FAPT – Călin Bota: Am desființat astăzi pensiile speciale ale parlamentarilor, un privilegiu introdus în 2015 de PSD

0
601

ACTIVITATE PARLAMENTARĂ. Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, un privilegiu introdus de PSD în 2015.

 

,,Prin votul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului punem capăt unei situații care nu făcea onoare Parlamentului. Să nu uităm că aceste pensii costau bugetul, în fiecare an, peste 10 milioane de euro. Noi, liberalii, considerăm că acești bani trebuie cheltuiți în beneficiul cetățenilor care ne-au ales pentru a le oferi o viață mai bună, nu pentru pensii speciale care sfidează bunul simț.

 

Încercarea PSD de a se agăța de acest subiect, după ce ani de zile a susținut pensiile speciale ale parlamentarilor și nu a făcut nimic pentru a elimina aceste privilegii, este penibilă și arată disperarea acestui partid care nu mai are nicio legătură cu interesele reale ale românilor.

 

Am desființat pensiile speciale ale parlamentarilor, respectând una dintre promisiunile importante făcute românilor. Pregătim proiecte de lege și pentru eliminarea celorlaltor pensii speciale, pentru că e important ca toți cetățenii să primească pensii pe baza contributivității, nu a privilegiilor stabilite arbitrar”, a afirmat deputatul PNL Călin Bota.

 

PNL a depus în Parlament un proiect de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor încă din legislatura trecută, dar majoritatea parlamentară dominată de PSD a blocat adoptarea acestui proiect.

 

După desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari, în următoarele luni se vor găsi soluții legale și pentru eliminarea celorlaltor pensii speciale, deoarece este important să se revină la un echilibru în zona pensiilor și la instituirea principiului contributivității pentru plata acestora.

 

Biroul de presă PNL Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here