GRATIS PE BANI – Cât costă, de fapt, ipotetica gratuitate totală a transportului în comun în Baia Mare anunțată de primarul Cherecheș

2
2247
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare

O ALTĂ BULĂ DE SĂPUN. În 11 septembrie 2019, primarul pesedist al municipiului reședință de județ, Cătălin Cherecheș, a dezvăluit public o surpriză: transport public gratuit începând din 2020, în municipiul Baia Mare.

 

Argumentul lui Cherecheș are logică: descurajarea circulației cu autovehicule. Din punctul său de vedere asta s-ar reuși prin creșterea numărului de mijloace de transport în comun și a traseelor și scăderea timpului de așteptare în stații. Adică, autobuze multe, care circulă des și oriunde.

 

Ce este corect…

 

În teorie, raționamentul și strategia sunt corecte (sigur, nu-i aparțin, fiind implementate încă din anii ’80 în orașe europene din țări vestice, mai puțin partea cu gratuitatea totală, care e o inepție economică – ciudat, emisă tocmai de un doctor în economie – pe care nici măcar comuniștii și neo-socialiștii n-au pus-o în practică, fiind o evidentă îndreptare violentă către faliment a firmei de transport).

 

Primarul Cherecheș însă nu ia în calcul ceva (sau dacă o face, o face prost): care sunt costurile? De aceea, cred că e o altă bulă de săpun, fără acoperire în realitate, așa cum a emis atât de multe până acum (cel mai mare parc industrial din Europa, cel mai mare aquapark din Transilvania etc.).

 

Un prim argument că-i o bulă de săpun (adică a vorbit doar să se audă vorbind) constă în timp. A spus că este “un proiect pe care săptămâna viitoare îl vom lansa și îl vom supune aprobării în Consiliul Local, la inițiativa mea”. A trecut săptămâna, n-a lansat nimic, n-a supus aprobării CL nimic, la inițiativa nimănui.

 

Însă cel mai important aspect se leagă de banii orașului. Care ar fi impactul financiar al sovietizării transportului în comun în municipiul Baia Mare? Să vedem…

 

Cât ar costa de fapt…

 

În 2018, firma care operează transportul în comun în Baia Mare și împrejurimile municipiului, Urbis SA, deținută de municipalitatea Băii Mari în procent covârșitor (97,06%), a avut cea mai mare cifră de afaceri din istoria societății, respectiv peste 32 de milioane de lei (exact: 32.385.032 lei), însă și cea mai mare pierdere financiară netă din istoria companiei: 921.839 de lei.

 

Practic, este al doilea an consecutiv când firma Băii Mari de transport în comun înregistrează pierderi semnificative (în 2017 a avut o pierdere de 725.784 lei). În ultimii 2 ani, Urbis a totalizat pierderi financiare nete de aproape 1,65 milioane de lei.

 

În plus, conform raportului oficial al unui auditor financiar independent, anul trecut subvențiile (banii livrați din pușculița Băii Mari) au fost în sumă totală de… peste 17 milioane de lei (exact: 17.090.424 lei), ceea ce înseamnă peste jumătate din cifra de afaceri totală a Urbis.

 

În contextul în care supraviețuirea firmei de transport în comun este în proporție de peste 50% dependentă de alocațiile financiare ale orașului, din pușculița publică, să conchidem că în cazul gratuității totale pe mijloacele de tranport în comun (autobuze și troleibuze) pe raza municipiului Baia Mare ar însemna un efort financiar anual de aproximativ 28 de milioane de lei.

 

Adică, dacă s-ar pune în practică elucubrația economică enunțată de edilul Băii Mari, de a circula toți, oriunde în oraș, gratis, asta ar însemna ca din pușculița orașului să se cotizeze cu 28 de milioane de lei (restul sumei din cifra de afaceri este contribuția localităților și a cetățenilor din respectivele localități în care Urbis prestează servicii de transport). Adică, aproape 6 milioane de euro pe an ar trebui să cotizeze Baia Mare pentru a circula gratis – practic, 500.000 de euro pe lună.

 

Concluzia

 

În contextul unui buget-șvaițer, cu datorii la bănci (aflate în derulare) și cu alte anunțate împrumuturi bancare (de exemplu, 31 de milioane de euro pentru proiectul fantasmagoric al aquaparcului), 500.000 de euro pe lună pentru a circula gratuit cu autobuzul e o anomalie și o inconștiență administrativ-economică. Atât am vrut să explic.

 

Restul sunt povești electorale generate de încercarea reușită de manipulare a unui public care nu-și pune întrebări, înghițind pe nemestecate poeziile de tip meșterul Manole recitate cu o cadență îngrijorătoare de primarul Cherecheș. În fapt, nu se face nimic. Se promite, se emit proiecte visătoare, frumoase, irealizabile…

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Calculul totusi e corect si anume daca municipiul nu mai da o ceapa degerata pe tineri si sovieticeste spus niet Parc Industrial,niet locuri de munca,,mai raman prin oras doar niste mosi si babe,deci vreo cateva autobuze inspre insalubra Piata Agroalimentara. Sa ne mai gandim ca acolo legumele si fructele sunt pline cu pesticide din Polonia,lucru nu prea bun la batranete.Populatia orasului total imbatranita se indreapta spre iesirea din sistem iar in cativa ani transportul se poate face si cu cateva autobuze solare,deci la costuri foarte mici.La cati o sa mai ramana prin oras nici maretul Aquaparc nu-si mai are rostul ramanand doar in proiect de o balta mai mica.Totusi destepti cei din administratiile locale vechi,ca au extins cimitirul intre Stadion,Muzeul Satului si Strand,cu adevarat vizionari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here