EXPLICAȚII DIN CULISE – Despre tensionatul transfer la PNL al primarului din Cavnic, Vladimir Petruț

5
1023
Vladimir Petruț și Ionel Bogdan
Vladimir Petruț și Ionel Bogdan

ANALIZA UNUI FAPT. Înscrierea lui Vladimir Petruț, primarul din Cavnic, în PNL a parcurs, în scurt timp, drumul de la extazul politic liberal, clamat de liderii organizației județene, la conflictul local și la fel de liberal, al conducerii organizației locale din Cavnic. Pentru a nu rămâne cu judecăți de măsură, să aflăm care sunt rațiunile transferului politic și care sunt plusurile și minusurile operațiunii pentru “apții combatanți” implicați.

 

Ce zic combatanții

 

… să vedem ce s-a recitat public. Petruț a zis că nu s-a regăsit în celelale zone politice (a activat până acum în PPDD, UNPR și PSD), că tot pipăind așa zona politică și-a dat seama că-i de dreapta și nu de stânga, că se-nțelege bine cu liberalii, că “spune lucrurilor pe nume” și că un om politic/administrativ trebuie să fie “în asentiment cu omul de rând, nu cu cei care ne conduc sau cu cei care vor să ne conducă așa cum vor ei” – am spicuit principalele teze ale declarației sale.

 

PNL Maramureș, prin Întâistătătorul Ionel Bogdan (președinte), a împrumutat discursul unui președinte de club de fotbal de provincie, spunând că-i onorat și bucuros că Petruț a ales echipa PNL, partid care are ușile deschise pentru “oameni onești care doresc să schimbe viața oamenilor în bine”, și că-i „ferm convins” că venirea primarului de la Cavnic la liberali “va atrage către partid și alți oameni onești” – am sintetizat din discursul de prezentare al transferului.

 

Președintele PNL Cavnic, Dan Daniel, a spus că își va da demisia din funcție, împreună cu alți aleși locali, criticând într-un comunicat de presă conducerea județeană pentru abuz și sfidare în ceea ce au numit “o racolare a unui traseist politic care conduce dictatorial administrația publică locală, ducând orașul spre faliment” și care “a denigrat continuu membrii PNL, în special în cadrul campaniilor electorale” – am spicuit acuzele principale din comunicatul PNL Cavnic.

 

Care e rațiunea lui Petruț

 

Petruț, care s-a străduit vreun an să fie dat afară de pesediști, care nu-i mai puteau aduce niciun plus politic local, căzuți în dizgrație electorală în madatele deloc popularilor teleormăneni Liviu Dragnea și (acum) Vasilica Viorica Dăncilă, a cochetat/negociat cu mai multe partide politice. De ce nu a rămas independent? Pentru că în sistemul administrativ creat de dinozaurii pseudo-politici, lipsa unui vehicul de partid reduce dramatic șansele acaparării fondurilor necesare oricărui primar care vrea să-și recâștige mandatul (adică, fără un partid politic parlamentar în spate, banii pentru demararea unor proiecte care dau bine la electorat vin rar spre deloc).

 

De ce a ales PNL, când mai toți observatorii erau convinși că se va alipi de ALDE? În principal, din rațiuni personale: pentru a-și cimenta poziția de viitor recâștigător al poziției de primar (la alegerile din 2020) și, mai ales, de a-și menține controlul absolut asupra viitorului Consiliu Local. Rețineți că PNL a câștigat (fapt nesperat nici de mai-marii partidului) alegerile europarlamentare, că împreună cu mai tânărul USR e partidul pe val și că oricât de în opoziție ar fi, are influență la nivel național (în special prin președintele Iohannis și prin această Omerta a împărțirii menținută între Putere și Opoziție).

 

Sigur, Petruț câștiga funcția de primar și ca independent și ca membru al oricărui partid (doar naivii din PNL Cavnic cred altfel), dar nu își crea o majoritate în forul deliberativ, iar a conduce fără a controla Consiliul Local e curată sinucidere politico-administrativă, primarul devenind practic o marionetă în mâna partidului (sau coaliției) care deține majoritatea.

 

Intrând în PNL, Petruț a rezolvat două probleme: a eliminat candidatul liberalilor din Cavnic la mandatul de primar (logic, PNL îl va desemna pe el, fiind primar în funcție) și și-a asigurat curățirea de contestatari a filialei liberale din orașul pe care-l controlează. Cine mișcă-n front, zboară. Ordine și disciplină, pentru că în țara asta politica-i implementată ca organizarea în armată.

 

Cum va ajunge Petruț să controleze o filială până acum ostilă lui? Clasic: va infuza PNL Cavnic cu oameni de-ai săi, îi va fideliza pe cei care îl acceptă și îi va ejecta pe contestatarii încăpățânați. Așa se întâmplă de când e lumea politică democratică în România. Rezultatul: o filială pe care o supune controlului său necondiționat, un scor bun la locale și parlamentare (ceea ce-i va atrage un plus de imagine în fața conducerii filialei județene) și, mai ales, controlul asupra viitorului Consiliu Local.

