FRĂȚIA ASFALTULUI – Contractul pentru întreținerea străzilor din Baia Mare, atribuit la “prețul cel mai mic”, de 52 de milioane de lei, a fost plătit cu… 84 de milioane de lei

7
6727
Marcel Zoicaș, Cătălin Cherecheș

* Această scriere este un studiu de caz pe care l-am numit Frăția Asfaltului și a fost documentată timp de 4 ani (suntem răbdători), perioadă în care a fost monitorizat un contract pentru un serviciu public și au fost obținute documente aferente acestuia. Acest contract a ajuns să fie plătit cu 60% mai mult decât suma la care a fost atribuit. Criteriul de atribuire a fost Cel mai scăzut preț, însă la final acesta a depășit cea mai mare ofertă.
Cătălin VISCHI

 

DEMONSTRAREA UNEI STRATEGII PĂGUBOASE. În Baia Mare, în fiecare an se toarnă pe jos peste 20 de milioane de lei (adică peste 4 milioane de euro). Pe străzi. Pe lângă comunicarea acestui fapt, scrierea de față demantelează și demonstrează strategia prin care un contract pentru un serviciu public atribuit pe criteriul „Cel mai mic preț / Cea mai mică ofertă” este substanțial gonflat financiar pe parcursul derulării contractului (când aproape nimeni nu mai urmărește/monitorizează ce se întâmplă), suma plătită ajungând astfel „Cea mai mare ofertă”.

 

Studiu de caz: “Frăția Asfaltului” din Baia Mare, întemeiată de “Nașul finului său”, adică de primarul Cătălin Cherecheș. Subliniere: 2mnews deține documente oficiale pentru TOATE datele care sunt consemnate în această scriere, gradul de acuratețe (și credibilitate) fiind 100%.

 

Calendarul contractului cu Frăția Asfaltului”

 

În 22 iulie 2017, autoritatea administrativă a Băii Mari, controlată de primarul Cătălin Cherecheș, a introdus în licitație publică un contract pentru „gestiune, întreținere și reparații a străzilor” din municipiu. Contractul era valabil pe o perioadă de 4 ani (48 de luni) și avea o valoare totală maximă estimată la 70 de milioane de lei + TVA, urmând să fie întreținute străzile din cele 13 cartiere ale municipiului (Vasile Alecsandri, Progresului, Republicii, Firiza, Ferneziu, Centrul Vechi, Depozitelor, Gării, Traian, Valea Borcutului, Griviței, Valea Roșie și Săsar).

 

Contractul a fost atribuit pe criteriul Prețul cel mai scăzut. Cel mai mic preț a fost 52 de milioane de lei + TVA (exact: 52.071.674,06 lei + TVA) și l-a ofertat asocierea de firme Antrepriza Reparații și Lucrări (ARL) Cluj SA  (societate deținută de austriecii de la Strabag) & Construrom SA (controlată de Marcel Zoicaș, finul primarului) & Nord Vest Infrastructură și Servicii SRL (controlată de Ioan Baltă “Oniza”, prin fiul său, Ionuț Baltă – Oniza este martorul din dosarul în care primarul Cherecheș a fost condamnat la închisoare pentru corupție care a mărturisit că edilului „îi place popcornu’”).

 

Sublicitând (oferindu-se să facă lucrările) cu 25% mai puțin decât estimarea maximă, asocierea dintre Strabag și firmele apropiate primarului Cherecheș a câștigat licitația. La 6 martie 2018, edilul Cătălin Cherecheș a semnat contractul pe 4 ani pentru întreținerea și reparația străzilor din municipiu (pentru cei de pe strada 1 Mai care și fac ceva edificator pentru oraș, acesta este înregistrat la nr. 9844 / 06.03.2018 – am zis să vă scutim de o muncă).

 

Momentul generării/documentării acestei scrieri a fost acea zi, de 6 martie 2018, și a fost decisă în urma declarației primarului Cherecheș, care, întrebat de valoarea la care s-a câștigat contractul-cadru, a declarat, surescitat, că acesta este „unul vast, de 30, chiar 40 de milioane de euro”. Adică 150-200 de milioane de lei! Din fericire nu a ajuns până acolo, ci „doar” până la 17 milioane de euro + TVA. Atunci am decis monitorizarea, timp de 4 ani, a acestui contract, care se finalizează în această lună.

 

Gonflarea contractului de la 52 la 83 de milioane de lei

 

La scurt timp după semnarea contractului (pentru statisticieni și interesați, în 22 noiembrie 2018), obiectul acordului-cadru (baza contractului) a fost modificat din „gestiune, întreținere și reparații a străzilor” în „modernizare, reparații, întreținere și gestiune a străzilor”.

 

În acest moment, având toate datele, vă putem spune că în Baia Mare contractul de asfaltare al străzilor s-a gonflat de la 52 de milioane de lei + TVA până la 84 de milioane de lei + TVA (exact: 84.004.924,35 lei + TVA). Adică în cei 4 ani municipalitatea a plătit din banii publici ai orașului cu 60% mai mult decât prețul cel mai mic” la care a fost adjudecată licitația și cu 19% mai mult decât valoarea maximă estimată (care, vă reamintim, era 70 de milioane de lei + TVA).

 

Din 15 martie 2018 și până în februarie 2022 au început să fie livrate comenzile de asfaltări (contractele subsecvente, pentru specialiști). 18 la număr. Acestea însumează cu 60% mai mult decât suma cu care asocierea de firme Strabag-Construrom-NordVest Infrastructură a câștigat licitația. Practic, până acum s-a plătit mai mult cu 32 de milioane de lei (!) decât prețul cel mai mic, criteriu care a stat la baza atribuirii contractului.

 

Pentru cei interesați, iată o defalcare pe ani a sumelor plătite pentru asfaltările din Baia Mare (exclusiv în cadrul acestui contract, subiect al scrierii de față):

 

AN SUMA PLĂTITĂ
2018 15.852.941,18 lei + TVA
2019 35.199.705,87 lei + TVA
2020 21.256.302,52 lei + TVA
2021 7.936.310,92 lei + TVA
2022 3.759.663,86 lei + TVA
TOTAL 84.004.924,35 lei + TVA

 

GRUPUL de INVESTIGAȚII 2MNEWS



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

7 COMENTARII

  1. Ati putea ivestiga, ce chirie plateste firma care asigura iluminat ornamental de sarbatori, pentru faptul ca in timpul anului, stalpii si sarmele lor aeriene. raman montate si uratesc aspectul orasului ? Sunt ei siguri ca la anu tot ei vor executa acest iluminat ornamental de isi lasa instalate peste an, sarmele si stalpii? Sau asa trebuie ?

    • Sunt sigur că și anul viitor ei vor face iluminatul oranamental, pentru că au un contract cadru (se poartă în Baia Mare, după cum vedeți). Însă contractul prevede închiriat-montat-demontat ornamente. Am văzut că și le demontează (cel puțin pe unele). Dacă îți mai lasă sârme de stâlpi, probabil au o înțelegere/contract cu proprietarii acestora, respectiv Electrica.

  2. Vouă, felicitări. Articol de înaltă calitate profesională. Băimărenilor, o întrebare retorică: de ce nu aveți procurori, justiție în orașul vostru?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here