INVESTIGAȚIE – Adevăratul proprietar al Hotelului Minerul din Baia Mare și strategia prin care i-a luat statului dreptul de a fi proprietar majoritar

* Această scriere deconspiră, cronologic, istoria ultimilor 23 de ani de la vânzare ilicită
a celei mai emblematice clădiri din Baia Mare, actualul Hotel Minerul.
Investigația a vizat aducerea la cunoștința publică a adevăratului proprietar al hotelului, o persoană
care alimentează ideea că este sub protecția SRI, dar mai ales a strategiilor economico-financiare
prin care au fost prejudiciate interesele directe, patrimoniale și financiare,
ale orașului Baia Mare, ale statutului român și ale unor entități private.
Grupul de Investigații 2mnews aduce mulțumiri tuturor surselor (cu identitate protejată)
care au contribuit cu documente oficiale și edificatoare la aflarea adevărului, exclusiv în interesul public. 

• Cătălin VISCHI

 

EXCLUSIV 2MNEWS. Chiar acum când citiți această scriere, adevăratul proprietar al Hotelului Minerul stă pe terasa vilei sale localizată pe o străduță ascunsă din Baia Mare, numită Mălinului și amplasată undeva în labirintul întortocheat al străduțelor din apropierea Parcului “Regina Maria”.

 

Locul este sediul social al mai multor asociații și firme, unele ținute departe de atenția publică (Zoicamar SRL, Agrozor SRL, Asociația Iza 336). Ce face el acolo? Ce-a făcut mereu: desenează un nou proiect alambicat de îmbogățire, ca orice inginer constructor care alimentează ideea că este protejat de SRI.

 

Identificarea

 

Numele/prenume/vârstă: Viorel Zoicaș (65 de ani). Data/locul nașterii: 10 august 1955, Giurtelecu Hododului. Profesie: inginer constructor. Deținător de atestat ca auditor energetic. Proprietar de firme (Agecom SA, Unio SA, Zoicamar SRL, Agrozor SRL). Fire: descurcăreț, categoria “băieților deștepți”.

 

 

Alimentator al ideii (benefice pentru afaceri) că este un apropiat al fostului șef SRI (1990-1997) Virgil „Șarpele” Măgureanu (foto mic stânga, 79 de ani), pentru că au un grad mai îndepărtat de rudenie și sunt amândoi din satul Giurtelecu Hododului (com. Hodod, jud. Satu Mare). În fapt, fost apropiat și colaborator de business – lanțul de iubire s-a rupt de ceva timp, dar apartenența la protector a fost menținută cu grijă în subconștientul public.

 

Hotelul de 120 de kilograme de aur de 24 de carate

 

Hotelul Minerul din Baia Mare a fost construit de municipalitate în anul 1874 și reconstruit în anii 1906-1910 (după ce a fost mistuit de incendiul din 10 august 1905). Edificiul a fost construit printr-o investiție publică (exclusiv din bugetul local și donații ale băimărenilor) care a totalizat 92.728 de forinți și 72 de creițari. În 1874, suma echivala cu peste 1 milion de dolari, într-o vreme în care moneda de 1 dolar era din aur. I s-a dat numele “István Király” Szálló, denumire românizată în 1919 în Hotelul “Ștefan Vodă”, apoi schimbată în Hotelul “Sfântul Ștefan”, iar în perioada comunistă în Hotelul “Minerul”.

 

Practic, prețul achitat de orașul Baia Mare pentru edificarea clădirii era, conform cotațiilor Bursei din New York din anul 1874, echivalentul a 120 de kilograme de aur de 24 de karate, cantitate de aur care astăzi valorează peste 6 milioane de dolari.

 

Clădirea a fost mereu în patrimoniul urbei, inclusiv în perioada naționalizării din timpul regimului comunist (2mnews deține în acest sens dovezi evidente – documente oficiale din perioada 1874-1989). În perioada comunistă construcția nu a fost naționalizată, ci “luată în administrare” de statul comunist, prin OJT (Oficiul Județean de Turism).

 

Ițele proprietarilor Hotelului Minerul

 

După 1990, bunurile OJT Maramureș au fost împărțite în diferite firme. Hotelul Minerul a fost trecut circa 70% în proprietatea statului (FPS), circa 26% în proprietatea SIF Transilvania și circa 3% în proprietatea angajaților (prin programul de privatizare MEBO). Din 1995, firma care deține Hotelul Minerul s-a numit Hotel Restaurant Minerul SA (ulterior, denumirea a fost schimbată în cea actuală – Complex Sfântul Ștefan SA).

