GALERIE FOTO – Pe pârâul Craica din municipiul Baia Mare, în apropierea unui cimitir, au apărut… castorii

0
1634

CASTORI ÎN BAIA MARE. Specialiști și vânători au semnalat 2mnews apariția castorilor în municipiul Baia Mare, specific pe pârâul Craica (unul extrem de poluat cu numeroase deșeuri menajere și industriale, jegos de-a dreptul și o rușine pentru un oraș al mileniului III), în zona Tanatorio (a cimitirului de pe Bulevardul Unirii, din apropierea unității militare de artilerie 01354). În urmă cu circa 2 ani, prezența castorilor a fost semnalată și pe râul Săsar din Baia Mare.

 

În fotografii se pot vedea urme și rosături specifice. Castorul european sau eurasiatic (numit și breb – Castor fiber) este un animal rozător semiacvatic protejat prin lege, cu o populație în creștere (potrivit unui studiu recent, aceasta este estimată la 2.200 exemplare), care a fost reintrodus în diverse bazine hidrografice din România (la început pe râurile Mureș, Olt și Ialomița – au fost importați 130 de castori din Germania), în perioada 1998-2003, de specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (ICAS).

 

Ulterior, castorul s-a răspândit în mai multe bazine hidrografice (în ultima perioadă a fost observat și pe Tisa – și pe afluenții Iza și Vișeu -, Lăpuș, Someș și Dunăre). Castorul populează lacuri și ape curgătoare și este strict erbivor (mănâncă peste 300 de specii lemnoase și erbacee – de obicei, se hrănește în zone cu apă puțin adâncă sau la marginea acestora, de unde se poate refugia cu ușurință în apa adâncă în caz de pericol).

 

Aceste animale au dispărut din România la mijlocul secolului al XIX-lea, fiind exterminați pentru blănuri, carne și substanțele aromate care erau folosite în incipienta industrie a parfumurilor (și sunt și acum, în cele mai bune și scumpe parfumuri: respectiv Castoreum, substanță obținută din lichidul eliberat din glandele anale şi urina castorului, care oferă un iz vanilat cu tentă de mosc – mai mult, substanţa chimică obţinută din glandele anale de castor, eliberată pentru marcarea teritoriului, este utilizată astăzi și în alimente și medicamente, fiind considerat un aditiv apreciat).

 

 

* Foto mare: @Juhász Erika via Milvus Group

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here