FAPT – Mai sunt și administrații care pun boii-n fața carului: în Rona de Jos, se extinde rețeaua de canalizare menajeră în urma unei investiții de 11,5 milioane de lei

0
250

INFRASTRUCTURĂ CANALIZARE – RONA DE JOS. Administrația locală din comuna maramureșeană Rona de Jos a introdus în licitație publică un contract estimat la 11,5 milioane de lei (exact: 11.502.937,38 lei, sumă care include TVA), care vizează extinderea rețelei de canalizare menajeră cu circa 13 kilometri și modernizarea acesteia prin introducerea în sistem a încă 17 stații de pompare a apei uzate.

 

Practic, proiectul prevede executarea lucrărilor pe străzile pe care până acum nu a existat sistem de canalizare, constructorul urmând să monteze 5,7 km de tronsoane de canalizare gravitațională, 7,1 km de tronsoane de canalizare sub presiune, 1 km de tronsoane de refulare și cele 17 noi stații de pompare a apei uzate.

 

Contractul, pentru care sunt așteptate oferte până la 22 iunie 2023, prevede lucrările aferente proiectului, furnizarea și montajul utilajelor și echipamentelor tehnologice, testarea noii rețele, remedierea eventualelor defecte și instruirea personalului desemnat de administrația comunei să deservească sistemul.

 

Contractul va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț (unde prețul are o pondere procentuală în decizia finală de 70%, termenul de realizare a investiției de 15% – acesta va fi cuprins între 2 ani și 3 ani -,  perioada de garanție 15% – aceasta va fi cuprinsă între 3 ani și 5 ani).

 

* Foto: @Hans Peter Fuchs

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here