JOC „LA MARE” – Cătălin Cherecheș: „Mi-am anunțat candidatura la conducerea națională a FDGR, nu la cea locală, și am fost discriminat! Voi înființa Uniunea Şvabilor din România”

0
2281
Cătălin Cherecheș

EDITORIAL. După ce a anunțat public cât are salariul (indemnizația), 10.000 de lei (mă gândesc că ăsta-i doar netul, fără sporuri, altfel are salariul unui primar de comună), și că donează acești bani ca recompensă pentru prinderea criminalului fetiței în vârstă de 5 ani ucise cu violență în zona Cuprom – deși cu câteva ore înainte a anunțat, la fel de public, că știe cine este criminalul: romul Piticu’ -, primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș, a avut timp și de niște politică, respectiv de plătit polițe conducerii Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR).

 

Într-un interviu dat lui Leontin Cupar de la agenția națională de presă (Agerpres), Cherecheș a făcut niște precizări, nu din postură de primar, ci de membru al FDGR, jignit în amorul propriu de corecția făcută de conducerea regională a entității cultural-politice a minorității germane din România, care a precizat că primarul Băii Mari este doar membru simpatizant al forumului și că nu poate candida la funcția de președinte al organizației (locale), așa cum a anunțat.

 

Ce a zis Cherecheș (varianta „de weekend”)

 

Din scenariul de vineri, câteva sublinieri: e stupefiat de reacția conducerii regionale a FDGR, dar a aflat el că ăia de la Satu Mare au fost puși de conducerea centrală să semneze, ca primarul, o replică la anunțul lui de a candida la președinția organizației. Apoi, anunţul său a fost greșit interpretat: el nu candidează la șefia organizaţiei din Maramureş, ci la cea de la nivel naţional (ahhh, cum a putut să-mi scape asta?, păi nu-i logic?, adică e pe sistemul „Joci la mare, câștigi la mare!”).

 

Ce-a mai zis… (c-a zis multe), a, da, că el nu e un simplu membru (simpatizant), ci e activ, adică și-a plătit și cotizația până-n anul 2030 (20-30, conform doamnei Veorica de la Palat). Practic e și bogat, nu? – c-a zis ceva mai devreme ce leafă are. Că reclamă conducerea FDGR la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), că se simte discriminat. A vorbit și cu avocații deja. Deci nu merge așa… neamț-neamț, dar pe Cherecheș nu-l discriminează nimeni, s-a-nțeles și-n ultima bancă? Și mai ales cine s-a găsit să-l discrimineze? Niște analfabeți (ăia din conducerea FDGR) care nu știu să citească, că d-aia n-au citit Statutul unde scrie clar că el are voie.

 

„Chestiunea era una simplă şi clară; din punctul meu de vedere structura şi modul de organizare al Forumului la nivel naţional este o chestiune care ţine de incoerenţă, respectiv de nerespectarea legii. (…) Există entităţi care se numesc forumuri locale, care sunt înregistrate în registrele organizaţiilor şi fundaţiilor din România, dar care se subordonează unei organizaţii a minorităţilor la nivel naţional cum e FDGR, însă în Baia Mare există o organizaţie distinctă, un ONG care joacă rolul şi de organizaţie locală, dar este o organizaţie distinctă care în mod legal nu se subordonează FDGR”, a spus Cătălin Cherecheş.

 

Bine, de ce vrea el, primarul Cătălin Cherecheș, să candideze la președinția FDGR (la nivel național, să fim înțeleși de data asta, că nu degeaba s-a străduit omul să sublinieze)? Pentru că etnicii germani din România trebuie să se debaraseze de „filonul nazist” care a acaparat conducerea FDGR! Clar? Deci, el vrea să le facă un bine. Că știe să vorbească-n germană, că e un bun și „un infinit mai eficient organizator” decât șefii de acum – asta a zis-o cu modestie! -, care-s „de fapt nişte trişti doritori de mărire şi avere”, și că acum organizația asta a minoritarilor germani are în el un om atât de generos, care de la 500 de voturi i-a băgat în Consiliul Local Baia Mare (n.mea, cu un singur membru firesc, Clara Sinn, restul fiind obedienți de-ai săi din alte partide, înghesuiți, c-așa a fost vrerea sa, pe listele FDGR).

 

În mare asta a zis primarul Cătălin Cherecheș, supărat pe „naziștii” din FDGR. Cât despre filiala din  Baia Mare, pe care el, cu generozitatea care-l caracterizează, i-a adus „într-o construcţie care se numeşte astăzi Coaliţia pentru Baia Mare, mâine Coaliţia pentru Maramureş şi poimâine Coaliţia pentru România”. Aici, mărturisesc, am avut o strângere de inimă… Ce-ar fi fost dacă nu se oprea din punct de vedere calendaristic și continua cu răspoimâine? Coaliția pentru Europa?

 

Partid nou, că președinte este

 

În fine, cel mai important e că primarul Cherecheș, din postură de membru activ al FDGR a anunțat că împreună cu alți membri la fel de activi ai forumului germanilor va înființa o „entitate parteneră pentru FDGR, care se va numi Uniunea Şvabilor din România (UȘR), o platformă a etnicilor germani concret şi corect istoric, a şvabilor şi saşilor de care să fim mândri şi să ne simţim cu toţii corect reprezentaţi”. Băi, Leontin, sper c-ai rezistat cu stoicism, diplomație și obiectivitate și nu te-ai ridicat în momentul ăla să aplauzi sacadat și să strigi: „Brava! Bra-vaaa!”. Recunosc, mie mi-ar fi fost greu să nu o fac.

 

Da, uite, m-am luat cu vorba și, de fapt, atât vroiam să vă transmit: că primarul Cătălin Cherecheș, membru activ și cu cotizația la zi în FDGR, a zis că o să înființeze UȘR, o entitate paralelă a germanilor mândri, nu „naziști”. Prin asta lovește dublu, cum îi place lui: și pe acei nime’-n drum de la FDGR care-i interzic lui, generosului, să candideze la președinție, dar și pe nenorociții ăia de la USR, oamenii lui Șoroș, clar!, care tot vor să interzică penalii în funcții publice – creând confuzie electorală. Bine, eu îndrăznesc un pronostic: n-o să facă niciun UȘR. N-o să facă nimic. I-a fost dor să se joace, să se bage-n seamă.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here