 

În 4 martie 1998, instituția statului român numită FPS vinde ilegal și abuziv participațiunea de 70% din firma care deținea clădirea (Hotel Restaurant Minerul SA). Autoritățile locale (controlate pe atunci de primarul Cristian Anghel, foto mic dreapta) nu au făcut NIMIC pentru a împiedica statul să vândă un bun care îi aparținea.

 

Cumpărător a fost Curitiba Invest Establishment LTD, o firmă înregistrată în paradisul fiscal din Lichtenstein, offshore reprezentat în documentele publice de un procurist (în cele mai multe cazuri aceștia sunt avocați), dar care avea ca acționari trei oameni de afaceri (unul dintre cei trei fiind arhitectul israelian Uri Markuse).

 

Prețul plătit în 1998 statului român pentru 70% din firma care pretindea în fals că are în proprietate Hotelul Minerul: 351.000 de dolari (niciun ban nu a intrat în bugetul orașului care deținea proprietatea). Suma era mai mică de 16 ori decât valoarea inițială (calculul a fost făcut de 2mnews în baza cotației aurului la Bursa din New York în anii 1874, momentul edificării și 1998, momentul vânzării). În timp, angajații acționari își vând și bruma de participație.

 

În jurul anilor 2005-2006, după ce moare unul din cei trei acționari ai offshore-ului Curitiba Invest Establishment (s-a afirmat și apoi propagat FALS în spațiul public că cel decedat ar fi fost arhitectul Uri Markuse), Uri Markuse și partenerul său din Curitiba își împart bunurile deținute de firma înregistrată în Lichtenstein. Markuse rămâne (și) cu Hotel Minerul.

 

În anul 2007, Markuse înființează o nouă firmă, cu o denumire similară (Curitiba Invest Establishment – Filiala Baia Mare SRL, cu sediul social într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Hortensiei), cu el ca unic asociat, printr-una dintre firmele Curitiba (au existat mai multe de-a lungul timpului, Curitiba Invest Establishment – Vaduz Liechtenstein SRL, Curitiba SRL etc. – unele radiate atunci când n-au mai folosit intereselor).

 

Restul de 30% din acțiunile firmei SC Hotel Restaurant Minerul SA (care deținea clădirea) au fost vândute în anul 2006 de SIF Transilvania. Cumpărător a fost familia Maria și Liviu Fagi din Baia Sprie, prin firma Mifdar Com (acum Sauro Confex SRL). Prețul plătit: 368.000 de dolari (mai mare decât cel plătit de offshore-ul din Lichtenstein pentru 70% din firmă) – din nou, niciun ban nu a intrat în bugetul orașului Baia Mare, care deținea conform actelor proprietatea.

 

Tranzacționarea către Zoicaș

 

În 2005 încep, timid, la presiunea autorităților locale și a Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Maramureș, lucrările de restaurare a construcției, inițial prin punerea în siguranță a acesteia, respectiv prin înlocuirea acoperișului, conform documentelor interne. Proiectantul lucrării a fost sereleul bucureștean Manisa Construct (șef de proiect a fost arhitectul Niels Auner, proiectanţi au fost arhitecții Petre Roşca și Alexandru Baban, șef proiectant de specialitate – arhitect Petre Ștefănescu, inginer de structură a fost dr. inginer Ioan I. Pop), iar constructorul care a realizat efectiv lucrările a fost firma Agecom SA (reprezentată de Viorel Zoicaș). Lucrările, care au cuprins și reabilitarea exterioară, s-au întins în timp până în anul 2014. “Din cauza faptului că multe zone ale construcţiei au suferit intervenţii majore, clădirea iniţială/originară se păstrează într-un procent diminuat” (conf. studiu/cercetare/raport Váradi Enikő – 2018).

 

În 2007, Uri Markuse vinde participațiunea la Hotelul Minerul (în fapt, firma Curitiba Invest Establishment, care deținea 70% din edificiu) omului de afaceri Viorel Zoicaș, prin firma sa Agecom SA. “În contul unor lucrări de reparație pe care le-a făcut Agecom și al unei sume de bani, de câteva sute de mii de euro”, au precizat pentru 2mnews părți implicate.