 

Ce repercusiune are asta asupra căvnicarilor? Aparent niciuna. Pe oameni îi interesează cum o duc și cum se dezvoltă comunitatea, nu ce partid conduce, atât timp cât cei din vârful administrației locale nu comit abuzuri și se concentrază pe implementarea unor proiecte care le fac lor viața mai bună. Petruț a învățat să joace cartea asta, deci revolta clamată de „membrii și simpatizanții organizației PNL Cavnic” se va fâsâi, rămânăn doar la nivel politic.

 

Care e rațiunea PNL

 

… să începem cu filiala județeană. Bogdan a raționat previzibil: Petruț e primarul unui oraș, liberalii au sarcina să-și refacă oastea influentă de primari în acest cantonament pentru locale și parlamentare, maximizând victoria de la europarlamentare. Pe scurt: fără să comită vreo greșeală politică, ar fi fost greu să-l refuze pe Petruț. Câștigul nu e doar de imagine – “Ăla care-i înjura pe Dragnea și pe pesediști, spunându-le că-s hoți, a venit la noi, călare pe calul alb și cu paloșul scos!”. Ci e un câștig care se materializează prin voturi, iar proba a fost data la europarlamentare, când Petruț le-a oferit liberalilor proba influenței sale, PNL câștigând Cavnicul.

 

Deci, Bogdan vrea voturi, iar parte din acestea sunt aduse prin influența primarilor asupra părții lor de electorat. Ce a greșit? Că, fiind un politician tânăr și nesfătuit corect, a procedat exact ca dușmanul său politic, Zetea, tot în cazul lui Petruț. Și Zetea, când l-a transferat pe Petruț la PSD (vă mai amintiți cum beau împreună horincă și prăjeau slănină la frigare, iar Zetea zicea că Petruț e de-a dreapta Dumnezeului politic, iar după aia a zis că-i cel mai slab primar, că-i un zero? – Ei, atât de îndoită e coloana vertebrală a șefului PSD Maramureș, atât poate din cauza puținelor sinapse neuronale) a procedat la fel, sărind peste organizația locală.

 

A venit, a zis că asta e, ăia, care se dușmăneau cu Petruț (c-așa-i politica mioritică, trebuie, e musai, să te dușmănești cu cineva, ca-ntr-o manea de largă audiență la public), au fost îndepărtați, iar PSD s-a lăudat după electoralele locale, că au câștigat și Cavnicul – așa cum o va face și Bogdan.

 

Ce ar fi trebuit să facă (mai ales având precedentul Petruț la PSD)? Să explice, nu să acționeze autocrat, pentru că Bogdan nu este suveran, ci un președinte care, ca orice președinte, e trecător, iar distanța până la trecere (momentul când nu va mai fi) își are argumentul într-un singur fapt și o unică reacție colectivă: rezultatele politice (traduse prin cele electorale) și susținerea coechipierilor.

 

Ce o să facă PNL Cavnic? În mod normal nimic semnificativ. Bula de nemulțumire se va sparge, pentru că, politic, organizațiile sunt conduse autocrat. Cui nu-i convine, va fi îndepărtat. Ce greșește PNL Cavnic? Păi, nu reușește să treacă peste frustrare. În fond, transferul lui Petruț va aduce un plus electoral filialei, tradus printr-un număr mai mare de consilieri locali, de șefi administrativi, de simpatie/priză la public.

 

Sigur, Petruț era inamicul lor numărul 1, pentru că-n politică, dacă vrei să câștigi, nu te lupți pentru locul 2. Dar la fel de sigur e că recitarea poeziei frustrării are randament zero (argument: ne întoarcem la ce s-a întâmplat în PSD Cavnic, la transferul lui Petruț). Liberalii din Cavnic susțin că scorul de la europarlamentare nu i se datorează lui Petruț. Parțial corect. Nu li se datorează nici lor. Formularea corectă e că li se datorează și lor și lui Petruț (care a apăsat puțin, doar puțin, pedala de accelerație electorală pentru a-i arăta lui Bogdan influența sa, ca ultim argument al aprobării transferului).

 

De asemenea, să spui că orașul nu a progresat în mandatul lui Petruț, când schimbările sunt vizibile, înseamnă să-ți consideri electoratul lipsit de neuroni. Nici precedenții primari – liberalul Bindiu (care avea susținerea unui PNL aflat atunci pe cai mari, la Putere) și social-democratul Dragoș (aflat în aceeași postură de avantaj administrativ ca și Bindiu) – nu au reușit să cosmetizeze fața unui orășel fost minier și scos pe linie moartă administrativă. Nici Petruț n-a reușit rezolvarea deplină, dar o rezolvare pe termen scurt e o utopie de servit naivilor.

 

Care-s concluziile

 

Reacția (încă) președintelui PNL Cavnic, Dan Daniel, care a anunțat că își va da demisia din funcție și că alături de el vor demisiona și alți aleși locali e copilărească, declanșată de frustrarea copilului care are senzația că e ignorat și-și ia jucăriile și pleacă.

