ISTORIA ORAȘULUI – Astăzi se împlinesc 50 de ani de la prima înfrățire a unui oraș românesc cu unul african: Baia Mare cu Kitwe (Zambia) – detaliile vremii, 1972-2022

DOCUMENTAR 2MNEWS. La 17 noiembrie 1972, la Baia Mare, primarul urbei, pe atunci Vasile Dancoș, de profesie tehnician minier, semna primul protocol de înfrățire al municipiului de reședință al Maramureșului cu un oraș și încă unul din străinătate: Kitwe din Republica Zambia, puternic centru cuprifer din Africa, care la acel moment avea circa 219.000 locuitori.

 

Protocolul constituie o raritate a vremii, în România relațiile de înfrățire între orașe fiind generate cu precădere după căderea regimului comunist. De altfel, protocolul semnat de Baia Mare cu Kitwe este doar cea de-a doua înfrățire între orașe din istoria României și prima dintre un oraș românesc cu un oraș african (primul protocol de înfrățire a unui oraș românesc a fost semnat în anul 1964, între Arad și Zrenjanin, pe atunci în RSF Iugoslavia, acum în Serbia – este centrul administrativ al Provinciei Vojvodina).

 

Acel protocol, motivat oficial prin “schimburi culturale, educative, sociale și turistice”, era de fapt o pârghie prin care DIE (Direcția de Informații Externe a Republicii Socialiste România) a livrat în Zambia echipamente și instalații miniere în schimbul minereurilor cuprifere extrase din minele din zonă (și care aveau un conținut cuprifer și de metale prețioase mai ridicat decât cel extras din minele maramureșene și prelucrat la Combinatul Phoenix din Baia Mare).

 

Tot o particularitate a acestui protocol: este singurul protocol de înfrățire din cele 8 semnate de-a lungul timpului de administrațiile din Baia Mare care a fost semnat de două ori (a doua oară în 1977, la 5 ani de la semnarea primului protocol, la schimbarea puterii politice din Zambia, ca o asigurare că relațiile economice vor continua – din partea Băii Mari, întărirea/confirmarea protocolui de înfrățire  a fost semnată, tot la Baia Mare, de primarul vremii, Traian Darolți, iar din partea orașului zambian, de noul primar, Mukazo Robinson Vunda).

 

Contextul vremii

 

Pentru a înțelege mai bine contextul politico-economic al vremii, care a generat semnarea acestui protocol de înfrățire dintre un oraș românesc și unul african, iată câteva detalii, explicații și considerații. România avea relații diplomatice cu Zambia din primăvara anului 1968, iar începând din anii 1970, România a dezvoltat și relații economice cu statul african (de pildă, au fost furnizate vehicule Aro, Poliția zambiană, iar apoi o parte a armatei, fiind complet utilată cu acestea).

 

Apoi, președintele comunist Nicolae Ceaușescu (unicul președinte al României comuniste, timp de 22 de ani, până în 1989 – a fost executat în timpul revoluției, la 25 decembrie 1989, la 71 de ani) a dezvoltat o relație de prietenie cu președintele zambian Kenneth David Kaunda (a fost primul președinte al Zambiei, timp de 27 de ani, până în 1991 – a decedat anul trecut, la 97 de ani), vrând să demonstreze, în plină epocă a războiului rece, posibilitatea creării unei relații pozitive a țărilor comuniste din Europa cu țările africane.

 

În anul semnării protocolului (1972), Ceaușescu a vizitat mai multe țări africane, într-un veritabil turneu politico-economic, printre care și Zambia, unde Kaunda îl primea ca pe un rege – în 1989, după execuția lui Ceaușescu, Kaunda a declarat, îndurerat, că a pierdut un prieten adevărat. Atunci, Ceaușescu a fost în Maroc, Algeria, Egipt, dar și în țările sub-sahariene Sudan, Republica Centrafricană, Congo, Zair, Tanzania și Zambia), rezolvând importul tractoarelor produse în RS România în Africa.

 

Apoi, în primăvara acelui an, în 26 martie 1972, guvernele din Republica Zambia și Republica Socialistă România, au convenit semnarea unei înțelegeri oficiale privind desființarea vizelor și a taxelor de viză dintre cele două țări. Astfel, cetățenii celor două state puteau sta în cealaltă țară timp de 3 luni fără viză, iar după 3 luni cu viză, care se acorda gratuit. Înțelegerea respectivă a fost paraftă de miniștri afacerilor externe ale celor două state, Corneliu Mănescu și Elijah Htukali Kaiba Mudenda.

 

… revenirea la protocolul Baia Mare – Kitwe

 

Nu există nicio umbră de îndoială că înfrățirea orașelor Baia Mare cu Kitwe, despărțite de peste 6.700 de kilometri, dar unite de același deziderat economic generat de extracția și rafinarea minereului cuprifer-aurifer, a fost stabilită/ordonată la nivel central. La acea vreme, Baia Mare era un puternic centru minier, dar și principalul rafinator de cupru și aur din România (și cel mai experimentat, la Baia Mare fiind pusă în funcțiune, în 1926, prima Staţie de afinare a aurului şi argintului din România, cu instalații/utilaje produse de berlinezii de la Siemens&Halske).

