INVESTIGAȚIE – Maramureșenii vor duce gunoiul la 250 de kilometri distanță, cu o cheltuială suplimentară de 1,7 milioane de lei pe lună: toate detaliile, în scriere

2
2823

EXCLUSIV: AFACEREA GUNOIUL DIN MARAMUREȘ”. Nici nu știu cum să denumesc informația principală din această scriere: o veste bună, o veste rea… În fine, circuitul deșeurilor menajere din județul Maramureș, plimbate inițial prin tot județul, apoi “detașate” cu costuri enorme suportate tot din banii maramureșenilor în județele Bihor, Arad, Timiș, o să ajungă și în județul… Mureș, la 250 de kilometri distanță.

 

La jumătatea acestei luni, zile-n șir, maramureșenii care și-au plătit taxele de salubrizare au rămas cu gunoaiele-n tomberoane pentru că, după sistarea intempestivă a contractului de la Arad, operatorii de colectare a deșeurilor nu mai aveau unde să le depoziteze, iar administrația județului n-avea nicio soluție. Totuși, niciun cetățean/firmă nu au dat în judecată Consiliul Județean Maramureș pentru a cere daune financiare în urma neprestării unui serviciu pe care l-a plătit anticipat. Norocul CJ Maramureș (dar încă nu e târziu)…

 

Această scriere vă prezintă toate detaliile acestui nou contract de depozitare a deșeurilor din județul Maramureș, modul și perioada în care va fi implementat, precum și (cel mai important) costul suplimentar generat de noua soluție, unul care poate părea normal în județul în care “O mână spală pe alta / Toți trăim aici, împreună”.

 

Cât ne costă în plus să ducem gunoiul în Mureș

 

Pentru început, un calcul. Cât ne costă în plus incapacitatea administrațiilor județene precedente (care de 13 ani! n-au fost în stare să finalizeze SMID Maramureș, deși aveau toți banii necesari)? Să calculăm. Depozitarea a 5.162 de tone/lună a gunoiului din Maramureș în Sânpaul (jud. Mureș) va costa peste o jumătate de milion de lei pe lună (exact: 544.539,38 lei/lună – tariful de depozitare în județul Mureș este de 105,49 lei/tonă, sumă care conține TVA).

 

La această sumă adăugați cheltuielile de transport (un camion poate transporta cel mult 20 de tone de deșeuri – o tonă de deșeuri menajere nereciclate este dimensionată la circa 2,3 metri cubi, ceea ce înseamnă că o mașină care transportă volumetric 40 de metri cubi de deșeuri, transportă greutatea de aproximativ 18 tone). Surse 2mnews implicate la nivel decizional ne-au relatat că la o încărcătură de 20 de tone de deșeuri se face calculul la 150 lei/kilometru (aproximativ 3.000 lei/cursă). În consecință, transportul celor 5.162 de tone de deșeuri/lună va costa 774.300 lei.

 

La aceste sume adăugați taxa de mediu (de 80 lei/tonă), adică un total de 412.960 lei/lună. În consecință, costul total al transportului și depozitării gunoiului din Maramureș în Mureș este de peste 1,7 milioane de lei pe lună (exact: 1.731.799,38 lei).

 

În cele 4 luni de contract (septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2021), operatorii din Maramureș vor plăti administratorului depozitului de la Sânpaul suma totală de aproape 3,83 milioane de lei pentru depozitarea acolo a 20.648 tone de deșeuri. Acești bani achitați de cei trei operatori de salubritate din județul Maramureș operatorului depozitului de la Sânpaul plus costurile de transport (în total 6.927.197,52 lei, sumă astăzi echivalentă cu 1.404.028 euro) vor fi trecuți pe facturile făcute administrațiilor locale.

 

Să conchidem: problema aruncării gunoiului a fost rezolvată DOAR pentru următoarele 4 luni și ne costă peste 1,4 milioane de euro mai mult decât dacă am fi avut un depozit funcțional și autorizat pe teritoriul județului nostru. Dacă un eșec administrativ care generează o cheltuială suplimentară din bani publici de 350.000 de euro/lună nu stârnește interesul DNA, cred că putem pleca acasă. Ultimul (procuror) să stingă lumina!

