HANDBAL – Băimăreanca Borș, 3 goluri cu Ungaria, dar România încheie Campionatul European Under 17 cu trei înfrângeri în grupă

0
292

CAMPIONAT EUROPEAN. În ultimul meci al grupei B de la Campionatul European Under 17, România a pierdut, previzibil, cu cel mai puternic adversar întâlnit în competiția organizată în Celje (Slovenia), Ungaria – echipă care, de altfel, a câștigat grupa cu trei victorii din trei meciuri. Meciul România – Ungaria s-a încheiat cu scorul 32-39 (16-21), trei dintre golurile naționalei noastre fiind înscrise de extrema dreaptă Oana Borș (CSȘ 2 Baia Mare).

 

România nu mai avea nicio șansă de calificare înaintea meciului cu lidera grupei, fiind pe locul 4 în clasament, cu 0 puncte după primele două meciuri – 24-26 (12-15) cu Austria și 30-31 (17-16) cu Slovacia. În partida disputată la Zlatorog Arena și arbitrată de cuplul Ozren Backovic & Mirko Palackovic (Slovenia), pentru România au înscris: Gogîrlă (8 goluri, declarată MVP-ul partidei), Ion (5 goluri), Coman (4 goluri), Borș și Voica (câte 3 goluri), Lăcătuș, Sandu și Stoica (câte 2 goluri), Darie, Necula și Țîrle (câte 1 gol).

 

Pentru Ungaria, una dintre candidatele la titlul european de junioare, principalele marcatoare au fost Kajdon (8 goluri), Farkas (7 goluri) și Merai (6 goluri). Pentru a se califica în grupele principale ale competiției, România trebuia se situeze pe unul din primele două locuri (din grupa noastră s-au calificat Ungaria și Austria – ultima a învins în meci decisiv naționala Slovaciei, cu 28-23).

 

Primele 9 formații cele mai bine clasate la Campionatul European se califică la Campionatul Mondial 2020 Under 17 (care va fi organizat în China). România mai are o șansă pentru a se clasa pe ultimul loc care asigură calificarea directă la Campionatul Mondial, urmând să joace pentru locul 9 cu Croația (marți) și Spania (miercuri).

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here