BLOC NOU. Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat miercuri, 14 decembrie 2022, noul bloc ANL din orașul Seini. Acesta a fost construit pe strada Sportului, are regim de înălțime parter + 2 etaje și 11 locuinţe (două garsoniere și 9 apartamente cu două camere) destinate pentru specialiștii din învățământ.
Investiția totală a fost de 3,3 milioane de lei (exact: 3.334.531,10 lei, sumă care include TVA). Din 2001 (de la începutul programului ANL) și până acum, în județul Maramureș, au fost finalizate în cadrul programului de construcții locuințe destinate închirierii pentru tineri 631 de unități locative.
![]() |
În cadrul acestui program se evidențiază două categorii de specialiști pentru care se pot realiza, distinct, investiții, respectiv pentru cei din domeniul sănătății și ai învățământului, asigurându-se o stabilitate pentru aceștia la nivel local. Locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), și din bugetele locale.
2mnews
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.