INVESTIȚII – Bugetul Spitalului TBC din Baia Mare – majorat cu aproape 600.000 de euro – ajunge la peste 9 milioane de euro

0
197
Spitalul de Pneumoftiziologie “Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare
Spitalul de Pneumoftiziologie “Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare

SPITAL. Bugetul pe anul 2019 al Spitalului de Pneumoftiziologie “Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare (cunoscut de localnici și sub denumirea Spitalul TBC și aflat în subordinea municipalității) va fi majorat cu peste 2,7 milioane de lei (exact: 2.751.000 lei), prin rectificare.

 

Decizia, care are girul comisiilor forului deliberativ al urbei, va deveni astăzi, 11 iulie 2019, hotărâre și va stabili bugetul anual al unității medicale de 43.132.000 de lei (bugetul final este constituit din venituri + excedentul anului trecut, 97.000 de lei), echivalentul a peste 9,1 milioane de euro.

 

În acest an, singurul spital din subordinea municipalității dezvoltă două proiecte de investiții: unul de anvelopare a clădirii (titulatura oficială este de “creștere a eficienței energetice”) – proiect în valoare totală de aproape 17,5 milioane de lei și care trebuie finalizat până la sfârșitul acestei luni – și unul de extindere și dotare a ambulatoriului integrat – proiect în valoare totală de 10,8 milioane de lei.

 

În cazul primului proiect, pe lângă anveloparea termică, va fi înlocuit sistemul de încălzire al spitalului cu unul are utilizează energie regenerabilă, format din pompe de căldură şi panouri solare. De asemenea, va fi instalat un sistem de cogenerare pentru producere energie electrică și energie termică pentru consumul propriu al spitalului băimărean.

 

Liviu DAMIAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here