IDENTITĂȚILE – Cine sunt cele cinci persoane cu care Sorina Pintea nu are voie să interacționeze pe durata procesului

3
4214
Sorina Pintea

MARTORII DNA. Curtea de Apel Bucureşti a decis ca Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii și fost manager al Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș din Baia Mare, să fie eliberată din arest preventiv (unde era reținută în urma sentinței din 29 februarie a Tribunalului București) și să fie cercetată sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, în dosarul DNA în care este acuzată de luare de mită în formă continuată.

 

Pe lângă obligațiile clasice pe care Pintea trebuie să respecte în timpul controlului judiciar (se prezinte la DNA, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată când este chemată; să informeze despre eventuala schimbare a locuinţei; să se prezinte la Poliția județeană, conform programului de supraveghere), fostul manager al spitalului din Baia Mare are interdicția de a comunica sub orice formă cu cinci persoane. Să vedem cine sunt cei cinci…

 

Un inculpat și patru martori

 

Cei cinci cu care Pintea nu are voie să ia legătura pe perioada menținerii controlului judiciar (sau până când instanța nu dispune altfel) sunt: Mihai Coste, George Lucian Tudor, Octavian Niculescu, Marius Mihai Barbul şi Dan Botorce.

 

1) Mihai Coste are calitatea de inculpat în acest dosar, este persoana care a cerut și luat banii de la patronul firmei Tehnoplus Medical și apoi i-a dus Sorinei Pintea (120.000 de lei în 100 de bancnote de 200 de lei, camuflați într-o pungă de carton, neagră, inscripționată cu sigla orange a unui operator de telefonie mobilă).

 

Coste, care are în acest dosar calitatea de “martor colaborator 2 al DNA” și inculpat, este administrator și asociat în Decoan SRL, firmă din Baia Mare care a fost unul dintre subcontractorii lucrării în cadrul căreia DNA susține că s-ar fi dat mita (principalul subcontractor ar fi Meditech, o firmă colaboratoare a câștigătorului lucrării, Tehnoplus Medical).

 

Decoan e o firmă fondată în 1998, cu sediul într-un apartament de pe Bulevardul Republicii, cu 2 angajați, care în 2018 a raportat o cifră de afaceri de peste o jumătate de milion de lei (exact: 514.628) și un profit net de 19.396 de lei. În dosarul DNA, Coste susține că Pintea i-ar fi transmis martorului colaborator 1 și denunțător, Octavian Niculescu, patronul Tehnoplus Medical, că “mai urmează trei proiecte de investiții” (lucrări) la spitalul din Baia Mare.

 

2) Octavian Niculescu, director general și acționar majoritar al Tehnoplus Medical SRL București, firma care a câștigat contractul de proiectare şi executare a lucrărilor de amenajare a blocului operator – sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente, contract în cadrul căruia s-ar fi dat mita. Niculescu are în dosarul DNA (instrumentat de procurorul anticorupție Marian Drăgulescu, de la Secția a II-a) calitatea de martor și este denunțătorul cazului la DNA.

 

Niculescu l-a înregistrat audio-video pe Coste atunci când a venit să-i ceară banii și, ulterior, s-a întâlnit cu el în spatele unei bănci comerciale din Sectorul 3 din București și i-a înmânat punga cu 120.000 de lei. Apoi Coste a fost interceptat de DNA și dus la sediul central unde și-a recunoscut faptele și a dat declarațiile din cauză, acceptând să fie martor colaborator DNA (adică să ducă mai departe banii, care au ajuns la Pintea).

 

3) George Lucian Tudor este angajat al firmei lui Niculescu, Tehnoplus Medical, pe postul de coordonator de proiect, dar este prezentat de patronul firmei ca fiind “șef Tehnoplus pe Ardeal”.  În dosarul DNA, Tudor are calitatea de martor, pentru că inculpatul și martorul colaborator 2, Coste, ar fi recunoscut că a primit de la acesta, în decembrie 2019, 10.000 de euro, într-un plic, cu destinația Pintea, pe care i l-ar fi înmânat la acel moment managerului spitalului din Baia Mare.

 

4) Marius Mihai Barbul este administrator și asociat al firmei Construct BSG SRL din Baia Mare și în dosarul DNA are calitatea de martor. Implicarea lui Barbul în dosarul DNA de luare de mită în formă continuată constă în faptul că inculpatul Coste, având permisul de conducere expirat, a fost șoferul acestuia în momentul în care a fost în București și a primit banii de la Niculescu, fiind apoi interceptat de DNA.

 

5) Dan Botorce are calitatea de martor în dosarul DNA și este singurul dintre cei cinci care este angajat al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare, fiind șeful Biroului Investiții.

 

Sorina Pintea a fost eliberată vineri, 6 martie, după 6 zile de arest, pusă sub control judiciar pentru a se putea trata de boala de care suferă. Pintea se pregătea să candideze la alegerile locale din primăvară pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare din partea PSD.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Mafia PSDista isi misca „antenele” si madam pintea o sa iasa „basma curata” cu bunuri care ma indoiesc ca pot fi justificate…la fel ca majoritatea politicienilor penali 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here