ÎNCERCARE – Maratonistul Sovereșan a luat startul din Sighetu Marmației și va parcurge în alergare peste 1.500 de kilometri prin munții Carpați

0
160
Andrei Sovereșan (foto: Constantin Donos)
Imagine de la startul din Sighetu Marmației

PROIECT. În urmă cu câteva ore, la miezul nopții care a trecut, Andrei Sovereșan (24 de ani), unul dintre cei mai buni alergători de maratoane montane și ultramaratoane, a luat startul din centrul municipiului Sighetu Marmației într-o nouă provocare: Arc peste Carpați, care prevede parcurgerea în alergare a principalelor creste montane până la Orșova, traseul fiind estimat la peste 1.500 de kilometri.

 

De această dată, Andrei Sovereșan aleargă pentru o cauză nobilă: proiectul are ca scop strângerea de fonduri pentru Spitalul Copiilor, demers care presupune construirea unui spital pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Pe parcursul traseului, maratonistul (care și-a propus să alerge minimum 60 de kilometri pe zi) va dormi într-un hamac.

 

Sovereșan s-a născut în Cugir (jud. Alba), a practicat orientarea sportivă și a făcut până acum mai multe curse montane lungi : Retezat Maraton, Ultra Trail du Mont Blanc, traversarea Carpaților în alergare, 100 Miles of Istria, Braşov Winter Maraton, Maraton Apuseni 2017 etc.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here