 

Și acum detaliile…

 

După Bihor, Arad și Timiș, ducem gunoiul în Mureș

 

Simplificat, informația este aceasta: operatorilor din județul Maramureș (cei trei: Drusal, Herodot și Glodsal) li se va permite să ducă gunoiul, DOAR până la finalul anului (31 decembrie 2021), la depozitul de deșeuri din județul Mureș, localizat în comuna Sânpaul, situată la 245 de kilometri de Baia Mare și la 250 de kilometri de Sighetu Marmației. Sigur, cu costurile aferente explicate mai sus (taxa de depozitare, care e mare; costurile suplimentare de transport; taxa pentru Fondul de mediu – contribuţia pentru economia circulară).

 

Oficial, decizia se va lua joi, 26 august 2021, dar neoficial aceasta a fost deja luată, surse 2mnews din sfera decidentă precizînd că șefii majorității aleșilor județeni din Mureș (UDMR & PNL) dându-și acceptul, ca și operatorul depozitului de la Sânpaul (asocierea de firme Iridex Group Import Export SRL & Servicii Salubritate Bucureşti SA). Deci, doar procedural se mai întârzie anunțul oficial, însă am zis să vi-l comunicăm anticipat, ca de obicei.

 

De ce ne primesc mureșenii gunoiale

 

Și acum explicația acceptului, pentru a evita o previzibilă/prezumtivă minciună a Întâistătătorilor administrativi ai Maramureșului cum că ei au rezolvat problema pe criteriul prieteniilor politice. Explicația reală este aceasta: nu pentru a face vreun favor maramureșenilor acceptă mureșenii această situație, ci pentru… bani. Și ei, ca și maramureșenii, au proiectat un depozit supradimensionat față de nevoile lor. Mai exact, atunci când au licitat operarea depozitului din Sânpaul, proprietarii (CJ Mureș) au garantat contractorului un flux de deșeuri  166.073 tone/an, fapt înscris în contract (care a fost semnat în 7 octombrie 2016).

 

În fiecare an, cantitatea de deșeuri colectată în județul Mureș și depozitată la Sânpaul totalizează circa 143.000 tone. De unde rezultă (conform datelor din contract citate de contractor) un minus de circa 23.000 tone. De pildă, în primele 7 luni ale acestui an, contractorul clamează un minus de 11.426,28 tone. În consecință, contractorul (Iridex & Servicii Salubritate) amenință periodic CJ Mureș cu creșterea tarifului de depozitare/tonă, pentru a fi remedia dezechilibrul contractual, care îi afectează activitatea.

 

Așa că, pentru a nu pune presiune pe bugetele locale din județul Mureș, proprietarul depozitului (Consiliul Județean Mureș) acceptă deșeurile neputincioșilor din alte județe. Au fost până acum contracte (numeroase) cu operatori care deserveau în județele Cluj și Alba, acum e rândul să accepte și deșeurile din Maramureș. Nu mai mult de 31 decembrie 2021, spuneam (fapt precizat în decizia administrativă).

 

Cât gunoi producem și cât putem duce în Mureș

 

Contractele vor fi încheiate de operatorii de deșeuri din Maramureș cu gestionarii/administratorii depozitului de deșeuri de la Sânpaul (Iridex Group SRL & Servicii Salubritate Bucureşti SA).

 

Cât gunoi va avea voie să depune operatorii maramureșeni în depozitul de la Sânpaul? Circa 5.162 de tone/lună. Adică o medie de 172 de tone/zi (cantitate care trebuie transportată cu cel puțin 4 camioane). E suficient? O informație care vă ajută să găsiți răspunsul singuri: Drusal colectează zilnic din cele 31 de UAT-uri pe care le deservește circa 143 tone/zi, din care circa 6-7 tone sunt deșeuri reciclabile (plastic, de regulă). Adică are de transportat aproximativ 136 de tone de deșeuri/zi la un depozit conform.