 

Kitwe, un oraș tânăr, fondat în 1936 pe locul în care trăiau triburile Lamba, era situat strategic, pe centura profitabilă de cupru din Rhodesia de Nord, în apropierea graniţei cu Congo, iar minele înființate în regiune (cu zăcăminte bogate în special în cupru, cobalt și smarald) și îndeosebi creșterea exponențială a prețului cuprului în anii ’50 au generat dezvoltarea orașului, care la acea vreme (1972) era al doilea ca mărime din Zambia, după capitala Lusaka, și cel mai mare extractor de minereu cuprifer din Africa (pentru dezvoltarea industriei miniere, Kaunda a ordonat înființarea la Kitwe a Institutului de Tehnologie, iar apoi a Universității Copperbelt, cea mai mare universitate din Zambia).

 

Actanții

 

În 1972, primarul municipiului Baia Mare era Vasile Dancoș (a fost primar în perioada iulie 1971 – octombrie 1974), localnic care provenea din industria minieră, de profesie fiind tehnician minier (înaintea promovării politice a lucrat la Mina Nistru, în 1974 a fost promovat la conducerea Comitetului Județean, iar din 1982 a fost directorul Întreprinderii de Morărit și Panificație Baia Mare). La momentul semnării protocolului de înfrățire cu Kitwe avea 39 de ani. Dancoș (1933-2004) a murit în anul 2004, la vârsta de 71 de ani.

 

Din partea orașului zambian, protocolul din 17 noiembrie 1972 a fost semnat de primarul Harry S. Lupili (era al cincilea primar de culoare din Kitwe, orașul având până la sfârșitul anului 1963 doar primari de rasă albă/europoidă, JPS Mubanga devenind în 1964 primul primar de culoare al urbei). Un primar modest, aplecat spre nevoile oamenilor (un localnic, Nsipa Siwale, a menționat că primarul Lupili (care a fost primar în perioada 1970-1975) îi ducea la școală cu mașina oficială pe copiii pe care îi întâlnea în drum).

 

Lupili era atât de iubit de oameni, încât în 1973, când a fost eliminat politic (tocmai datorită popularității pe care o avea și a manifestărilor democratice de reînfiinare a pluripartidismului, contrar deciziilor dictatoriale ale lui Kaunda) împreună cu guvernatorul Francis Kaspansa, deși câștigaseră alegerile, cetățenii au reușit să întoarcă decizia Comitetului Central.

 

La aproape 5 ani de la semnarea protocolului Baia Mare – Kitwe, la 19 august 1977, acest protocol a fost resemnat, fiind completat/adăugit (și oficial) cu precizarea că înfrățirea prevede și “schimburi bilaterale tehnologice”. De asemenea, documentul a fost semnat atât de primarii celor două orașe, cât și de secretarii acestora (Ștefan Robaș, din partea Primăriei Baia Mare, și Gilbert Shadreck Zimba, din partea Primăriei Kitwe).

 

Protocolul din 1977 a fost resemnat de primarul Traian Darolți (a fost primar în perioada octombrie 1974 – octombrie 1979), originar din Someș Odorhei (jud. Sălaj), de profesie tehnician mecanic (ulterior absolvent al Academiei Ștefan Gheorghiu – înaintea numirii ca prim-secretar al Comitetului Municipal Baia Mare al PCR și ca primar al municipiului a lucrat la UMMUM / IMMUM, apoi la Mina Săsar ca maistru mecanic). Darolți (1933-1998) avea la momentul semnării protocolului vârsta de 44 de ani. A murit în anul 1998, la vârsta de 65 de ani. Din partea zambiană, protocolul a fost semnat de primarul Mukazo Robinson Vunda (foto mic, a fost primar în perioada 1975-1978), fost consilier în perioada semnării pentru prima oară a protocolului.

 

După 1989 nu s-au mai întâmplat mari minuni în relațiile celor două orașe, înfrățirea rămânând una de fațadă. Astăzi, cele două orașe sunt conduse administrativ de primarii Cătălin Cherecheș (în funcție din 2011) și Mpansa Mwaya (în funcție din septembrie 2021), membră a Frontului Patriotic.

 

* Scrierea a folosit ca surse de documentare: Encyclopedia Britannica; The Dynamics of the One-party State in Zambia – Cherry J. Gertzel, Carolyn Louise Baylies, Morris Szeftel; Primarii orașului Baia Mare în perioada 1949-1989 – dr. Robert Tökölyi; The Early History Of Kitwe – dr. John Sendama; Staţia de afinare a aurului şi argintului din Baia Mare (1923-1967) – dr. Viorel Rusu; Nkana copper-mine – Samantha Pereira; Orașele înfrățite: Instrumente pentru dezvoltarea comunitară – Ileana Dunca; Past mayors of Kitwe 1954-2012 – dr. John Sendama; Translations on Sub-Saharan Africa 2005-2012 – Joint Publications Research Service – United States.

 

Cătălin VISCHI