 

În urma documentării, GRUPUL de INVESTIGAȚII 2mnews a intrat în posesia unui contract, datat în 1 mai 2007, dintre Curitiba Invest Estabilshment SRL și firma controlată de Viorel Zoicaș, Agecom SA Baia Mare. Contractul a fost verificat și este autentic. De asemenea, este unul atipic și, în urma analizei acestuia, coroborat cu declarații ale unor surse implicate și ale unor surse interesate, am concluzionat că acesta este, în fapt, contractul prin care Zoicaș a cumpărat de la Markuse cele 70% din Hotel Minerul.

 

Este tipul clasic al unui contract de vânzare/recompensare mascat după obiectul de “prestări servicii”, scopul său fiind altul (în cazul de față: achiziția a 70% din firma care deținea Hotel Minerul). Conform acestui contract, firma Curitiba (reprezentată de o anume Cristina Vasilescu), care la acea vreme nu avea niciun angajat, era plătită de Agecom SA (reprezentată de Viorel Zoicaș) cu 1 milion de lei pentru “furnizare de informații și consultanță privind studiul pieței interne și externe de construcții”.

 

În urma analizării contractului, GRUPUL a concluzionat că aceasta este suma cu care Zoicaș a cumpărat Curitiba: 1 milion de lei + lucrările executate în perioada 2006-2007 de Agecom. Din suma în bani, 777.000 de lei au fost plătiți până în 31 decembrie 2007 (suma era echivalentă cu 316.316 dolari). Banii au fost achitați din contul Agecom SA. Restul sumei convenite în contract, 223.000 de lei, urmau să fie plătiți, tot din contul Agecom SA în contul Curitiba, până la 1 mai 2010, însă firma și-a încetat activitatea imediat după anul 2008, după ce a raportat în 2007 și 2008 o cifră de afaceri cumulată de 955.411 lei (milionul de la Agecom SA).

 

Ca o paranteză pe post de piedică în calea uitării: în 30 noiembrie 2007, clădirea este ipotecată pentru 400.000 de dolari, la Banca Sanpaolo Imi Bank România SA sucursala Baia Mare. Ipoteca a fost radiata în 11 octombrie 2010, însă în aceeași zi a fost instituită o altă ipotecă, de 500.000 de euro, la Banca CR Firenze Romania SA sucursala Satu Mare (bancă a Grupului Intesa Sanpaolo – au fuzionat prin absorbție în 2012, ipoteca întorcându-se, mai substanțială, la Sanpaolo).

 

Raționamentul făcut în baza documentelor economice și financiare intrate în posesia 2mnews este următorul: Zoicaș a plătit milionul pentru, chipurile, comunicarea de informații/consultanță, a preluat acțiunile Curitiba deținute de Markuse, devenind proprietar majoritar al Hotel Minerul, și a încheiat afacerea radiind firma și înființând una nouă cu o denumire similară, numindu-l administrator pe fostul avocat Ovidiu Mircea Felezeu.

 

Ce avem aici? Simplu: o tranzacție prin care Zoicaș cumpără firma care decide totul în privința Hotel Minerul. Ce nu e bine? Chiar dacă Zoicaș controla Agecom SA, această firmă nu îi aparținea în totalitate, având și alți acționari. În consecință, dacă ar fi fost un contract clasic de tranzacție, aceștia ar fi avut dreptul să revendice partea lor din Curitiba, implicit din Hotel Minerul. Fiind mascat sub forma unui contract în care NIMENI (pentru că firma Curitiba nu avea niciun angajat) nu îi oferă prezumtive informații firmei Agecom (adică nimic palpabil), Zoicaș a devenit unic stăpân al procentelor deținute de Curitiba.

 

Cum a devenit stăpân absolut

 

În 22 ianuarie 2013, Zoicaș decide, prin administratorul firmei prin care deja deținea controlul asupra Hotel Minerul, o majorare de capital social de la suma de 182.000 lei la suma de 4.593.000 lei. Prin acea majorare viza 4 aspecte: 1) scoaterea din joc a familiei Fagi (prin reducerea masivă a participației de la aproape 26% la 1%); 2) achiziția de la statul român a cinematografului Minerul (din complex) pe principiul că deține majoritatea covârșitoare a imobilului; 3) reducerea anticipată a participației statului în firma Hotel Restaurant Minerul SA, în momentul în care i se va solicita bani/acțiuni în schimbul terenului pe care e edificată construcția (teren care aparținea statului), 4) rămânerea sa, prin Curitiba, în postura de acționar majoritar covârșitor al întregului edificiu.

