FACILITATE – HiSky va introduce serviciul de cumpărături la bord și pe ruta Baia Mare – Paris

0
507

BAIA MARE – PARIS. Compania aeriană HiSky a anunțat, prin director Comercial, Mareș Cărăvan, că în scurt timp va operaționaliza opțiunea „buy on board” (cumpărături la bordul aeronavei) și pentru pasagerii cursei operate din Baia Mare spre Aeroportul Beauvais din Paris (Franța).

 

Compania a semnat în acest sens un parteneriat cu compania Uplift, care va fi disponibil pe toate cursele operate de HiSky pe rute internaționale, cumpărăturile (băuturi calde și răcoritoare, inclusiv alcoolice, gustări sărate, dulci și deserturi), a căror prețurile variază între 1,5 și 10 euro, în funcție de produs, putând fi achitate în numerar (euro, lire și lei), ori cu card bancar.

 

HiSky a fost înființată în anul 2020 iar până la mijlocul anului 2022 a transportat peste 600.000 pasageri. Compania operează din România zboruri internaționale directe de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Iași, Baia Mare și Satu Mare către destinațiile Tel Aviv, Bruxelles, Dublin, Malaga și Paris. Compania deține o flotă de cinci aeronave Airbus A320 și din vara anului 2023 va opera curse pe distanțe lungi, fără escală, cu încă două aeronave noi Airbus A321neo LR.

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here