FAPT – Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, la închiderea proiectului privind îmbunătățirea comunicării publice la nivelul sistemului judiciar

0
163

PROIECT. „În calitate de președinte al Comisiei Juridice a Senatului am susținut și urgentat implementarea proiectului de transparență, accesibilitate și educație juridică, deoarece cred și consider că doar împreună putem asigura buna funcționare a instituțiilor sistemului judiciar, fapt ce determină creșterea încrederii cetățenilor în justiție”, a subliniat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

 

În 28 ianuarie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii a demarat proiectul TAEJ – Transparență, accesibilitate și educație juridică prin îmbunătățirea comunicării publice la nivelul sistemului judiciar, cod SIPOCA 454/ cod MySMIS 118765, finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. În conferința de deschidere, președintele Consiliului Superior al Magistraturii sublinia importanța deosebită a proiectului, într-o perioadă în care justiția din România se confruntă cu o criză de încredere fapt cauzat și de comunicarea publică insuficientă, proiectul având ca scop înțelegerea rolului justiției în societate, într-un mod corect și obiectiv.

 

Derulat în perioada 2018-2023, proiectul a contribuit semnificativ la îmbunătățirea și abordarea unitară a comunicării publice la nivelul sistemului judiciar și la consolidarea imaginii acestuia, asigurarea unei transparențe sporite în interiorul și exteriorul sistemului, îmbunătățirea accesului la justiție prin creșterea gradului de informare, conștientizarea drepturilor cetățenilor și dezvoltarea culturii juridice a populației.

 

Apreciez interesul sistemului judiciar de a optimiza comunicarea publică și menționez că am militat pentru aplicarea unui ghid de bune practici în relația dintre Consiliul Superior al Magistraturii și Parlamentul României, considerând că este firesc ca legiuitorul să aibă un dialog permanent cu cei care aplică legea, pentru o comunicare mai bună și o creștere a eficienței actului de justiție, a concluzionat senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș la conferința de închidere a proiectului TAEJ.

Biroul parlamentar al senatorului Cristian Niculescu-Țâgârlaș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here