INVESTIȚIA INFINITĂ – Dacă tot se termină vara: o nouă licitație de 1,3 milioane de lei pentru execuția restului de lucrări la Bazinul descoperit din Baia Mare

0
1373

NIȘTE NEPUTINCIOȘI. Complex Sportiv National „Lascăr Pană” Baia Mare a scos la licitație execuția restului de lucrări de reabilitare-modernizare a Bazinului de înot descoperit de lângă Sala Sporturilor, estimând că va plăti peste 1,3 milioane de lei (exact: 1.319.710 lei, sumă care include TVA și care este echivalentul a circa 268.680 euro).

 

Povestea unor oameni conduși doar de INCAPABILI

 

Cea mai simplă lucrare din lume, reabilitarea unui bazin descoperit, adică lipirea unor plăci de faianță căzute, s-a transformat în Baia Mare într-o minune a ingineriei și a construcțiilor care depășește edificarea piramidelor egiptene. În 22 iulie 2019, o pleiadă de pesediști (Gabriel Zetea – pe atunci președinte PSD și al Consiliului Județean, instituție fără niciun rol în acest context -, Alexandru Cozma – subprefect PSD -, Cosmin Butuza – secretar de stat PSD în Ministerul Tineretului și Sporturilor) au scos o măsuță în fața bazinului descoperit din centrul orașului și s-au fotografiat, frumos, cum semnează ei marea investiție care urma să le redea băimărenilor măcar un bazin public.

 

În respectiva autolaudare publică, pesediștii au explicat că se asistă la “semnarea contractului de investiție și a ordinului de lucrări” pentru bazin și că lucrările vor fi finalizate până în 31 decembrie 2019. Adică în 5 luni (ulterior, 2mnews a aflat că cei trei pesediști erau doar niște mincinoși, pentru că în contract execuția era prevăzută la 9 luni, nu la 5). Trei constructori locali au precizat pentru 2mnews că pentru o firmă de construcții serioasă lucrarea necesită în timp real o perioadă de 1-2 luni.

 

Astăzi, pe calendarul nostru e 16 august 2021. Au trecut 20 de luni peste cele 5 luni în care pesediștii ziceau că finalizează lucrarea. Evident, n-au făcut NIMIC. Baia Mare este singurul municipiu reședință de județ din România care nu are niciun bazin/ștrand public.

 

Lucrarea de execuție și proiectare a fost atribuită, în urma unei licitații grăbite, unei asocieri de firme: ICEP SRL din Bușag (firmă specializată în sisteme de instalații pentru construcții, controlată de Marius Bogdan Buzgău și Mihai Liviu Moldovan, care dețin împreună 66,66% din părțile sociale ale firmei) și Modern Power Systems din comuna Florești (jud. Cluj – firmă cu 3 angajați, controlată de Cătălina Fekete, specializată în servicii în domeniile telecomunicații și energiei).

 

Banii: ce s-a plătit, cât s-a făcut, ce a mai rămas

 

Contractul a fost de 3,1 milioane de lei (sumă care include TVA). Pentru banii ăștia, bazinul trebuia reconstruit. Practic, a fost ras totul, rămânând doar groapa (ar fi trebuit să se facă o instalație de alimentare cu apă, filtre etc. independentă – până acum, bazinul era legat/funcționa pe sistemul celui aflat în clădirea din apropiere, pe principiul “Vara funcționează bazinul descoperit, iar în restul timpului bazinul acoperit”).

 

Lucrările au început fără autorizație de construcție (fapt recunoscut de directorul Complexului): s-a ras totul, s-a cofrat groapa și s-a turnat stratul inițial de șapă. Lucrările nu au fost executate de vreuna din cele două firme asociate care au câștigat contractul, ci un subcontractor (sereleul local Grid Fortis). De plătit, nu s-a plătit nimic. Apoi s-a stat (pentru că nu există autorizație de construcție, pentru că nu se plătea nimic).

 

În urmă cu un an (iulie 2020), 2mnews a stat de vorbă cu directorul Complexului Naţional Sportiv „Lascăr Pană”, Sorin Andrei. Acesta a menționat că stadiul executat era de 55% (tot atât e și acum, nu s-a lucrat NIMIC) și că din cele 3,10 milioane de lei (suma totală prevăzută pentru finalizarea investiției) s-a plătit circa 1,71 milioane de lei.

 

La acel moment era achiziționată gresia, faianța, pavajul, pompele, instalația de apă și timpul de lucru estimat până la finalizarea lucrării era 3 luni. Nu s-a făcut NIMIC încă un an, nu s-a dat niciun ban, iar contractul a expirat/a fost reziliat. Acum, lucrarea din care mai e de realizat 45% în 3 luni a fost scoasă la licitație pentru aproape 1,32 milioane de lei. Să vedem dacă o vrea cineva.

 

Bazinul descoperit cu dimensiuni olimpice (50 de metri lungime) de lângă Bazinul Olimpic Gheorghe Demeca din Baia Mare a fost construit în urmă cu 38 de ani (în 1983). Ultimul an în care a funcționat e vara lui 2012, apoi s-a pus lacătul și… gata. Este în cel de-al 9-lea an de moarte clinică. Atât s-a putut. Poate vara viitoare.

 

Nu suntem în stare să punem 5 plăci de faianță, dar recităm poezii cu Cel mai mare Aquapark din Transilvania. Râd (pe bună dreptate) și cei de la ștrandul rural din Săcălășeni de noi… Adică de voi, politruci incapabili care conduceți administrații, instituții.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here