvaniei: 2-0 (0-0).

 

În urma acestui rezultat, CSM Sighetu Marmației rămâne pe ultimul loc în Seria a 10-a. În etapa următoate, sighetenii joacă în deplasare, în 5 noiembrie 2022, pe Stadionul Victoria din Someșeni, cu FC CFR 1907 Cluj SA 2.

 

* Foto generică: @CSM Sighetu Marmației

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here