DROGURI. Magistrații Tribunalului Maramureş au dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile (28 iunie – 27 iulie 2019) a inculpatului M.V.B. (34 ani), din municipiul Sighetu Marmaţiei, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Conform rechizitoriului DIICOT Maramureş, în cursul anului 2019, sigheteanul a oferit droguri de mare risc mai multor persoane, iar în luna iunie 2019 i-a vândut investigatorului sub acoperire inițial 100 de pastile de MDMA, iar apoi 450 de comprimate de MDMA, ocazie cu care s-a procedat la reținerea în flagrant a inculpatului. Cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost găsite 18 pastile de MDMA, pe care inculpatul şi le păstrase pentru consum propriu.
Acţiunea a fost efectuată de procurorii DIICOT Maramureş, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației și al Direcţiei Operaţiuni Speciale. Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
2mnews
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.