ÎN DESFĂȘURARE – Licitație de peste 100 de milioane de euro care include și 7 localități din județul Maramureș

0
1327

CADASTRU. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a lansat în licitație deschisă înregistrare în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor a 297 UAT-uri, 7 dintre acestea fiind din județul Maramureș. Valoarea totală estimată este de peste 461 de milioane de lei (exact: 461.428.197,34 lei) + TVA, contractele urmând să fie atribuite pe principiul Cel mai bun raport calitate-preț (unde prețul are o pondere în decizie de 90%, iar exeperiența în domeniu, de 10%).

 

Ofertele se pot depune până în 13 septembrie, iar contractul este unul multianual, întinzându-se pe o perioadă de 512 zile (un an și cinci luni). Finanțarea este asigurată de instituția statului din fonduri europene nerambursabile, prin POR 2014-2020.

 

În județul Maramureș sunt vizate înregistrarea în Sistemul de Cadastru și Carte Funciară a terenurilor din 7 localități:

* Ardusat (cu o suprafață estimată la 3.108 hectare – valoare estimată: 1.008.362,94 lei + TVA);

* Coroieni (cu o suprafață estimată la 6.606 hectare – valoare estimată: 2.867.995,56 lei + TVA);

* Gârdani (cu o suprafață estimată la 1.616 hectare – valoare estimată: 601.578,46  lei + TVA);

* Mireșu Mare (cu o suprafață estimată la 7.245 hectare – valoare estimată: 2.263.978,46 + TVA);

* Sălsig (cu o suprafață estimată la 2.039 hectare – valoare estimată: 747.657,46  lei + TVA);

* Suciu de Sus (cu o suprafață estimată la 11.166 hectare – valoare estimată: 4.199.370,69  lei + TVA);

* Valea Chioarului (cu o suprafață estimată la 7.903 hectare – valoare estimată: 3.051.937,07 lei + TVA).

 

La nivel județean, în cele 7 comune se estimează cadastrarea unei suprafețe care totalizează aproape 40.000 de hectare de teren (39.683 ha), suma investită pentru acest obiectiv fiind estimată la peste 17,5 milioane de lei (17.541.647,96 lei, sumă care conține TVA și care este echivalentă cu peste 2,8 milioane de euro).

 

Practic, executantul lucrării trebuie, în principal, să identifice limitele imobilelor, să stabilească limitele în intravilan și extravilan, să facă fişa de date a terenului, să identifice deţinătorii şi să colecteze actele, să facă și să publice documentele tehnice ale cadastrului, să soluţioneze cererile de rectificare și să actualizeze documentelor tehnice ale cadastrului.

 

Data limită de finalizare este 30 decembrie 2023 – toate lucrările neefectuate până la data respectivă urmează să fie plătite din pușculița statului român.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here