ÎNDREPTAREA UNUI FALS – Romsilva: Susținem financiar cei trei copii ai pădurarului maramureșean Liviu Pop cu un sprijin de 6.240 de lei pe lună

0
1086

FALSUL APEL UMANITAR. În urma unui „apel umanitar pentru familia pădurarului maramureșean Liviu Pavel Pop, ucis la 16 octombrie 2019”, făcut public pe rețeaua de socializare Facebook de „comunitatea silvicultorilor”, prin care se cereau donații într-un cont bancar deschis pe numele soției pădurarului de la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț – Direcția Silvică Maramureș și care acredita faptul că familia a fost lăsată fără surse de venit, conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva a subliniat, într-un comunicat remis 2mnews, că asigură întreg sprijinul financiar familiei pădurarului care şi-a pierdut viața în timp ce încerca să prevină o tăiere ilegală într-o pădure aflată în pază.

 

Liviu Pop avea 30 de ani, era căsătorit şi avea trei copii minori (două fetițe gemene în vârstă de doar un an și o fetiță în vârstă de cinci ani). Începând din luna noiembrie 2019, pe lângă pensia de urmaș încasată de soția pădurarului ucis, Romsilva sprijină cele trei fetițe cu suma totală de de 6.240 lei pe lună (adică 2.080 lei/lună/fiecare copil minor, până la definitivarea studiilor – cel mult până la vârsta de 26 de ani, conform Contractului Colectiv de Muncă al Romsilva).

 

Directorul general Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a precizat că plățile au fost deja efectuate în lunile noiembrie și decembrie 2019 și că minorii vor beneficia în fiecare lună de sprijinul financiar al Romsilva, până la definitivarea studiilor. În plus, familia va primi anual 6 metri cubi lemn fasonat pentru încălzirea locuinţei (o măsură prevăzută, de asemenea, în Contractul Colectiv de Muncă, valabil din 1 iulie 2019).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here