 

Atunci, actul a fost anulat în instanță de acționarul minoritar (firma soților Fagi, care dețineau atunci 25,88%) și așa a reușit municipalitatea să intre în posesia cinematografului (în 2013), pe care Hotel Restaurant Minerul SA, aflat sub controlul lui Zoicaș, se pregătea să-l achiziționeze, după cum preciza fostul deputat Sorin Marius Bota cu vreo 800 de lei (!!!) de la RADET / RomâniaFilm (firma statului care-l avea în posesie și care avea o evaluare la acea sumă).

 

În același an 2013, anterior procesului, Liviu Fagi (foto mic dreapta, 54 de ani), face o ofertă de vânzare Primăriei Baia Mare pentru acțiunile pe care le deținea la Hotel Minerul, respectiv un pachet de 25,88% din societate (18.904 acțiuni). Contactat de 2mnews, Fagi a explicat oferta prin faptul că dorea să-i ofere posibilitatea autorității orașului să intervină în procesul privind cinematograful, oferindu-i calitate procesuală de acționar minoritar. Oferta de vânzare a fost de 865.584 euro și oficial s-a comunicat că era prea mare, însă Fagi susține că motivația respingerii ofertei (care era negociabilă) a constat în două procese care erau pe  rol între acționari (unul fiind tocmai mărirea de capital expusă mai sus).

 

În 2014, Hotel Restaurant Minerul SA face o ofertă de vânzare către Primăria Baia Mare, cerând 5,5 milioane de euro pentru edificiu, conform viceprimarului de la acea vreme, Ludescher István. Se face o evaluare și se conchide că mai sunt necesari 2,5 milioane de euro pentru reabilitarea interioară (la care se adaugau 1,2 milioane de euro pentru reabilitarea cinematografului), așa că se respinge propunerea (a fost anul în care, datorită evaluării cerute de Primărie, publicul a putut vedea dezastrul din interior, consemnat în presa de specialitate prin raportul Váradi din 2018).

 

În urma refuzului, în 2015, chiar înainte ca Primăria să preia cinematograful din cadrul complexului, Hotel Restaurant Minerul SA face o majorare de capital de aproximativ 40% (conform surselor 2mnews implicate), până la 3,27 milioane de lei (adică Zoicaș bagă banii într-o firmă pe care o controlează, Hotel Restaurant Minerul SA / Complex Sfântul Ștefan SA, și apoi îi scoate pentru a plăti către Agecom SA, o altă firmă pe care o controlează, lucrări efectuate la reabilitarea construcției). Practic, Zoicaș a plimbat niște bani dintr-un buzunar în altul și a majorat astfel (dar într-un mod neacoperit de legalitate – aveți explicația mai jos) capitalul social, crescându-și numărul de acțiuni în firma care deține Hotel Minerul.

 

În 2016, Curitiba Invest Establishment LTD dă în judecată Primăria și Consiliul Local Baia Mare, RADEF și România-Film pentru anularea unui act administrativ (privind preluarea cinematografului, în vara anului 2015, de municipalitatea Băii Mari – aveți mai jos explicația acestui demers). În aprilie 2020, Curitiba pierde procesul, dar face apel, iar în 24 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj casează sentința din aprilie (a Tribunalului Maramureș) și trimite cauza spre rejudecare. Cauza este pe rol, se judecă în momentul de față, cel mai apropiat termen fiind programat în 23 martie 2021.

 

Revenind la majorarea capitalului social al Complex Sfântul Ștefan SA, compensată cu lucrările la reabilitarea construcției (neverificate de acționarii minoritari), aceasta a avut un efect pe termen scurt și un efect pe termen lung. În ambele cazuri a fost o afacere win-win pentru Zoicaș. Efectul pe termen scurt a constat în diminuarea participației în firmă (adică scăderea procentajului de acțiuni) a familiei Fagi.

