FAPT – Primăria Baia Mare vrea să cumpere încă 169 de camere video, dacă UE îi dă voie să le plătească dintr-un proiect în care nu a cuprins această achiziție

0
1212
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare

TENTATIVĂ. Administrația publică din Baia Mare vrea să cumpere încă 169 de camere video pentru supravegherea traficului rutier și a domeniului public, precum și monitorizarea sistemului de la un terminal din cadrul Poliției Locale, achiziție pe care o estimează la peste 2,7 milioane de lei (exact: 2.712.558,74 lei, sumă care include TVA și care este echivalentă cu circa 550.000 euro).

 

Primăria Baia Mare și scos la licitație un contract în acest sens, însă, pentru că nu are bani, a introdus o clauză suspensivă, în sensul că va încheia contractul doar dacă i se aprobă să-l plătească din fondurile alocate printr-un proiect transfrontalier. Respectiv, a cerut aprobarea finanțatorului să îi permită să introducă și achiziția camerelor video în proiectul Safe Future, care prevedea, de fapt, doar relocarea Dispeceratului și a Arhivei sistemului de monitorizare video din Baia Mare (acest proiect este finanțat prin Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020).

 

Cele 169 de camere video cu circuit închis ar urma să fie instalate în 35 de locații din oraș. În cazul în care investiția va fi aprobată, contractul va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate – preț. Cei interesați pot depune oferte până la 21 februarie 2022. În acest moment, în Baia Mare există doar 10 camere de supraveghere a domeniului public, montate abia în anul 2020 lângă 10 platforme cu containere pentru deşeuri.

Care e problema? Una simplă: prin respectivul proiect, Baia Mare are repartizată o sumă totală de 2,5 milioane de lei (exact: 2.524.410 lei). Din acești bani, contribuția UE (fonduri nerambursabile) este de 2 milioane de lei (exact: 2.082.730 lei), iar restul, respectiv 441.680,00 lei, este cofinanțarea din partea Municipiului Baia Mare (adică bani care sunt scoși din bugetul public, acesta fiind secătuit, cel mai probabil vor fi scoși din creditul bancar). Proiectul se află în implementare (derularea lui a început în 1 februarie 2021 –  și trebuie finalizat până la 31 ianuarie 2023). Așadar, problemele sunt următoarele: 1) achiziția camerelor video ar depăși valoarea totală a banilor alocați prin proiect municipiului Baia Mare; 2) proiectul este la jumătatea perioadei de implementare. În rest, visele pot fi plăcute…

 

În fine, nerăbdătoare: până când finanțatorul îi va spune dacă poate sau nu să achiziționeze cele 169 de camere video și terminalul pe care intenționează să-l instaleze la Poliția Locală (pe str. Tineretului nr. 2A), Primăria a scos la licitație posibila achiziție.

 

Conform dorinței, cele 169 de camere video cu circuit închis ar urma să fie instalate în 35 de locații din oraș. În cazul în care investiția va fi aprobată să fie făcută în cadrul proiectului transforntalier, va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate – preț (unde prețul are o pondere în decizia finală de 80%, garanția de 10% – aceasta trebuie să fie de minimum 3 ani -, iar termenul de intervenție pentru reparații în perioada de garanție, 10%). Cei interesați pot depune oferte până la 21 februarie 2022.

 

În privința montării în municipiul Baia Mare a camerelor video de supraveghere/monitorizare, 2mnews a stocat declarații publice ale edilului Cherecheș din 2013 și până acum (aveți detalii într-un articol 2mnews AICI). Conform acestora, în oraș există deja montate mii de camere video. În fapt, există doar 10, montate abia în anul 2020 lângă 10 platforme cu containere pentru deşeuri.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here