FAPT – Președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate al Variantei ocolitoare a municipiului Baia Mare

5
1801

INFRASTRUCTURĂ. Astăzi, 18 noiembrie 2021, a fost semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate a obiectivului de investiții “Variantă de ocolire Baia Mare”, de către președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Ionel Bogdan, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, și reprezentanții societății care va realiza studiul.

 

Durata de execuție a contractului este de 18 luni, împărțită în două etape, și anume: etapa I prevede elaborarea studiului de fezabilitate și obținerea de avize și acorduri necesare în maxim 6 luni, iar etapa a II-a prevede întocmirea documentațiilor suport, pregătirea, evaluarea, depunerea și aprobarea cererii de finanțare, etapă care va fi desfășurată pe o perioadă de 12 luni. În ceea ce privește lucrările de execuție pentru acest proiect, acestea vor fi demarate în anul 2023.

 

Suma totală pentru realizarea Studiului de Fezabilitate este de 1.964.600,00 lei, la care se adaugă TVA. Finanțarea necesară pentru realizarea Studiului de Fezabilitate pentru acest proiect va fi asigurată în parteneriat de către Consiliul Județean Maramureș și Primăria Baia Mare, în baza Acordului de asociere dintre cele două instituții adoptat la finele anului 2020.

 

Tot pentru asigurarea realizării acestui proiect a fost semnat și un Acord de parteneriat între Consiliul Județean Maramureș și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

 

Valoarea totală estimată a proiectului este de 88 de milioane de euro, bani care vor fi asigurați din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Conform datelor tehnice, lungimea estimată a centurii ocolitoare este de 30 de kilometri, fiind  prevăzută cu o bandă pe sens, respectiv cu două benzi pe sens în zonele de trafic mai aglomerat, și cu noduri rutiere, care vor asigura conectivitatea cu toate drumurile naționale și județene din zona adiacentă municipiului Baia Mare.

 

Varianta ocolitoare metropolitană va intersecta următoarele drumuri:

DN 1C Baia Mare – Halmeu (Satu Mare);  DC 99 Merișor; DC 97 Bozânta Mare; DC 68 Bozânta Mică; DC 68 Lăpușel; Conexiune Drum Expres Someș ; DN 1C Dej – Baia Mare;  DJ 182B Baia Mare – Șomcuta Mare;  DN 18B Baia Mare – Târgu Lăpuș;  DC 25 Satu Nou de Sus;  DN 18 Baia Sprie – Sighetu Marmației.

 

De asemenea, va asigura conectivitate cu Aeroportul Internațional Maramureș, care urmează să beneficieze de un terminal nou, modern, adaptat nevoilor de dezvoltare a județului.

 

Am încredere că acest proiect va aduce dezvoltare în județul nostru, iar maramureșenii vor beneficia de condiții de transport sigure, la standarde europene. Mulțumesc Primăriei Baia Mare și primăriilor Baia Sprie, Tăuții Măgherăuș, Groși, Recea și Dumbrăvița pentru deschiderea și sprijinul acordat acestui proiect. Împreună vom reuși să dezvoltăm această zonă metropolitană, să creăm condiții pentru investiții și pentru o viață mai bună pentru maramureșeni.

Ionel Bogdan, președintele administrației județene, a vorbit despre importanța realizării proiectelor care dezvoltă rețeaua de transport de la nivelul județului Maramureș și implicit a municipiului Baia Mare: „Prin dezvoltarea infrastructurii rutiere în zona metropolitană a municipiului Baia Mare, vom spori eficiența economică a infrastructurii de transport din Maramureș și astfel contribuim la dezvoltarea economică a județului și, totodată, creăm premisele pentru creșterea investițiilor.

 

Odată cu realizarea centurii ocolitoare a municipiului Baia Mare asigurăm accesul populației și al mediului de afaceri la o rețea de transport rutier sigură, operațională, care să contribuie la reducerea numărului de accidente rutiere, precum și la reducerea timpilor de călătorie.

 

Realizarea unui drum la standarde europene, va oferi măsurile de siguranță necesare pentru toți participanții la trafic, va îmbunătăți condițiile de transport și va contribui direct la reducerea semnificativă și descongestionarea traficului rutier de tranzit în zona metropolitană a municipiului Baia Mare și în localitățile periurbane, îmbunătățind astfel și conectivitatea la nivel regional.

 

Varianta de ocolire a municipiului Baia Mare este un proiect la care țin mult, pentru care am lucrat încă din prima zi de mandat la Consiliul Județean și pe care știu că și-l doresc mulți maramureșeni care stau zilnic chiar și zeci de minute la intrarea sau ieșirea din oraș.”

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

5 COMENTARII

  1. Este primul studiu de fezabilitate case plătește pentru acest obiectiv?Sunt bani pentru proiect și pentru lucrare ?Dacă nu sunt bani pentru fazele următoare este o cheltuială fără finalitate cu alte cuvinte bani aruncați în vânt.

  2. Vai de curu nostru pe cine ne am incredintat drumul.Pe lupul mincinos bautor si hotul drogat.Ionel si Chereces.Vai vai.In tara asta punem oameni la bani unul mai de care.”Studiile de fezabilitate „cele mai cunoscute si traditionale metode ee a fura bani din orice fel de fonduri UE sau altele indiferent.Ii cunosc personal pe amandoi si stiu ce vorbesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here