FAPT – După zeci de ani de dezastre cauzate de inundații în Cicârlău, statul alocă o sumă semnificativă, 7,5 milioane de lei, pentru consolidarea malurilor pe văile Teilor și Porcului: lucrarea a fost introdusă în licitație

0
289

ALOCARE FINANCIARĂ – CICÂRLĂU. Compania Națională de Investiții (CNI) SA, firmă a statului în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a introdus în licitație publică un contract de peste 7,5 milioane de lei (exact: 7.520.133,93 lei, sumă care include TVA), care vizează reparații și consolidări ale malurilor distruse în urma inundațiilor pe Valea Teilor și Valea Porcului de pe teritoriul administrativ al comunei maramureșene Cicârlău.

 

Contractul va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț (prețul are o pondere procentuală de 80%, iar experiența profesională a managerilor implicați de 20%), iar ofertele sunt așteptate până în 22 decembrie 2022, ceea ce înseamnă că lucrările vor începe efectiv în primăvara anului 2023.

 

Studiul de fezabilitate a fost finalizat în acest an (de firma PT Civil Poject SRL), iar predarea terenurilor aferente lucrărilor au fost predate de administrația locală către CNI încă din vara acestui an, precum și asumarea obligației de a finanța cu 47.000 lei cheltuieli de servicii și asigurarea suprafețelor necesare organizării de șantier.

 

Cei doi afluenți ai râului Ilba cauzează de zeci de ani distrugeri semnificative în urma inundațiilor, nu doar a gospodăriilor din comună, ci și a drumurilor național și european care tranzitează localitatea. Până acum, în pofida repetitivității daunelor cauzate de inundații în zonă, statul a alocat sume nesemnificative pentru punerea în siguranță a celor două văi, ultima dată în 2020, când s-au alocat 100.000 de lei de la Ministerul Dezvoltării.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here