FAPT – Cătălin Cherecheș (septembrie 2019): “Din 1 ianuarie 2020, transportul public va fi gratuit”. Nu doar că nu a fost gratuit, ci prețurile cresc cu până la 500%!

2
4546

BAIA MARE – TRANSPORT ÎN COMUN. În septembrie 2019, fără să-l forțeze nimeni să mintă în public, primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș, recita, citat de presa din întreaga țară, că din 1 ianuarie 2020 în municipiu transportul în comun va fi total gratuit. Adică toți cei care ar călători cu autobuzele firmei Urbis, controlată de municipalitate, nu trebuie să plătească nimic.

 

Iată declarația de la momentul respectiv: „Dacă tot vorbim despre transportul public în comun, vă împărtășesc și o surpriză: transport public gratuit începând din 2020, în municipiul Baia Mare. Prin introducerea gratuității – într-un timp relativ scurt -pentru transportul în comun pe raza municipiului Baia Mare, dorim să descurajăm circulația cu autovehicule (…). Așadar, va fi un proiect pe care săptămâna viitoare îl vom lansa și îl vom supune aprobării în Consiliul Local, la inițiativa mea.”

 

A fost doar o altă minciună a lui Cherecheș

 

Sigur, nimeni n-a mai urmărit ce s-a întâmplat cu această promisiune, deși, chiar atunci când Cherecheș a mințit, în septembrie 2019, 2mnews a explicat de ce este doar o altă minciună populistă a primarului și de ce aceasta nu poate fi pusă în practică (aveți detalii AICI): pentru ca această decizie să fie realizabilă, din pușculița orașului, care este unul sărac și înglodat în datorii la bănci, trebuia plătită suma de 6 milioane de euro (500.000 de euro pe lună).

 

Gratuitatea totală pe transportul în comun din Baia Mare a fost la fel ca și atunci când Cherecheș a promis construirea “celui mai modern aquapark din Transilvania” (și nu a făcut NIMIC în acest sens, Baia Mare fiind singurul municipiu din România fără măcar un simplist ștrand public), ca și atunci când a promis construirea „celui mai mare parc industrial din Europa de Est” (și, la fel, nu a făcut NIMIC, Baia Mare fiind în continuare singurul municipiu reședință de județ care nu are nici măcar un parc industrial al orașului) etc.

 

Mai mult, ca un argument că acest personaj (care s-a menținut în funcția de primar prin votul a 17.039 din cei 144.925 de băimăreni) și-a premeditat minciuna și nici n-avea de gând să ofere gratuitate pe transportul în comun din oraș, în decembrie 2019, în loc de inițierea demersurilor pentru gratuitatea pe autobuzele/troleibuzele Urbis, Cherecheș a propus noi tarife. Biletul rămânea la prețul de 2,5 lei/călătorie, iar celelalte tarife (biletul cu valabilitate de o zi și abonamentele) au fost reduse cu 60-67%.

 

Acum, însă, să vă explicăm de ce scriem despre minciunile primarului și transportul în comun care n-a fost și nici nu va fi NICIODATĂ gratuit în Baia Mare: pentru că SE MĂRESC TOATE TARIFELE. Nu se poate ca doar 17.039 de băimăreni din cei aproape 145.000 de locuitori ai urbei să îl voteze pe auto-adulatul primar-moștenitor și acest fapt să nu se lase cu repercusiuni.

 

Cu cât cresc prețurile: între 20% și 500%

 

Să vedem cu cât cresc prețurile la Urbis SA, firma controlată de municipalitatea Băii Mari:

 

– prețul unui bilet pentru o călătorie crește de la 2,5 lei la 3 lei (mai mult cu 20%);

– biletul valabil o zi (al cărui preț a fost scăzut în ianuarie de la 10 lei la 5 lei) crește de la 5 lei la 15 lei (mai mult cu 200%);

– abonamentul pentru o lună pe toate liniile (al cărui preț a fost scăzut în ianuarie de la 68 de lei la 30 lei) crește de la 30 de lei la 80 de lei (mai mult cu 167%);

– abonamentul pentru o lună pentru elevi pe toate liniile crește de la 30 de lei la 80 de lei (mai mult cu 167%), dar exclusiv în acest caz prețul intră în vigoare doar în 1 septembrie 2021 – nu pentru că e milostiv primarul, ci pentru că e ilegal să se modifice prețul în cursul anului școlar (mai mult cu 167%);

 

– abonamentul pentru 3 luni pe toate liniile (al cărui preț a fost scăzut în ianuarie de la 150 de lei la 60 lei) crește de la 60 de lei la 220 de lei (mai mult cu 267%);

– abonamentul pentru 6 luni pe toate liniile (al cărui preț a fost scăzut în ianuarie de la 300 de lei la 100 lei) crește de la 100 de lei la 440 de lei (mai mult cu 300%).

–  abonamentul pentru un an pe toate liniile crește de la 150 de lei la 890 de lei (mai mult cu 493%).

 

Sigur, tarifele sfidează orice regulă a promovării comerciale prin reduceri, fiind mai ieftin, de exemplu, să îți faci două abonamente de 6 luni, decât unul pe un an, abonament care deși ar trebui să aibă cel mai atractiv preț/lună, îl are, de fapt, pe cel mai mare – dar poate primarul doctor în economie a reinventat roata comerțului și nu vedem noi raționamentul corect.

 

Doar am vrut să vă informăm cu cât se scumpesc tarifele la transportul în comun din Baia Mare: cu până la aproape 500%! Cătălin Cherecheș: “Vă împărtășesc o surpriză: transport public gratuit începând din 2020, în municipiul Baia Mare”… Asta a fost iluzia, realitatea e nu că nu e gratuit, ci că e mai scump cu până la 500%. Retorică de final: câți din cei 17.039 de băimăreni circulă cu autobuzul/troleibuzul?

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. cind am spus pe acest site ca gratuitatea abonamentelor urbis pt pensionari este o mita electorala,nimeni nu a reactionat! sa vedeti ca nu peste mult timp se termina cu abonamentele electorale pt pensionari!!asa ceva nu trebuia aprobat de consilierii marioneta al primarului chereches!si noi pensionarii trebuie sa platim o suma pt abonament cu o reducere de 50%! sa vad citi circotasi pomanagii vor sari la critici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here