FORMALITATE – Fostul deputat de Maramureș Dan Mihalache, aproape de numirea ca ambasador în Cipru, unde-i cald și mai puțin stres decât la Londra

1
1528
Dan Mihalache

SCHIMBARE DE PEISAJ. Fostul deputat de Maramureș Dan Sorin Mihalache (49 de ani), propus pentru postul de ambasador al României în Republica Cipru, va fi audiat miercuri, 6 ianuarie 2021, în comisiile parlamentare reunite pentru politică externă şi pentru comunităţile de români din afara ţării – audierea a fost programată inițial în 18 noiembrie 2020, fiind amânată pentru că Biroul permanent al Senatului, care trebuia să aprobe programul comisiilor, nu a avut cvorum.

 

După avizul favorabil al comisiilor reunite (care, faptic, este o formalitate), Mihalache va fi numit ambasador al României în Cipru. În ultimii 4 ani, Dan Mihalache (despre care se acreditează informația falsă că ar fi născut în Maramureș, la Vișeu de Sus, în fapt fiind născut la Timișoara) a fost ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (în perioada noiembrie 2016 – septembrie 2020, în foto mic dreapta moment de la ceremonia de primire, palatul Buckingham).

 

Cine este Dan Mihalache

 

Anterior numirii sale ca ambasador al României la Londra, Mihalache, fost în PSD, acum în PNL, a deținut funcțiile de expert guvernamental (1994-1997), secretar executiv în Alianța pentru România (1997-2001), consilier al premierului Adrian Năstase (2001-2004), deputat PSD de Maramureș (2004-2008), parlamentar european (ianuarie-decembrie 2007), director de strategie al președintelui PNL Crin Antonescu la alegerile prezidențiale (2009), secretar general adjunct PNL (2011), secretar general adjunct al Guvernului (2012), director de strategie al președintelui PNL Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale (2014), șeful Cancelariei prezidențiale (2014-2016).

 

Mihalache este absolvent al Facultății de Drept de la Universitatea Bucureşti (1994), doctor în Știinţe Politice, specialitatea relaţii internaţionale. Este nașul de cununie al actualului președinte PNL Maramureș, Ionel Bogdan (împreună cu Radu Negulescu, fostul șef al campaniei on-line a lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2014).

 

Retragerea lui Mihalache din funcția de ambasador al României în Marea Britanie a avut loc la cererea sa, la fel și numirea în Cipru, unde “e mai cald, mai puțin stresant și sunt plaje frumoase”.

 

Relațiile diplomatice cu Cipru

 

România întreține relații diplomatice cu Republica Cipru, la nivel de amabasade, din 13 noiembrie 1960, imediat după proclamarea independenţei de stat a acestei ţări. Ambasadorul Ciprului în România este Petros Kestoras, acesta înlocuindu-l în 5 noiembrie 2020 pe Filippos Kritiotis (care a fost ambasador în România puțin mai mult de un an – din iulie 2019).

 

Ambasada României în Cipru este amplasată pe strada Piraeos nr. 27, în cartierul Strovolos din capitala Nicosia. În acest moment, România nu are ambasador în Cipru, ambasada fiind coordonată interimar de însărcinatul cu afaceri Daniela Mariana Sezonov-Țane. Comunitatea românească din Cipru este estimată la circa 40.000 de persoane, în majoritate muncitori în construcţii, turism şi servicii (Guvernul cipriot a deschis piaţa muncii pentru cetăţenii din România imediat după aderarea țării noastre la UE, în 1 ianuarie 2007).

 

Informație mai puțin vehiculată în spațiul public: Cipru este al 4-lea investitor străin în România, cu peste 6.000 de firme cu capital cipriot înregistrate în țara noastră (în domenii diverse: industrie, imobiliare, comerţ, servicii, turism, telecomunicaţii etc.) și un capital investit de peste 4,6 miliarde euro (10,26% din totalul investiţiilor străine în România).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here