 

Efectul pe termen lung a constat în intrarea în anul 2018 în acționariatul firmei a statului român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), cu un număr mai mic de acțiuni decât cel pe care-l putea obține dacă nu se făcea acea majorare de capital. Practic, Zoicaș a sistat dreptul statului de a deveni acționar decident (cu peste 50%) în complexul Minerul din Baia Mare.

 

Prejudicierea statului român

 

Conform unei legi din 2002, nepusă în practică timp de 16 ani, terenurile pe care erau edificate construcții ale unor societăți privatizate constituiau aportul în natură al statului la capitalul respectivelor societăți. Astfel, societatea câștiga dreptul de proprietate asupra terenului, în schimbul cedării acțiunilor în firmă către statul român.

 

În 2018, AAAS a pus în practică legea și, printre altele, a intrat în acționariatul Complex Sfântul Ștefan SA, capitalul social fiind majorat cu terenul considerat ca aport în natură din partea statului. “Dacă Zoicaș nu majora capitalul în 2015 prin acel subterfugiu, statul român ar fi dobândit controlul asupra societății care deține Hotel Minerul”, au precizat pentru 2mnews surse implicate.

 

În urma aplicării acestei legi, în acest moment acționariatul firmei care deține complexul Minerul (Complex Sfântul Ștefan SA) are următorul acționariat: Curitiba (Zoicaș) – 66,6589%, AAAS (statul român) – 32,2057%, Sauro Confex (fosta Mifdar Com – firma familiei Maria și Liviu Fagi) – 0,9797%.

 

Ideea de bază nu este însă că Zoicaș a majorat capitalul social (aceasta fiind, până la urmă, o decizie de strategie administrativă), cu CUM a făcut-o. Să dezvoltăm… Capitalul social a fost mărit în 2015 în momentul în care Zoicaș avea o singură opoziție, a lui Fagi, din postura de acționar cu 25,88%. În urma acestei decizii, Zoicaș, prin Curitiba, a devenit acționar cu 90%. Fagi a contestat în instanță, dar a pierdut, instanța luând de bun un aspect care astăzi nu mai este valabil… Să explicăm.

 

Atunci, în 2015, motivarea a fost că firma care deține Hotel Minerul a executat lucrările (prin Agecom) și că acele lucrări, plătite de firma Complex Sfântul Ștefan SA, au crescut valoarea societății. Corect. Doar că lucrările au fost făcute (de Agecom – firma controlată de Zoicaș) pentru Complex Sfântul Ștefan (firma controlată de Zoicaș) printr-un credit bancar (de 500.000 de euro), luat de la Intesa Sanpaolo Bank cu ipotecarea imobiliară a activului (Hotel Minerul), în contextul în care nu exista acordul acționarilor nici pentru credit, nici pentru ipotecare. În atare condiții (al împrumutului pentru plata lucrărilor), se presupune că lucrările s-au plătit din banii firmei, la care erau doi acționari – Curitiba și Sauro -, dar de acest fapt a beneficiat un singur acționar (Curitiba/Zoicaș).

 

Ulterior, acest credit a fost stins, se crede, însă ne vom convinge de acest fapt doar când instanța va încuvința cererea  de intrare în insolvență, după stabilirea listei finale a creditorilor. Apoi, majorarea de capital din 2015 a avut la bază lucrări efectuate și asupra unei proprietăți care nu era în proprietatea firmei Complex Sfântul Ștefan, ci a RADEF-România Film (cinematograful).

 

Cum a efectuat Zoicaș (prin Agecom) lucrările la reabilitarea unei proprietăți care nu îi aparținea? Printr-un acord cu RADEF (despre care s-a spus că a fost obținut prin intervenția avocatului Tudor Radu Felezeu, nepotul lui Ovidiu Mircea Felezeu, numit de Zoicaș ca administrator al firmei Complex Sfântul Ștefan SA). Potrivit acelui acord, motivat prin faptul că autoritățile au somat firma să reabiliteze clădirea, iar o parte semnificativă o ocupa cinematograful (nefuncțional) gestionat de RADEF, Agecom face lucrările, le facturează la Complex Sfântul Ștefan care le retransmite la RADEF.

