INAUGURARE – Pe Lacul Firiza a fost pus din nou în funcțiune un vaporaș de agrement

4
3346

VAPORAȘ DE AGREMENT. Miercuri, 1 iunie 2022, la Baza Simard de pe Lacul Firiza s-a inaugurat vaporașul de agrement botezat Firiza, care este 100% electric și va funcționa pe tot parcursul anului (desigur, mai puțin în lunile în care lacul este înghețat).

 

Doritorii vor putea face turul lacului, în fiecare zi – îmbarcarea se va face la ore fixe, de luni până duminică, la debarcaderul clubului Simared, cu prima plecare la ora 10.00 și ultima plecare la ora 19.00. Capacitatea vaporașului este de 25 de persoane și este nevoie de un minim 15 persoane pentru ca vaporașul să pornească în turul lacului, dar se asigură și curse zilnice care vor avea loc indiferent de numărul de pasageri (de luni până vineri de la ora 18.00, iar sâmbătă și duminică de la orele 13.00 și 18.00).

 

Turul lacului Firiza durează circa o oră și un bilet costă între 40 de lei și 25 de lei (adulți – 40 lei; copii și tineri sub 18 ani, seniori peste 60 ani – 25 lei). Copiii sub 3 ani și persoane cu handicap locomotor au acces gratuit. Proprietarii susțin că acești bani vor fi folosiți pentru funcționarea Clubului Sportiv Nautic Simared (care are 12 sportivi).

 

Turul lacului include și un ghid audio, conceput special pentru a apropia vizitatorii de lacul Firiza și împrejurimi: Valea Ursului, povestea stâncilor și a turlei bisericii scufundate din lacul Firiza, izvorul râului Firiza sau proveniența crucii de lângă Valea Romană.

 

Vaporașul este dotat cu două motoare electrice E-tech de 7,5 KW, 8 baterii (4 pentru fiecare motor) și 9 panouri solare. Ambarcațiunea a fost construită și personalizată la comandă, în decursul a 9 luni, este dotat cu toaletă și minibar, încălzire, iluminat led, loc special pentru persoane cu handicap locomotor, sistem de sonorizare și o punte exterioară acoperită, precum și cu echipamentele necesare în situații de urgență. Vaporașul s-a aflat în teste în perioada 18 mai – 31 mai și astăzi și-a început activitatea ca ambarcațiune de agrement.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

4 COMENTARII

  1. Sa avertizeze doritorii de circulatie inspre zona asupra imposibilitatii de a gasi loc de parcare si a blocajului de circulatie in care intra, in asa fel incit cei inștiintati sa poata alege anularea „plimbarii” bară la bară, mai mult in așteptare, prin frumoasa zona verde a urbei. Am sunat la o multime de numere la Politia Baia Mare si Maramures ca sa anunt harababura in care sintem blocati… nimeni nu a raspuns.
    Eu am ajuns in zona cu intentia de a aprindeo luminare in cimitir, am intrat dinspre partea estica. Ma gindeam ca e o ceremonie funerară- realitatea a fost „distracția” de care am avut parte. Teribil!!! Vai de serviciile politiei rutiere. Si a organizatorilor pe care nu i-a dus capul sa gindeasca ca jumatate dintre parintii din Baia Mare vor veni sa-si aduca in zona copiii cu masinile… Poate si noi sintem de vina, noi cei care „am consumat frumosul eveniment”, cu sau fara voie sau informatie, insă l-am considerat „normal”, fara sa ne revolte prostia si neputința autoritatilor… Iar ziaristilor locali de trei lulele, care ne relateaza toate nimicurile, aceleasi in cam toate publicatiile, insa considera nesemnificativa o asemenea intimplare: deșteptați-vă, domnilor. Sau, de ce nu, somn usor in continuare….

  2. Absolut incredibil! Nici un ziar local nu relateaza despre blocajul rutier infernal din 1 iunie a.c. ce a cuprins strazile de acces la parc, zona Cimpul Tineretului, Valea Rosie. In afara de doi jandarmi tineri, care dirijaucirculatia pe linga Teatrul de vara, nici un alt politist sau jandarm nu a fost prezent, cel putin intre orele 2.30pm- 4 pm, cita vreme am fost prizonierul blocajului. Parcările nereglementare ale șmecherilor au facut extrem de dificila circulatia. Insa nici un politist de la rutiera nu s-a vazut pe zona intre acele ore, barem sa avertizez

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here