FAPTĂ – Prin ce infracțiune au vrut pesediștii să rămână la guvernare: blocarea avioanelor în aeroporturi, și în cel din Baia Mare

0
471
Mădălina Mezei, ex-director general Tarom

INFRACȚIUNE. Fostul director general al Tarom, Mădălina Mezei, demisă de ministrul interimar al Transporturilor, pesedistul Răzvan Cuc (foto mic dreapta), a precizat public că ministrul Cuc i-a solicitat, cu două zile înainte de votarea moţiunii de cenzură, anularea a cinci zboruri interne, printre care și cel de pe Aeroportul Maramureș, şi să identifice parlamentarii care se aflau la bordul aeronavelor respective.

 

„Domnul ministru m-a chemat la dumnealui în birou cu două zile înainte (de votul Moţiunii din Parlament, n.r.) să-mi spună că trebuie să anulăm nişte curse interne ca să oprim accesul parlamentarilor la votarea moţiunii de cenzură. I-am răspuns că aşa ceva este imposibil pentru că noi nu suntem stăpâni de sclavi, suntem o companie de oameni liberi. Indiferent de ce le-aş fi spus eu piloţilor, nu ar fi făcut niciodată aşa ceva.

 

Iniţial, era vorba despre cinci zboruri: două curse de Timişoara şi Oradea, Baia Mare, Satu Mare. Domnul ministru mi-a cerut să identific senatorii şi deputaţii care se aflau la bord, i-am arătat, după care mi-a zis că mă contactează a doua zi să-mi spună finalul deciziei dumnealui. Bineînţeles, în acea seară am fost afectată puternic emoţional, m-am gândit cum să fac, cum să-i demontez planul, cum să-i spun că aşa ceva nu e posibil pentru că era vorba despre proiectul Tarom care risca să fie oprit”, a afirmat Mezei într-o conferinţă de presă organizată în faţa sediului Tarom.

 

În ziua următoare, ministrul pesedist Cuc i-a solicitat managerului Tarom să încerce să oprească tehnic (să anuleze) una din curse. “I-am spus că Direcţia de zbor este condusă de domnul Susanu, care este postholder, şi nu am nicio autoritate asupra lor. După care mi-a spus dacă nu pot să îl opresc tehnic… I-am spus că eu am venit să restructurez compania, cum aş putea să vin chiar eu, managerul general, să spun directorului tehnic să saboteze propria operare. Dumnealui a încercat să găsească alte soluţii, după care am plecat îngrijorată de o potenţială acţiune în acest sens.

 

Am contactat serviciul nostru de Operation Control Center care se ocupă de planificarea aeronavelor la zbor, m-am asigurat că nu este nicio problemă pe cursele de Baia Mare, Satu Mare. Am sunat directorul operaţional, aici de faţă şi l-am rugat de asemenea să aibă grijă să nu existe nici cea mai mică întârziere pe această cursă. Am sunat directorul tehnic şi i-am spus să aibă grijă să nu se întâmple nimic de genul acesta şi am sunat şi comandantul cursei pe care am încercat să îl previn că, dacă cumva va proceda într-un sens de genul acesta, toată lumea ştie şi va fi direct responsabil pentru că e o iniţiativă în defavoarea companiei”, a explicat Mădălina Mezei.

 

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a deschis un dosar pentru abuz în serviciu la Ministerul Transporturilor, a confirmat Mezei, care are calitatea de martor în dosar.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here