EDITORIAL. Un fapt prea puțin discutat, în pofida importanței sale deosebite în contextul unei aproape nesfârșite dezbateri naționale pentru o justiție echitabilă în România, a avut loc la finalul anului trecut. Inculpații din notoriul Dosar “Gazeta” au fost achitați definitiv după unul dintre cele mai răsunătoare procese de după 1989. Achitați după ce o parte dintre inculpați au fost arestați, închiși, condamnați, iar apoi eliberați și purtați timp de 11 ani prin sălile celor mai îndepărate tribunale de domicilii (Brăila și Galați).
Cazul a constat din acuzarea, în toamna anului 2006, mai multor patroni ai unor puncte media și jurnaliști din județele Maramureș, Cluj și Mureș de șantaj si constituire de grup infracțional. Decizia finală a aparținut Curții de Apel Galați și a fost pronunțată înaintea Crăciunului, desființând soluția Tribunalului Brăila, care a decis condamnarea mai multor inculpați la închisoare cu suspendare.
În timpul celor 11 ani de procese, la care au fost audiați sute de martori, statul a cheltuit o sumă impresionantă de bani și va continua să o facă, fiind greu de crezut că cei achitați nu se vor îndrepta împotriva sa în instanțele europene pentru măsuri compensatorii pentru timpul petrecut în arest și în închisoare, pentru cheltuielile avute în toată această perioadă – Liviu Man, Ioan Oțel și Aurel Mureșan au fost arestați preventiv cinci luni, Dorel Vidican trei luni, Dan Pârcălab, Aurelian Grama și Anca Cocuț o lună.
Toate cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționarii cauzei în fond rămân în sarcina statului, precum și onorariile avocaților din oficiu. Însă în toată această poveste, desființată de ultima instanță de judecată, neîmpăcate rămân destinele celor implicați și nevoiți, timp de 11 ani, să-și trăiască cea mai mare parte a vieții în sălile de judecată (în ultima parte a procesului, unul dintre inculpații declarați nevinovați mi-a mărturisit că petrece două săptămâni pe lună pe drumul Baia Mare – Galați și retur, plus prezența la proces, drum pe care îl făcea de două ori).
Nu vorbim doar de bani, de sumele disponibilizate pentru avocați (știți cât costă să te reprezinte un avocat specializat pe cauze penale timp de 11 ani?), transport, cazări, hrană. Vorbim despre destinele lor. Despre niște oameni la care alți oameni s-au uitat, timp de peste un deceniu, ca la niște infractori veroși, ca la niște șantajiști periculoși, constituit într-un grup organizat. Instanța a zis că nu e așa. Ajunge atât? Punem punct și gata? Plătim toți, TOȚI, și ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic? Că n-a greșit nimeni? Și apoi, ce? Putem greși din nou pentru că iar vom plăti toți? Sau ne vindecăm și devenim o societate normală în care nu ne mai ascundem după cireș și plătim fiecare atunci când greșim? Mi se pare că așa ne apropiem de normalitate, altfel, nu.
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
