EXPLICAȚIA – Absorbția în PSD a celor 5 primari PMP din Maramureș, confirmată în Comitetul Executiv de președinții Zetea (PSD) și Morar (PMP), ar trebui să ducă la pierderea funcțiilor acestora

3
2486

LEGEA LOR. … ar trebui (pentru că așa prevede legea), în România nu e similar cu se va aplica/întâmpla, pentru că legile sunt făcute de politruci și respectate de proști, șmecherii (politrucii) având dispensă. În consecință, și trecerea în PSD Maramureș (filială controlată de Gabriel Valer Zetea) a celei mai mari și mai influente părți din PMP Maramureș (constituită din 5 primari, 5 consilieri județeni și peste 150 de consilieri locali), filială controlată de Lucian Ioan Titus Morar (foto mic dreapta, în picioare – primar PMP de Ulmeni), nu va avea niciun fel de repercusiuni/urmări prevăzute de lege (adică pierderea mandatelor, conform Codului administrativ și al Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali).

 

De ce? Pentru că “absorbiții” au o înțelegere (subterană, dar deja de notorietate) cu actualul președinte al PMP, Eugen Tomac, pe care l-au repus în funcție mazilindu-l pe fostul președinte, Cristian Diaconescu, cu condiția să le permită negocierea fuziunii/afilierii la nivel local cu orice partid, în pofida deciziei partidului de a fuziona prin absorbție cu PNL.

 

Înțelegerea

 

Practic, conducerea PMP Maramureș (dar nu numai ea) a primit acceptul noului președinte de a negocia la nivel local cu alte partide (în speță, cu PSD), urmând să decidă singură unde se refugiază din opoziție, în funcție de propriile interese (evident, vorbim de interese exclusiv personale, care includ funcții în partid, poziții eligibile pe listele de candidați, finanțări pentru edilii acum în PMP de la ministerele conduse de pesediști etc.), fără ca președintele PMP (Tomac) să îi excludă și să ceară anularea mandatului de ales local.

 

Oficial, legal, un ales local nu poate părăsi partidul pe lista căruia a candidat și a fost ales fără să-și piardă funcția în care a fost ales. Adică un primar, un consilier județean, un consilier local este obligat de lege să rămână pe toată perioada mandatului în partid, altfel își pierde funcția. Implicit, trecerea aleșilor PMP Maramureș în PSD Maramureș, deși un fapt evident, nu poate fi făcută oficial decât înaintea alegerilor locale din 2024.

 

A doua confirmare publică, la Botiza

 

Neoficial, acești aleși au anunțat public că sunt în PSD, după întâlnirea oficială din biroul președintelui PSD, Marcel Ciolacu – despre care aveți detalii AICI -, la nivel județean având loc o întâlnire a CEx-ului (Comitetul Executiv – organul de conducere) PSD, la Botiza. La acest CEx, Zetea a subliniat public că motivarea convocării constă în anunțul că și-au “mărit echipa și că primarii PMP Maramureș vin alături de social-democrați”.

 

Desigur, la întâlnire a fost prezent și noul cooptat și măritor de echipă pesedistă, pemepistul Morar din Ulmeni, viitorul prim-vicepreședinte și deputat PSD Maramureș (va fi locul 2 pe lista PSD, după actualul deputat Gheorghe Șimon, abonat pe viață la locuri eligibile pentru parlament). Sigur, Morar a fost însoțit de locotenenții săi, alți întregitori ai echipei PSD, gratulați cu diverse funcții prin promisiunea lui Zetea.

 

PSD n-are nicio motivație, doar Zetea

 

Dacă motivația traseismului pemepiștilor am precizat-o deja, să o precizăm și cea a pesediștilor, care aparent au de pierdut (unii președinți de filiale locale își vor pierde funcțiile, fiind înlocuiți cu nou-veniții pemepiști, alți potențiali candidați pe listele PSD la alegerile locale, la fel…). Motivația e una singură. Această uniune are, prin prisma președintelui PSD Maramureș, Zetea, un unic deziderat: recâștigarea de către el a funcției pierdute de președinte al Consiliului Județean Maramureș.

 

Practic, la alegerile din 2020, PSD a câștigat 35 din cele 76 de funcții de primar, plus un primar independent, cel de la Oncești, cu afinități PSD evidente și declarate. În condițiile în care PSD s-a impus în jumătate dintre localități, președintele PSD, Zetea, ar fi trebuit să câștige detașat funcția de președinte al CJ Maramureș, însă a pierdut-o. Cum? Simplu, trădat de o parte din primarii săi (localități în care penelistul Bogdan s-a impus în fața lui Zetea), aceștia fiind nemulțumiți tocmai de modul totalitar în care Zetea s-a metamorfozat din președinte în șef autocrat de partid.

 

Acum, absorbția pemepiștilor, dar mai ales deciderea de un singur om (Zetea) a recompenselor ce le vor fi acordate acestora, a determinat o nouă scindare în PSD Maramureș, aceasta urmând să devină vizibilă la alegerile locale din 2024 – sigur, dacă nici atunci, cu 41 de primari din cei 76 în portofoliul de partid, Zetea nu va câștiga funcția supremă în administrația județeană, logic ar fi să renunțe la politică definitiv. Bine, trebuia să renunțe, de rușine, în 2020, când l-a învins Bogdan, care reprezenta un partid (PNL) care a reușit să se impună doar în 25 de localități, față de cele 35 ale pesediștilor.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Înțelegerea/girul a fost confirmată/confirmat de prea multe persoane care au fost martori oculari la aceasta (persoane cu funcții în PMP). Este confirmată de faptul că președintele și actuala conducere PMP nu îi exclud din partid pe absorbiți (nu e vorba doar de Morar, ci de toți cei 5 primari PMP, de consilierii județeni și locali care au fost prezenți în spații publice, la întâlniri oficiale cu PSD, întărind prin prezență și declarații această trecere în PSD). Este irelevent în această deja obișnuită trădare politică timpul consumat cu un proces care contestă decizia.

  2. Nu este adevarat , Eugen Tomac nu a aprobat nici o magarie de acest fel , Morar a facut-o cu de la el putere i il va costa foarte scump pt ca va dispare , nu va inchipuiti ca PSD l urmatoarele alegeri il va mai pune pe liste . In privinta suspendarii din functie a lui Morar , asa este legea spune clar ca poate fi suspendat si inlocuit , doar ca vedeti dumneavostra , asta presupune procese , mai sunt aproape doi ani pana la alegeri iar un astfel de proces poate dura si 3 ani , apana atunci gunoiul de Morar ramane pe functie si ce rost avea ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here