INTERVIU – Senatorul Dan Ivan, la doi ani și jumătate de mandat: despre ce a făcut, ce n-a făcut și ce vrea să facă

1
284
Dan Ivan, senator USR de Maramureș

PARLAMENTARI DE MARAMUREȘ. Reporter: Ați trecut de jumătatea mandatului de senator. Ce ați reușit în acești doi ani și jumătate?

Dan Ivan: Grea întrebare. Sigur că principala activitate în Parlament și implicit reușitele sau eșecurile sunt mai degrabă comune și mai puțin individuale, mai ales când faci parte din opoziție. Ca parlamentar de opoziție ai puține șanse să îți promovezi proiectele, mai ales pentru un senator USR, fiindcă noi suntem principala opoziție la actuala guvernare. Pot însă să vă dau și câteva exemple de proiecte pe care am reușit să le trec prin votul majorității. Era și greu pentru majoritatea parlamentară să se opună la unele dintre.

 

Rep.: De ce?

D.I.: Sunt proiecte care nu au și nici nu trebuie să aibă o miză politică. Venim în sprijinul familiilor copiilor cu sindrom Down, care vor beneficia de consiliere psihologică, de 10 ședințe de terapie pentru părinți, frați și bunici. A fost aprobat. Am reușit de asemenea impunem operatorilor care utilizează servicii de Call-Center să fie obligați să răspundă cu un operator uman în maxim 5 minute de la momentul efectuării apelului. Așadar vorbim de lucruri practice pe care nu le putea refuza niciun partid politic. Am dat două exemple dar sigur că am depus mai multe proiecte, împreună cu alți colegi din USR, care cuprind și mari probleme din societate, pe domenii mari și sigur că aici e o luptă putere-opoziție. Cu unele am reușit, cu altele ne vom mobiliza și sper să le trecem până la sfârșitul mandatului. Să nu uităm că USR are 15% în Parlament, nu 50% + 1.

 

Rep.: Ce strategie veți adopta?

D.I.: USR e partidul născut în stradă. Cetățenii ne sunt principalii parteneri. Continuăm cu acțiunea “Fără penali în funcții publice”, cu eliminarea pensiilor speciale, dar și cu proiecte economice anti-criză, venim în sprijinul angajatorilor fie că vorbim de contracte part-time, de proiectul ce prevede zero taxe pe salariul minim sau pentru ca activitățile economice desfășurate de PFA-uri vor fi considerate vechime și experiență în muncă sau legea care interzice păcănelele lângă școli, centre culturale, parcuri și spitale. Legea care impune asistența medicală mobilă în zonele defavorizate sau digitalizarea administrației. Am dat câteva exemple doar. Noi, ca partid, avem o agendă care cuprinde cam toate domeniile.

 

Rep.: Oferiți-ne câteva exemple.

D.I.: Legea care permite românilor să poată urma mai ușor cursuri de informare și calificare, lege pentru combaterea ambroziei, buruiană care afectează viața a sute de mii de români, legea care ajută victimele violenței domestice și oferă asistență juridică gratuită pe tot parcursul procesului, legea prin care anagajații beneficiază de prelungirea cu 3 ani a termenului prin care persoanele interesate își puteau cumpăra vechimea în muncă. Mai amintesc legea prin care copiii vor primii alocația  din prima zi de viață, care a fost adoptată în unanimitate de Senat, legea privind accesul liber la drumeții prin pădurile din România sau cea care prevede girofaruri pentru activitatea de salvamont! O secunda în plus, poate costa viața unei persoane. Am mai propus măsuri prin care vor putea fi restaurate clădirile istorice din România sau platforma digitală pentru ca elevii să se înscrie mai ușor la facultate.

 

Rep.: USR are doi parlamentari care reprezintă Maramureșul. Cum colaborați?

