FAPT – Senatorul Niculescu-Țâgârlaș: Legea privind adeverințele electronice verzi, pentru călătoriile în UE, intră săptămâna viitoare la votul Parlamentului

0
320

ACTIVITATE PARLAMENTARĂ. Senatorul maramureșean Cristian Niculescu-Țâgârlaș a anunțat în urmă cu puțin timp că în Comisia juridică a Senatului României, din care face parte, a fost avizat pozitiv (favorabil) proiectul de lege privind adeverințele electronice verzi. Acestea atestă dacă o persoană s-a vaccinat, are un test negativ sau a avut COVID-19. Proiectul va intra la vot în plenul Parlamentului săptămâna viitoare, a mai precizat Niculescu-Țâgârlaș.

 

Adeverințele electronice verzi vor putea fi folosite pentru a călători pe teritoriul Uniunii Europene, de către toate statele membre, iar eliberarea lor va fi gratuită.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here