ÎNVINȘI DE SĂRBĂTORI – Cât a costat să avem luminițe de Crăciun, artificii și să ne dăm cu struțu’ pe carusel, plus identitățile celor care au încasat… 1 milion de lei

3
2917

EXCLUSIV 2MNEWS – ADMINISTRAȚIE RESPONSABILĂ. Ca orice oraș rupt în fund de bogat ce este și dator pe la bănci, Baia Mare a petrecut și-n iarna pandemicului 2020 aproape cu aceeași ardoare financiară ca-n anii de glorie ai petrecerilor populist “gratuite”, “gratuitate” care costă, de fapt, mulți bani. Bani care-s plătiți, evident, din pușculița orașului, pentru că numai cei săraci cu duhul (blândeții neuronale) cred că ceva e gratuit în lumea asta.

 

A fost frumos, aproape feeric, cu mult COVID-19 prin spitale, cu Moș Nicolae, Moș Crăciun, luminițe kitchoase, târg de Crăciun, Bradul băimărenilor, chiar artificii distribuite pe cartiere (să aibă tot băimăreanul artificiile lui), eternul carusel cu Merry-Go-Rond și struțu’ și eternele firme de casă, abonații pe banii publici ai municipiului reședință de județ, controlat din toți bojocii de primarul Cătălin Cherecheș. Practic, ca-n toți anii, doar Hrușcă și Pomohaci-prietenul-primarului (cel căruia îi place ciocanu’), au lipsit, dar și aceștia motivat, pe considerent de interdicții impuse din cauză de coronavirus.

 

Să n-o lungim și, pentru cei grăbiți în viață să comunicăm direct: de sărbătorile de iarnă din anul pandemic 2020, urbea magistral condusă de edilul Cătălin Cherecheș a plătit din pușculița orașului… peste 1 milion de lei. Bine, acum, celor care își păstrează sinapele funcționale, câteva detalii, pe post de remember, ca o piedică-n calea uitării.

 

Primitorii și sumele/banii

 

În principal, lozul cel mare a mers, previzibil, către Regele neîncoronat al luminilor kitchoase, Ilie Ureche (prin soția sa, Olimpia Ureche, administrator în acte a firmei abonate a Primăriei controlate de Cătălin Cherecheș, Ilnic Electric SRL din satul Merișor).

 

Peste o jumătate de milion de lei (exact: 521.148 lei, sumă care include TVA) a primit sereleul abonatului-public Ilie Ureche (foto mic stânga), Ilnic Electric, pentru a monta luminițe frumooos în urbe. Luminițele au fost postate din 5 decembrie până în 15 ianuarie 2021, ceea ce înseamnă că pentru serile luminoase Baia Mare a decontat 12.711 lei/zi, în fiecare zi, timp de 41 de zile. Ziceam, oraș de bogați, ne permitem.

 

Dar pentru că Ilie Ureche – Regele Neîncoronat al Luminilor Kitchoase nu avea atâtea luminițe care să satoisfacă pohta pandemică a edilului, au mai fost închiriate niște luminițe de la sereleul Electro SN, controlat de Ionuț Surduc. Banii? Un mizilic, cum ar spune bogatul nostru primar doctor în economie: 160.650 de lei (sumă care include TVA). Da, da cine a avut omuleți grași și luminoși de zăpadă? Baia Mare. Păi? Obrazul subțire, cu cheltuială se ține.

 

Apoi, în Centrul Vechi al urbei s-a montat ș-un carusel de tip „Merry Go Round”, cu căluți, o girafă, un măgăruș, un elefant, un cangur, două ceșcuțe ș-un struț. Știu, struțul… puțină răbdare. Contractul a fost semnat în 27 noiembrie, pe două luni (1 decembrie – 31 ianuarie 2020) cu o întreprindere familială înregistrată în Săcele (jud. Brașov), controlată de Marian Dragoș Bandur. Halatul a fost 160.102,60 lei (cu TVA inclus).

 

În plus de acești bani, Bandur (partener de afaceri cu Pavel Marius Florin, fost membru al Comisiei județene de fond funciar Brașov) mai avea libertatea de a produce și alte venituri, pentru că era obligat prin contract să ofere gratuitate copiilor doar între orele 15 și 19, în afara acestui program se putea percepe bilet.

 

Sigur, când caruselul era nou-nouț (în 2017), Bandur îl închiria primăriilor cu 203 lei/zi (de exemplu, la Târgul de Crăciun București 2017), acum, când e vechi, l-a închiriat Primăriei Baia Mare cu un preț de 12 ori (!!!) mai mare… 2.582 de lei/zi. În fine, orașul plătește, că e bogat de nu mai poate, apoi a fost și pandemia, cine naiba să mai verifice, cine să se-ntrebe, cine să-i întrebe?

 

La final, încheiem cu… artificii, evident. În toate marile orașe manifestările de sărbătoare au fost interzise, dar pentru că Baia Mare nu-i tocmai un mare oraș (și mai e și nebăgat în seamă, după câte observăm) nu s-a prea ținut cont de asta și, chiar dacă scriptic s-a anunțat interdicția ieșirii în gloată pentru privitul în sus, edilul Cherecheș a găsit o variantă: un contract cu o firmă-abonată, sereleul For Chic (controlat de Cristina Pop, foto mic dreapta), care să tragă artificii cu dedicație, aproape-n fiecare cartier. Sigur, nu gratis, că e firmă nu Armata Salvării, așa că Primăria controlată de Cherecheș a semnat un contract în valoare de 160.233,50 lei.

 

Conform contractului, jocurile de artificii trebuiau să dureze câte 8 minute și să fie amplasate în locațiile: Centru Vechi, Parcul Mara, Cartierul Hatvan/Vasile Alecsandri, Cartier Săsar/RFN și zona Gării. În plus, firma lui Pop a lăsat de la ea și a livrat (gratis, cum ar veni) artificii (cu durata de 5 minute) și în cartierele Firiza, Ferneziu și Valea Borcutului.

 

Nota de plată: 1 milion de lei

 

S-a înțeles pentru toți? Acum, ca la restaurant, vine chelnerul cu nota de plată. Pentru Crăciunul/Revelionul pandemic, din banii orașului ăsta bine chibzuit s-au plătit unor firme de casă suma totală de… 1 milion de lei (exact: 1.002.134 lei, echivalentul a 205.800 de euro).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Domnule Vischi, ati observat ca in afara de ala cu luminile care prietenul lui Dancus care e prietenul primarului si care a luat grosul, toti au primit sume egale, sa nu se supere nimeni? Asta trebuia sa scoateti in evidenta,nu ca ni se cheltuie banii aiurea: ca primarul e un democrat de tip comunist, imparte egal , ca bunurile intregului popor. Un om bun. Asta e. Bagati batul prin gard.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here