FOTOGRAFIILE DETERMINĂRII – Finala pentru un trofeu așteptat de Minaur de 8 ani: cum au câștigat băimărenii, împotriva calculelor hârtiei, meciurile cu adversarii de astăzi

1
471

FINALA CUPEI ROMÂNIEI – HANDBAL MASCULIN. În urmă cu 8 ani, în 2015, Minaur cucerea ultimele două trofee, după un parcurs de senzație reușind să câștige în același an și titlul de campioană și Cupa României. Un event pe care l-a mai reușit doar o singură dată în istoria acestui club glorios, la sfârșitul mileniului trecut (în 1999).

 

Astăzi, duminică, 14 mai 2023, de la ora 17.30, Minaur – fără nicio îndoială, de la dispariția “echipei lui Mateianu”, cea mai iubită echipă în orașul de pe malul Săsarului – joacă cu Cupa României pe masă, într-o finală cu deja noua sa rivală din handbalul masculin românesc, CSM Constanța, având poate cea mai bună oportunitate de a câștiga primul trofeu după anul 2015.

 

Această scriere are un unic scop: explicația simplă, în imagini, a celor două victorii din acest sezon pe care Minaur le-a repurtat împotriva adversarei din finala de astăzi, una cu un lot valoros și puternic susținută financiar de Primăria unui oraș de două ori mai mare decât Baia Mare. Două victorii (24-23, în tur, la Baia Mare, și 35-32, în retur, la Constanța), obținute după epuizante lupte sportive, chiar împotriva calculelor specialiștilor și a bookmakerilor. Imaginile au un numitor comun: determinarea.

 

La Baia Mare și la Constanța, Minaur a câștigat împotriva unui adversar la fel de valoros, chiar și atunci când restanțele salariale erau peste limita memoriilor, pentru că acești sportivi, pe care antrenorul Alexandru Sabou a găsit calea să-i transforme într-o echipă devenită pentru al doilea an consecutiv vicecampioană națională, nu doar pentru că au jucat mai bine (uneori, asta nu e suficient).

 

Explicația este pe fețele lor. Priviți-i pe Căbuț, Vujovic, Fotache, Da Silva Mollino, Bera, Kozakevych, Terekhov, Nagy (selectați din imaginile fotografiate de Ovi Dragomir – via Minaur Baia Mare) și încercați să vă imaginați că așa au jucat toți cei (nedept) nenominalizați acum. Dacă acești jucători vor intra pe teren astăzi cu aceeași determinare, în vulcanul handbalului românesc de la Baia Mare la final poate fi un singur deznodământ: victoria.

 

 

* Selecție foto 2mnews: @CS Minaur Baia Mare

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here