EXCLUSIV – Un an de pandemie (martie 2020 – martie 2021): analiza grafică a evoluției și impactului COVID-19 în Maramureș

1
462

ANALIZĂ GRAFICĂ. S-a împlinit un an de la confirmarea primului maramureșean ca fiind infectat cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), un an de la decesul primului maramureșean infectat și un an de la instituirea stării de urgență în România (decizie aplicată pe parcursul a două luni, în primăvara anului trecut).

 

2mnews vă prezintă un calendar al pademiei de COVID-19 în Maramureș, cu accent pe evoluția deceselor, a infectărilor și a celor mai importante decizii luate de instituțiile statului abilitate în gestionarea pandemiei care a făcut ca în numai un an să cauzeze în Maramureș 768 morți și 18.280 de infectați. Toate informațiile acestei scrieri au surse de informare oficiale.

 

În urma analizei comparative, luna cu cel mai mare număr de decese în județul Maramureș a fost februarie 2021 (luna trecută), când au fost consemnate 165 de decese ale unor persoane depistate pozitive la testul COVID-19. De asemeena, cel mai mare număr de maramureșeni depistați ca fiind infectați cu SARS-CoV-2 a fost consemnat în luna noiembrie 2020: 4.149 de cazuri noi (atunci, numărul celor infectați de la începutul pandemiei s-a dublat).

 

Iată cele mai semnificative date privind pandemia în Maramureș:

 

* 28 februarie 2020: primul maramureșean confirmat cu noul coronavirus (COVID-19) – un bărbat în vârstă de 45 de ani, venit din Italia (a fost transferat la Centrul de Boli Infecţioase Cluj, pentru tratament). Era al treilea caz din România confirmat cu noul coronavirus (SARS CoV-2).

 

* 13 martie 2020: primul român care moare din cauza COVID-19, o femeie din Borșa (jud. Maramureș – Ileana Timiș, în vârstă de 80 de ani). Acesta se afla în Italia. a murit la spitalul din Monza.

 

* 15 martie 2020: se instituie starea de urgenţă în România.

 

* 13 aprilie 2020: primul deces al unui maramureșean depistat pozitiv COVID-19 în județ, un bărbat în vârstă de 61 ani cu afecțiuni neurologice (internat în 31 martie 2020 la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, transferat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, apoi la Spitalul de Pneumologie Cluj-Napoca și în 8 aprilie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Sectia ATI unde a decedat). În acel moment, 372 de români confirmați ca fiind infectați cu SARS-CoV-2 au decedat.

 

* 30 aprilie 2020: Statistica COVID-18 în Maramureș de la începutul pandemiei: 1 mort – 72 de infectați.

 

* 2 mai 2020: primul maramureșean infectat cu SARS CoV-2 care moare în județ – un bărbat în vârstă de 74 ani, din comuna Fărcașa (a fost internat în Spitalul Județean de Urgență Baia Mare în 18 aprilie 2020, transferat în 25 aprilie la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare).

 

* 14 mai 2020: s-a încheiat starea de urgenţă în România, iar restricţiile au fost diminuate pentru că a fost instituită starea de alertă.

 

* 31 mai 2020: Statistica COVID-18 în Maramureș de la începutul pandemiei: 5 morți – 99 de infectați.

 

* 30 iunie 2020: Statistica COVID-18 în Maramureș de la începutul pandemiei: 6 morți – 193 de infectați.

 

* 2 iulie 2020: primul medic din județul Maramureș, care a decedat după ce a fost declarat pozitiv COVID-19 (medicul de familie din comuna Satulung, Nicolae Ștrempel, în vârstă de 64 de ani).

 

* 31 iulie 2020: Statistica COVID-18 în Maramureș de la începutul pandemiei: 24 morți – 413 de infectați.

 

* 31 august 2020: Statistica COVID-18 în Maramureș de la începutul pandemiei: 64 morți – 1.157 de infectați.

 

* 30 septembrie 2020: Statistica COVID-18 în Maramureș de la începutul pandemiei: 114 morți – 2.072 infectați.

 

* 31 octombrie 2020: Statistica COVID-18 în Maramureș de la începutul pandemiei: 186 morți – 4.456 infectați.

 

* 30 noiembrie 2020: Statistica COVID-18 în Maramureș de la începutul pandemiei: 292 morți – 8.605 infectați.

 

* 27 decembrie 2020: a început campania națională de vaccinare anti-COVID în România (sunt vaccinate primele cadre medicale și din județul Maramureș).

 

* 31 decembrie 2020: Statistica COVID-18 în Maramureș de la începutul pandemiei: 412 morți – 10.602 infectați.

 

* 31 ianuarie 2021: Statistica COVID-18 în Maramureș de la începutul pandemiei: 532 morți – 13.661 infectați.

 

* 28 februarie 2021: Statistica COVID-18 în Maramureș de la începutul pandemiei: 697 morți – 16.915 infectați.

 

* 15 martie 2021: 768 morți – 18.280 infectați.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here