FAPT – Corul Bărbătesc din Finteușu Mare, una dintre emblemele vii ale Maramureșului, merge în Chicago să cânte din sufletul neamului românesc

0
954

FINANȚARE. În perioada 20-30 noiembrie 2021, Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare (dirijor Andrei Dragoș), una dintre emblemele vii ale Marmaureșului, înființat în anul 1918 (inițial sub denumirea Corul Plugarilor din Finteușu Mare), este invitat de comunitatea de români din SUA, la Chicago (statul Illinois – SUA) pentru o serie de concerte „Cântec din sufletul neamului”.

 

Pentru că, aparent incredibil, administrația județeană mai face (rar, rar de tot) și lucruri bune cu banii noștri, vom consemna unul dintre acestea: va acorda un sprijin financiar de 40.000 de lei Corului Bărbătesc din satul maramureșean Finteușu Mare, bani necesari pentru completarea cheltuielilor de transport cu avionul, vize și taxele aferente celor 33 de membri ai corului (care totalizează peste 150.000 lei). Banii vor fi asigurați din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean Maramureș.

 

Corul Bărbătesc din Finteușu Mare are, de 103 ani, aceeași misiune: cântece care vizează renașterea și menținerea dragostei de neam și țară și proslăvirea lui Dumnezeu. În urmă cu o lună, la 5 septembrie 2021, președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Corului din Finteușu Mare Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, în semn de apreciere a dăruirii și pasiunii cu care acesta a promovat arta corală și pentru talentul prin care a pus în valoare cântecul popular românesc.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here