D.I.: Colaborăm bine deși avem activități diferite la Camera Deputaților și Senat. Dar ne punem de acord pe mai multe probleme. Am depus și proiecte împreună cum ar fi proiectul ce prevede ca terenurile de sport din curțile școlilor să rămână deschise pentru copii și adolescenți și după program. Sigur că principalele proiecte le-am depus cu colegi senatori. Am inițiative împreună cu colegii mei senatori, Robert Zob din Satu Mare și Sergiu Vlad din Arad, prin care ne dorim sa încurajam intrarea tinerilor de până în 26 de ani pe piața muncii, încă din anii de studenție.

 

Rep.: Ați susținut inițiative ale altor parlamentari care nu sunt de la USR?

D.I.: Da. E vorba de inițiativa legislativă pentru accesul angajaților în Revisal, privind plafonarea TVA-ului la locuințe, am susținut Legea consumatorului vulnerabil, Legea privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi, în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar. Susțin tot ce e bun pentru români.

 

Rep.: Ați pierdut în ultimul an o parte din partid, inclusiv câțiva parlamentari. Ce s-a întâmplat, de ce această ruptură?

D.I.: Nu a fost o ruptură a USR ci una a PLUS, partidul lui Dacian Cioloș cu care USR fuzionase. Membrii USR care s-au înscris în primii ani de la înființare rămân atașați proiectului. E singura soluție pentru ca lupta noastră să dea roade. Avem un electorat stabil și asta e foarte important. E păcat că foști colegi au părăsit partidul. Domnul Cioloș și-ar fi putut atinge mult mai ușor obiectivele în sânul USR. E decizia lor. Vom merge înainte și vom arăta românilor că suntem partidul care vrea și poate să reformeze țara.

 

Rep.: Să vorbim despre Maramureș: aici sunteți… și în opoziție și la putere. Se împacă membrii cu situația asta?

D.I.: În 2020 am ales să facem alianță cu PNL și am reușit și la Maramureș și la nivel de țară. La nivel de Maramureș avem funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, funcție pe care după cum bine știți o ocupă președintele USR Maramureș, Radu Trufan. Sigur că mai important e ca noi USR Maramureş să avem propria strategie şi să generăm un proiect pentru 2024.

 

Rep.: Veţi merge împreună în alegeri sau separat? Mă refer la PNL.

D.I.: Să nu uităm că PNL guvernează alături de PSD și pregătesc liste comune. Noi nu putem aștepta până în luna septembrie a anului 2024 să vedem ce va face PNL în Maramureș. Chiar dacă ei vor dori o alianță cu noi s-ar putea ca protocolul lor național să impună liste comune peste tot ca în 2012. Vorbim de USL și acum de USL 2. În 2024 USR trebuie să fie pregătit cu candidați în toate comunele și orașele județului și sigur să aibă un candidat pentru președinția Consiliului Județean Maramureș.

 

Rep.: Pe cine vedeți candidat la Primăria Baia Mare și CJ Maramureș din partea USR?

D.I.: Suntem câțiva care avem poziții publice și foarte probabil că astea sunt și așteptările colegilor noștri, adică să ne asumăm candidaturi. Eu îmi voi depune candidatura în alegerile interne pentru președinția Consiliului Județean. Nu știu cum s-au gândit ceilalți colegi care reprezintă partidul la nivel județean sau local, dar sunt convins că vor lua și ei decizia potrivită.

 

Rep.: Aveți susținerea necesară în partid?

D.I.: Cred că partidul este interesat să obțină un rezultat cât mai bun la nivel județean. Cred că vom avea cel puțin un sondaj, vom avea dezbatere internă și vom lua decizii bune pentru filială. Nu cred că e bine să amânăm acest proces. Timpul e scurt. USR e partidul orașelor mari, urban și munca în teritoriu nu poate fi amânată. Nu putem câștiga în Maramureș fără a avea organizații în toate comunele și orașele, candidați și dialog permanent cu cetățenii. Avem și ce le spune.

