IMPLICARE – Europarlamentarul PMP Eugen Tomac cere UE protejarea minorității românești din Ucraina

0
204
Eugen Tomac

ADVERTORIAL. La presiunea Moscovei, Ucraina impune tot mai multe restricții minorităților aflate pe teritoriul său. Este vorba de un proces de deznaționalizare la adresa românilor, în special, afirmă eurodeputatul PMP Eugen Tomac. În opinia sa, românii, care formează cea mai importantă minoritate din Ucraina, după cea rusă, sunt forțați a-și pierde particularitățile naționale. Recent, în cadrul unei luări de cuvânt în Parlamentul European, eurodeputatul Eugen Tomac a solicitat Comisiei Europene să ia măsuri concrete privind protejarea minorităților provenite din state ale UE, în condițiile în care Ucraina mizează pe sprijinul Europei pentru a trece peste o perioadă de tranziție grea.

 

 

Kievul trebuie să înțeleagă faptul că, după anexarea Crimeei (de către Rusia, n. red.), cel mai important partener al său rămâne Uniunea Europeană. Ucraina nu poate trece de această perioadă de tranziție fără susținerea Europei. Și pentru a se reforma și a accelera calea europeană, are nevoie de suportul nostru. Pentru a combate corupția, pentru a-și reforma instituțiile, pentru a scăpa de influența agresivă a Federației Ruse. Dar Ucraina trebuie să mai facă un lucru extrem de important. După minoritatea rusă, în această țară vecină UE, cea mai importantă comunitate este cea românească. Ea e supusă unui proces de deznaționalizare aproape identic cu cel practicat de Uniunea Sovietică.

Tocmai de aceea, solicit Comisiei Europene instituirea unui mecanism de monitorizare a situației minorităților existente pe teritoriul Ucrainei, cele care vorbesc limbi oficiale ale Uniunii Europene, cum sunt comunitatea română, cea maghiară, poloneză, bulgară și nu numai. Este vital să avem o radiografie a ceea ce se întâmplă cu minoritățile din această țară, a afirmat Eugen TOMAC.

 

 

În Ucraina trăiesc peste 400.000 de români, conform ultimului recensământ. Aproape 32.000 dintre aceștia provin din Transcarpatia, regiune aflată la granița cu județul Maramureș.

 

Cătălin MAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here