INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ – Deputatul USR de Maramureș Vlad Duruș, proiect legislativ pentru anularea inechităților între pensionarii cu grupele I și II

0
71
Vlad Duruș

PENSII.  Deputatul USR de Maramureș Vlad Emanuel Duruș a depus la Camera Deputaților propunerea legislativă cu privire la calcularea pensiei pentru cei încadrați în grupa I și grupa a II-a de muncă, respectiv în condiții deosebite sau/și speciale, care au intrat în plată înainte de 1 ianuarie 2011. Aceștia au fost defavorizați, în comparație cu cei care au lucrat în aceleași condiții de muncă, cu stagiu complet de cotizare, dar s-au pensionat ulterior datei de 1 ianuarie 2011. Discriminarea s-a produs prin cuprinderea în Legea 192/2015 și Legea 155/2016 a unor prevederi care raporteaza calcularea punctului de pensie la stagii complete diferite de cotizare, ante și post datei de 1 ianuarie 2011.

 

De peste 6 luni, deputatul USR a încercat, prin interpelări succesive și intervenții la Ministerul Muncii, să determine Guvernul să revină asupra inechităților create. La nivelul județului Maramureș vorbim de peste 7000 de pensionari afectați de această decizie, iar în țară numărul lor depășește 63.000 de persoane. „Inițierea unui proiect de lege a fost demersul normal și necesar. Am ajuns aici după ce Guvernul a refuzat repetat să îndrepte situația discriminatorie pe care a creat-o, în baza unui calcul parșiv. A provocat o inechitate printr-o Hotărâre de Guvern care a modificat stagiul complet de cotizare pentru 63.000 de pensionari, pentru a salva niște bani la buget. Cei puțini, care au ales să meargă în instanță, au câștigat procesele, fără excepție. Păgubiții pierd bani de aproape doi ani”, a spus deputatul Vlad Duruș.

 

Primul articol al propunerii legislative are următorul text la aliniatul 1 – „La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 01 ianuarie 2011 și care au beneficiat de recalcularea punctajelor anuale în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2015 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, la determinarea punctajului mediu anual utilizându-se stagii complete de cotizare, diferite de cele avute în vedere la stabilirea pensiei, beneficiază de recalcularea punctajului mediu anual pe baza prevederilor Legii 155/2016 și a stagiului complet de cotizare avut în vedere la stabilirea pensiei”.

 

În expunerea de motive, parlamentarul USR a justificat nevoia adoptării Legii prin repunerea urgentă în concordanță a efectelor actelor normative în vigoare cu „principiul egalității și nediscriminării” așa cum este prevăzut în Decizia Curții Constituționale nr. 107/1 noiembrie 1995 și cu prevederile Deciziei ÎCCJ nr. 11/2015 cu privire la anii prevăzuți ca reprezentând stagiu complet de cotizare pentru grupa I și a II-a.

 

Comunicat de presă, USR Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