Intervenție chirugicală complexă de succes la Spitalul Județean de Urgență „Dr.Constantin Opriș ” Baia Mare

0
453

SUCCES MEDICAL. La Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, a avut loc o intervenție chirurgicală complexă, în cadrul căreia a fost operat un pacient în vârstă de 49 de ani, internat în spital pentru o formațiune tumorală mediastinală anterioară cu suspiciune de timon cu miastenia gravis. Intervenția chirurgicală coordonată de dr. Petruț Giuliano, preşedinte Colegiul Medicilor Maramureş şi medic coordonator, compartiment Chirurgie Toracică este un exemplu de colaborare de succes între mai multe ramuri chirurgicale, respectiv chirurgie toracică, chirurgie cardiacă.

 

Echipa de chirurgie toracică din cadrul spitalului a efectuat o intervenție comună cu medici specialiști în chirurgie vasculară-cardiacă. Pentru pregătirea adecvată preoperatorie și post operatorie au fost implicate și alte ramuri medicale. Aceștia au alcătuit echipa de îngrijire integrată și pentru perioada preoperatorie și postoperatorie, pacientul fiind  monitorizat pe parcursul tuturor etapelor  de către  echipa de anestezie-terapie intensivă.

 

Tumorile mediastinale aflate în apropierea structurilor vitale necesită un nivel ridicat de experiență în tehnicile de disecție şi suficientă experiență din partea chirurgilor pentru a elimina anumite riscuri.

 

“Mă bucură faptul că, pentru intervențiile chirurgicale complexe, Spitalul Județean are posibilitatea formării unei echipe mixte de specialiști de chirurgie toracică şi chirurgie cardiacă, dedicată fiecărui caz în parte, pentru a obține cele mai bune rezultate. Îi mulțumesc domnului Dr. Petruț Giuliano pentru exemplul de profesionalism colegial de care a dat dovadă.

 

De admirat a fost şi coordonarea echipelor medicale care au făcut ca operația să decurgă fără nici o problemă. Grație profesionalismului si suportului acestor medici şi al întregii echipe, în cazul de față se discută de o colaborare foarte bună între mai multe specialități, în beneficiul pacienților care apelează la serviciile medicale ale Spitalului Județean”, a declarat managerul Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriş”, jr. George Alexandru Oros.

 

* Foto generică

 

Compartiment Relații publice și Comunicare – Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here