PASIVITATEA UNUI ORAȘ. Ruina fostului Palat Episcopal greco-catolic din Baia Mare a fost scoasă din nou la vânzare de creditorii falitei fostei fabrici de textile Tricomar. Clădirea a fost edificată de statul român, din bugetul public, în locul primei biserici românești din oraș (aceasta a fost construită în anul 1771), în perioada 1891-1892, inițial ca sediu al Școlii Civile de de Stat pentru Fete Baia Mare (cunoscută și sub denumirea Școala medie de fete sau Școala gimnazială de fete).
Ulterior, în anii ’30, a fost donată de autoritatea locală cultului religios majoritar (greco-catolic) – Baia Mare devenind în acea perioadă reședință a Episcopiei Greco-Catolice, cu jurisdicție asupra actualelor județe Maramureș, Satu Mare și (parțial) Sălaj -, iar în anii comunismului a fost naționalizată și metamorfozată, în 1966, în secție a Întreprinderii de Tricotaje Unitatea din Sighetu Marmaţiei. În 1990, secția din Baia Mare devine unitate aparte și și-a schimbat denumirea în Tricomar. Clădirea nu a putut fi intabulată de cultul greco-catolic, pentru că era a statului, care nu a fost de acord cu schimbul în natură propus de oraș (care oferea școala de pe strada Crișan), așa că după 1990 clădirea nu a putut fi redobândită de greco-catolici, fiind ulterior vândută, la privatizare, actualilor proprietari.
În 1994, Tricomar se privatizează prin metoda MEBO (acronim din engleză pentru Management Employee Buyouts, metodă care presupune trecerea mijloacelor de producție ale unității economice din proprietatea statului în proprietatea angajaților). În timp, angajații și-au vândut acțiunile, iar la sfârșitul anilor 2000, acţionarul majoritar a devinit Textile Group din Oradea.
Tricomar Baia Mare a urmat pașii prăbușirii economice: insolvența. A fost numit lichidator judiciar Pareto Grup IPURL. În 19 decembrie 2007 se declară începerea procedurii falimentului, deși creanțele (datoriile) erau cifrate la aproximativ 5 milioane de lei, adică aproape 50% din valoarea bunurilor pe care le deținea. La începutul anului 2008, Pareto a scos prima dată la vânzare prin licitaţie bunurile cu suma de 9,6 milioane de lei (din care 2,2 milioane de lei era prețul evaluat al fostului sediu administrativ al Tricomar).
De 15 ani, această clădire, situată peste drum de Spitalul de Boli Infectioase si Psihiatrie din Baia Mare, pe actuala stradă Vasile Lucaciu, este scoasă, periodic, la vânzare. Mereu, acțiunea a rămas la stadiu de tentativă eșuată. În cei 15 ani, valoarea de vânzare a scăzut de la 9,6 milioane de lei (în 2008) la 673.553 lei (2022), acum clădirea fiind realmente năruită, un zid al fațadei acesteia prăbușindu-se în noaptea de 22 spre 23 martie 2018, la câteva zile după ce, în disperare de cauză, lichidatorul a scos-o la vânzare pe OLX, prin reprezentantul unei agenții imobiliare locale, cu suma de aproximativ 780.000 de euro (3.674.838 de lei), negociabil.
Imobilul este înregistrat ca monument istoric de importanță locală (categoria B), valoarea acestuia fiind exclusiv istorică, arhitectural neavând nicio valoare. La începutul lunii trecute, clădirea a fost din nou oferită de lichidatorul judiciar spre vânzare instituțiilor statului la prețul de 673.553 lei.
Inutil, nici Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș, nici Consiliul Judeţean Maramureş nu îşi va exercită dreptul de preempţiune (informație cu grad de acuratețe de 100%), unica variantă rămânând achiziția de Primăria Baia Mare (ceea ce e greu de crezut, deși în 2008 aleșii locali vroiau ca orașul să o cumpere cu 2,2 milioane de lei și să o transforme în azil pentru bătrâni – tranzacția a fost respinsă atunci de neinspirații creditori, care vroiau să vândă întreg patrimoniul, cu tot cu clădirile adiacente, terenul și utilajele depășite tehnologic ale fostei fabrici de confecții).
În 2010 a început fizic surparea clădirii. Presa locală a prezentat cazul clădirii care se surpa în fața autorităților, a administratorului judiciar și a creditorilor care au refuzat să încaseze bani și să acopere datoriile Tricomar față de instituțiile publice pe care le conduceau, fiind plătiți din bani publici pentru a le conduce spre performanță economică.
De-a lungul acestei saga cu iz de năpăsare infracțională, care a dus la cel mai negru deznodământ posibil, Primăria Baia Mare a amendat proprietarul/administratorul clădirii de mai multe ori, însă lichidatorul judiciar a anulat amenzile în instanță. Așa că, cu concursul instanțelor de judecată din această țară în care justiția este o glumă și are numeroase unități de măsură pentru fapte similare, care au preschimbat amenzile în avertismente (adică: Bă, nu-i bine, nu mai faceți asta, că nu-i frumos!), cu sprijinul neprecupețit al Consiliului Local Baia Mare din perioadele năruirii (care a refuzat să impună, conform legii, un impozit majorat de cinci ori imobilului neîntreținut), clădirea s-a prăbușit la propriu.
Tristul adevăr este că acum acea clădire nu merită niciun leu, singura valoare imobiliară constând în teren, iar unica variantă viabilă economic este demolarea totală a tuturor construcțiilor și o nouă edificare. Altfel, rămânem cu pânza aceea care maschează neputința tuturor acestor personaje care mimează că sunt implicați în rezolvarea problemei.
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