 

Rep.: Va fi dificil?

D.I.: Foarte greu. Ne luptăm cu două partide specializate în alegerile locale. Astăzi e foarte dificil să ai candidați și să câștigi într-un singur tur. Dar am fost președintele filialei județene în 2020 și am reușit în 4 comune să câștigăm și cred că putem mult mai mult în 2024. Cu o organizare bună, cu o comunicare eficientă și cu candidați putem face performanță. Nu exclud alianțe, dar asta nu înseamnă că nu turăm motoarele.

 

Rep.: Ce vreți să faceți în calitate de președinte al CJ Maramureș? Primarii așteaptă fonduri, au făcut promisiuni cetățenilor…

D.I.: Sunt foarte multe de făcut. Maramureșul poate fi un pol economic mare, prin turism, prin dezvoltarea locală a comunităților. Trebuie rezolvate problemele ce țin de gestionarea deșeurilor și eu văd asta ca o oportunitate astăzi. Adică dacă  tot nu s-a rezolvat nimic, măcar acum să gândim bine și să le gestionăm ca pe o resursă, adică să producem energie din deșeuri și acesta poate fi un proiect major pentru județ. Cred că toate proiectele de dezvoltare locală pot fi realizate. Adică până în 2028 să încheiem tot ce înseamnă asfaltare, apă și canalizare în comunități și școli bune. Dar sigur că avem de realizat cabinete medicale mobile, stomatologice, centre pentru bătrâni, piste de biciclete și multe altele.

 

Rep.: Acestea pot fi percepute ca proiecte ambiţioase, sau ca promisiuni de campanie din care se va alege praful…

D.I.: Da. Însă sunt proiecte, nu promisiuni. Și aşa cum am reuşit cu Planul Naţional de Redresare şi Reziliență la nivel național, tot așa vom face la nivel județean. Deja Maramureșul beneficiază de fonduri pentru restaurarea sau renovarea unor case și clădiri istorice. Vom continua cu Valul Renovării, cu eficientizarea energetică, cu programele pe educație și mediu. Comunitățile trebuie să se modernizeze, să fie atractive pentru tineri. Și așa migrația externă dar și internă este mare către marile orașe.

 

Rep.: Astăzi e Ziua Veteranilor de Război. Ce mesaj aveți pentru ei și familiile lor?

D.I.: Le transmit toate aprecierile, recunoaștere și le doresc multă sănătate lor, celor în viață, dar și familiilor lor. Noi am făcut și ceva concret. În calitate de inițiator al proiectului de lege privind recunoașterea meritelor militarilor români ce și-au pierdut viața luptând pe teritorii străine, am considerat că eliminarea condiționării acordării indemnizației lunare urmașilor eroilor căzuți la datorie de realizarea unor venituri mai mici de 50% din câștigul salarial mediu brut, este esențială deoarece militarii trebuie să aibă asigurarea că, în caz de deces, familiile lor nu vor avea de suferit din punct de vedere financiar.

 

Rep.: Este finalul interviului, un mesaj pentru maramureșeni…

D.I.: A trecut foarte puțin timp de la cea mai importantă sărbătoare creștină, Învierea Domnului, un moment special care reunește familiile. Ce îmi doresc eu cel mai mult este să pot contribui la dezvoltarea județului nostru astfel încât maramureșenii să nu mai fie nevoiți să-și caute un rost în alte țări, iar pe cei care sunt plecați să începem să-i readucem acasă.

 

Andreea SZABO



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Interviu : ce ați făcut DAN IVAN , pentru angajați ai persoanelor cu handicap grav ,care nu își primesc Sporul de 15% ,spor de risc în baza a 2 legi și 3 HG??

    Răspuns DAN IVAN ,nu este treaba noastră ,pe noi nu ne interesează săraci și persoanele cu handicap grav!!!

    Noi promovăm USR,ne asigurăm copii noștri pentru un trai de LUX!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here