 

Sigur, Petruț își vede interesele personale din plan politic și administrativ (nu s-a-ndrăgostit el brusc și nici iremediabil de doctrina liberală). Sigur, Bogdan își vede interesele personale din aceleași planuri (PNL și-a fixat ca țintă câștigarea Consiliului Județean, deci au de dus o bătălie dură cu majoritarii de la PSD). Dar aceleași interese personale politice și administrative îi conduce și pe cei din PNL Cavnic, cu amendamentul că își joacă prost și fără șanse cărțile.

 

Concluziile acestui fapt (minor, repetitiv în peisajul politic românesc) au fost enunțate cel mai bine de chimistul francez din secolul XVIII, Antoine Laurent Lavoisier – în Legea conservării materiei, sau a masei substanțelor -, așa că doar citez: Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă. Petruț va rămâne în PNL, va candida și va câștiga din partea PNL la alegerile locale, PNL va avea cel mai mare număr de aleși locali, organizația PNL Cavnic nu se desființează, dacă revine la sentimente bazate pe rațiune politică.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

5 COMENTARII

  1. Nu comentez consideratiunile politice. Ele reflecta politica inteleasa la nivel local in care singura ratiune valabila sunt voturile stranse. Daca un personaj ca primarul Cavnicului a ajuns Fat Frumos pe cal alb inseamna ca ne-am mai indepartat cu un pas de lumea europeana spre care pretindem ca ne-am duce. Comentez doar afirmatia ca primarul actual a schimbat fata Cavnicului. Nici vorba. Cavnicul a avut nevoie in primul rand de o schimbare de mentalitate. Si aia a facut-o, cu tot respectul, Bindiu cu toate bunele si relele mandatelor sale. Seful de post ce a urmat nu a facut altceva decat sa darame ce au construit altii sperand sa intoarca totul pe vremea cand se lupta la Cavnic cu tatarii. Nu i-a reusit. Petrut cel mult a curatat molozul lui Dragos.

  2. cere excuza cu avanz ca nu stie bine scris in limba roman…..
    sunt belgian francofona si am fost locuitor cavnicar sub primarie fost primar bindiu si dupa dragos….
    Bindiu a furat la maxim din orasului, a vandut oras la vital si asa mai depart….
    Dragos ales ca independant a constatat repede ca fara partidul in spatele lui nu avut nicio sansa sa reusesc orice proiect de dezvoltarii al orasului….
    Dupa a venit itsa ciolpan …. firma de transport dator vandut si furator patentat exclud din psd in 2009 pentru bani furat la una grupul de volontar belgian ca avut lucrat pe santier ecologic la 28 de inchii in vara….
    Nu vrei aici sa va spuns mai mult de el, dare daca exista o data o justicia eficient, ciolpan intra la gerla pana la cimitir.
    Daca acuma hoti de ciolpan vino si el din partid lui hoti bindiu…. sunt in obligatie sa consider ca
    CINE SA ASEMANA SA ADUNA….
    Sti ca am grasit pe limba vostre dare cred ca ma aveti bine inteles……
    Cu respect…

  3. Da..Au greșit toți dar dacă te respecți ca și jurnalist și ai un pic de coloana vertebrala nu apărea un articol de generează. ..Dar Cum ați concluzionat. …ASA ESTE ACUM ÎN ROMÂNIA. CU RESPECT.

  4. D-nă, vă-nșelați, emiteți judecăți de valoare false fără niciun argument rațional (doar din auzite), în rest aveți dreptate. Doar că în rest n-a mai rămas nimic. Am multe legături în Cavnic, ca de altfel în tot județul. Despre judecata de valoare a unui articol de presă, am mai spus, așa că repet: trăim în țara în care toți necalificații emit păreri despre orice, cu pretenția că-s cunoscători. Dar nu-s. Ne mai tundem singuri (și greșit) în oglindă, ne mai zugrăvim singuri pereții (ș-apoi crapă, dar nu-i bai)… Ăsta-i prezentul unei Românii căreia pare să nu-i mai convină nimic. Nu e un articol de fond (sau material, cum îl numiți dvs.), ci un editorial. Bun (vă spune unul calificat să emită judecăți de valoare asupra unei scrieri jurnalistice). Dacă faceți diferența, bine. Sper că nu-l interpretați laudativ la adresa cuiva. De greșit, în ecuația asta au greșit toți: conducerea PNL Maramureș, redactorii și aprobatorii comunicatului de presă al PNL Cavnic și, evident, Petruț. Cu același respect.

  5. DomnuleVischi, interesant materialul d-voastra dar fara substanta. Tinand cont de faptul ca singurul personaj cu care aveti vreo legatura , din orasul Cavnic, este d-l Petrut, consider ca sunteti complet pe langa subiect. Aveti cumva o idee cat de vaga despre ce inseamna echipa PNL Cavnic? Nu! Astept , cu drag, sa aveti si un minim de decenta cerand parerea ,, umililor membrii” ai PNL Cavnic, inainte de a va asterne gandurile( putin influentate de altii) in mass media. Cu respect, Manuela Lacner.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here