 

Adăugați și nevoiile firmelor Herodot și Glodsal și aveți o idee de ansamblu: Maramureșul produce mai mult de 172 tone/zi, adică mai mult decât ne permit mureșenii să depozităm la ei. Mai simplu: Drusal susține că colectează 4.000 de tone de deșeuri pe lună (fără fracția uscată, adică deșeurile reciclabile colectate selectiv). De unde rezultă că o să fie puțin deranj și înghesuială cu gunoiul din Maramureș și în continuare.

 

Cum i-au mințit pe mureșeni

 

Sigur, pentru că șefii administrației maramureșene (și cei pe care aceștia îi plătesc din bani publici) nu știau situația (pe care v-am explicat-o mai sus), documentul de solicitare a gunoiului din Maramureș la depozitul de la Sânpaul a fost redactat cu argumente mincinoase. Respectiv, li s-a spus omologilor mureșeni că CMID Sârbi/Fărcașa va fi gata în mai 2023 (deși încă nu avem NICIUN executant/constructor al restului de lucrări rămase la Sârbi și care sunt finalizate doar în procent de… 45%!), dar să le accepte gunoiul până în 31 decembrie 2023 (dată până la care trebuie finalizate toate investițiile din SMID Maramureș). Just in case.

 

Apoi, au spus că 31 de localități din județ (cele în care operează Drusal) colectează selectiv deșeurile (iar în curând aria se va extinde – n-au precizat cât) și la depozitul din Mureș ajunge doar deșeul umed menajer/nereciclabil (deși și acesta e reciclabil: în Oradea se sortează/cerne, se usucă și se transformă în bază horticolă/pământ de flori, care se ambalează și se vinde. Și se cumpără!).

 

Sigur că e o altă minciună, conform surselor 2mnews informate și implicate direct, în cantitatea totală de deșeuri colectată de Drusal (4.000-4.300 tone/lună) sunt circa 700 de tone de deșeuri reciclabile/lună (plastic, sticlă, carton, metal), însă doar 200 de tone sunt depozitate în iglu-urile alocate, restul cantității, 500 de tone, regăsindu-se printre deșeurile umede și, în consecință, acestea nu sunt reciclate, fiind aruncate de-a valma cu deșeurile menajere umede.

 

Dacă erau informați în privința depozitului de la Sânpaul, varianta simplificată și care îi proteja de minciuni era o solicitare simplă: “Avem 5.000 de tone de deșeuri/lună pe care vrem să le depozităm la voi. Plătim”. Pentru că pe mureșeni exact în cot îi doare cum colectăm noi deșeurile, doar în județul Mureș nu se colectează DELOC selectiv, gunoiul fiind aruncat și colectat de-a valma (nici nu există iglu-uri de colectare selectivă, doar nu-s bihoreni toți românii).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. De zece ani mă documentez și din 2012 cer aplicarea metodei corecte și respectarea legii Nu se duc la groapă de gunoi resursele ! Avem nevoie de ele cf economiei circulare La groapă se depun doar deșeurile reziduale adică ce nu se composteaza și nu se reciclează concret aproximativ 8% Viitorul nu este al depozitelor de gunoi și nici a incineratoarelor Este al strategiilor zero waste, zero pierderi Judetul Maramureș nu are nevoie de depozit de gunoi are nevoie de respectarea legii privind sortarea la sursa și colectarea selectivă corecta Repet la groapă se duc doar ce nu se poate recicla și nu se poate comporta singura categorie poluatoare a cărei ridicare se plătește în funcție de cât aruncam dar pe tona să plătim macar media din UE pt a descuraja băieții deștepți sa aducă deșeuri reziduale din afara țării în depozitele de la noi 0743036843 Nr meu de tel daca cineva dorește să detaliez sau sa răspund la întrebări Consiliul jud trebuie sa ia leg cu cei de la zero waste Romanian

    • presupun ca Dvs si farcasenii asta fac. Colecteaza selectiv, nu arunca deseuri in exces si asteapta ca undeva …oriunde in alta parte sa fie realizat un proiect pt deseurile reziduale si o fabrica de valorificare a resturilor. Alungati-l pe profitorul ala de primar si restituiti toti banii pompati in coumna de CJ. Va tine sau iar incepeti cu o greseala, depozitul nu trebuia sa fie la Farcasa…etc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here