 

Pentru că RADEF nu are bani, acceptă să vândă cinematograful Complex Sfântul Ștefan SA, prin compensare cu lucrările  efectuate +… 800 de lei (tranzacția nu se efectuează și practic, pentru că în 2013, Curtea Constituțională a stabilit că Ordonanța de Urgență a Guvernului din 2011, care stabilea că cinematograful este în domeniul privat al statului și administrarea RADEF, este neconstițională – conform acestei decizii a fost reactivată o lege din 2008,  conform căruia cinematograful este în domeniul public al municipiului Baia Mare, iar RADEF a predat bunul/cinematograful municipalității, fapt pus în practică în vara anului 2015).

 

În aceste condiții, majorarea de capital clamată de Zoicaș (Curitiba) este una falsă, pentru că se bazează pe efectuarea unei investiții într-o proprietate care aparține altcuiva (respectiv, municipalității Baia Mare, conform deciziei instanței). Însă majorarea de capital rămânând activă în scriptele economico-financiare ale firmei și la momentul în care statul român (prin AAAS) vine cu aport la capitalul social în natură (cu terenul). De aceea, procentul acțiunilor s-a calculat la o valoare totală a capitalului social FALSĂ (am explicat de ce: a fost constituită printr-o investiție într-un bun care nu se afla în proprietatea firmei). Acesta este motivul pentru care statul român, astăzi acționar în Hotel Minerul cu 32,2057%, ar fi avut un procent semnificativ mai mare, chiar o postură de acționar majoritar, susțin sursele economice consultate de 2mnews (regula se aplică și acționarului minoritar, firma Sauro), dacă majorarea de capital ar ține cont de investiția exclusivă în bunul comun (care aparține firmei), nu de toate investițiile clamate că au fost făcute de firmă (pentru că o parte s-au făcut la bunuri care nu aparțin firmei).

 

Nu uitați de bani

 

Conform unui raport de evaluare asumat de Consiliul Local Baia Mare în primăvara anului 2019, cei 3 proprietari ai firmei Complexul Sfântul Ștefan SA ar urma să primească pentru hotel, restaurant și magazinul alimentar, plus terenurile aferente, despăgubiri de 1,82 milioane de euro (1.820.500 de euro). În actuala structură acționarială, cea mai mare parte (două treimi) i-ar reveni lui Zoicaș, iar statului român, o treime (familiei Fagi i-ar reveni o sumă infimă în contextul exproprierii).

 

Conform raportului de evaluare al sereleului PBS Eval Consulting, aprobat de forul deliberativ al municipiului Baia Mare în mai 2019, exproprierea proprietarilor din spațiile Complexului hotel-restaurant Minerul ar costa municipalitatea 14.246.200 lei + TVA (echivalentul a 2.995.900 euro la cursul din acel moment: 4,7552 lei/euro), din această sumă, însă, 995.000 de euro ar reveni municipalității pentru fostul cinematograf, iar restul (sume mici), proprietarilor spațiilor din lateralul imobilului.

 

Insolvența Hotel Minerul

 

În momentul de față, firma care deține Hotel Minerul (Complex Sfântul Ștefan SA, fosta Hotel Restaurant Minerul SA), în care statul are o participație de o treime, și-a cerut insolvența. Anterior, în urmă cu un an (martie 2020), și fostul administrator (până în 2019) al firmei, Mircea Ovidiu Felezeu (77 de ani), a cerut insolvența Complex Sfântul Ștefan SA. Deci avem una bucată firmă, căreia îi cere insolvența și fostul administrator și actualul.

 

Surse implicate au precizat pentru 2mnews că Felezeu a fost plătit din banii altor firme (Agecom și Unio Satu Mare – în care Zoicaș era acționar împreună cu Ioan Crăciun și Ioan Vasile Tămășan, ambele fiind în insolvență, iar cei doi acționari deschizând mai multe procese împotriva lui Zoicaș). Când cele două firme au fost declarate în procedură de insolvență, Felezeu (înlocuit în funcție cu Liana Diana Pop, fostă administrator și responsabilă cu contabilitatea firmei care deține Hotel Minerul) nu ar mai fi fost plătit de Zoicaș și ar avea de recuperat o datorie cifrată la aproximativ 80.000 de euro.

 

Foto: Viorel Zoicaș – @portalsm.ro, Virgil Măgureanu – @Cornel Brad, Liviu Fagi – @facutinmaramures.ro

 

GRUPUL de INVESTIGAȚII 2mnews