EXCLUSIV – Top 20 industria ospitalității Maramureș: cele mai mari cifre de afaceri, profituri și număr de angajați, plus identitatea celor care dețin firmele

0
4193
Nord Hotel Borșa

CAZĂRI MARAMUREȘ – TURISM. 2020 a fost un an care și-a lăsat adânc urmele negative în economie, însă unul dintre sectoarele economice care au avut cel mai mult de suferit a fost turismul. De la HoReCa la aeroporturi și companii aeriene, de la transportatorii specializați pe turism și până la agenții de turism, firmele din sistem au fost profund afectate.

 

Cât de profund? Scrierea de față vă prezintă performanțele economice realizate în 2020 de firmele care dețin unități de cazare turistică (hoteluri, pensiuni, moteluri, căsuțe etc.). 2mnews vă prezintă cele 3 clasamente edificatoare ale firmelor din sistemul de cazare turistică: cele mai mari cifre de afaceri, profituri și număr de angajați. În plus, așa cum v-am obișnuit, devoalăm identitatea celor care dețin aceste firme. Înaintea celor trei topuri, câteva explicații.

 

Precizări, explicații

 

În județul Maramureș sunt înregistrate 259 de firme care gestionează hoteluri, moteluri, pensiuni și alte facilități de cazare turistică, adică sub 0,5% din totalul firmelor înregistrate în județ. Dintre acestea, în 2020 au fost active (adică au avut cifră de afaceri / au desfășurat activitate economică) 208.

 

Cele 208 firme cu facilități de cazare din Maramureș au împărțit o plajă financiară de 87,45 de milioane de lei (echivalentă cu peste 18 milioane de euro, la cursul mediu al anului 2020) – adică… 0,46% din cifra de afaceri totală din Maramureș -, realizând un profit net total de circa 18,9 milioane de lei (1,18% din profitul net total realizat în 2020 în Maramureș).

 

Acest subsegment al industriei ospitalității din județ, cazarea turistică, înglobează 1,10% din numărul total al angajaților din județ, adică sub 1.000 de angajați (exact: 817).

 

V-am oferit aceste date statistice, în contrapartidă cu recitările patriotice și fără nicio acoperire în economia reală privind “impactul deosebit al turismului în Maramureș”. Dacă introducem în calcul, estimativ, și celelalte segmente economice din sectorul turistic (restaurante, baruri, muzee, obiective de interes turistic, obiective de agrement etc.), turismul are o pondere totală în economia Maramureșului de cel mult 5%. Dar dă bine să ne mințim că suntem Miezul. Nu suntem, nu pentru că n-am putea fi, ci pentru că nu vrem/nu știm să face turism performant.

 

Totuși, scrierea este despre performanță în turism, oferindu-vă topul primelor 20 de firme din segmentul cazării turistice din Maramureș în privința cifrei de afaceri, profitului net și numărului de angajați, precum și identitățile persoanelor care gestionează aceste firme.

 

Înainte de cele trei topuri, câteva precizări: în analiză au fost incluse exclusiv cele 259 de firme înregistrate în județul Maramureș care au ca obiect principal de activitate unul dintre cele 4 coduri CAEN privind facilități de cazare a turiștilor (de pildă, Complexul Secret Garden, care s-ar încadra pe locul 10 în topul celor mai mari cifre de afaceri, nu a fost inclus în top, fiind deținut de firma Tir 2000 SRL, aflată în proprietatea Asociației Române pentru Transporturi Rutiere Internaționale – ai cărei beneficiari reali sunt: Florinel Andrei, Dan Cîrjaliu, Constantina Ghiță, Nicolae Savu și Nicolae Surpatu -, și este înregistrată în județul Cluj).

 

Conversia financiară în moneda unică europeană (euro) s-a făcut la cursul mediu BNR pentru anul 2020, respectiv 4,8371 lei/1 euro.

 

Top 20 cele mai mari cifre de afaceri
LOC NUME HOTEL
1. Albrom SRL Borșa (Nord Hotel): 7,71 milioane lei (1,6 milioane euro). Firma este controlată de Ion Roman (societatea este administrată de Ramona Roman). Familia Roman din Borșa mai deține firmele Albrom Montaggi International (total), Val Del Partner (reparații ambarcațiuni, total), Zebra Art Studio (firmă de arhitectură, în care Ramona Roman este asociată 50% cu Rebecca Andrada Banc), Cearcanul (firmă de transport persoane fondată anul trecut și în care Ion Roman este asociat cu alte 5 persoane, în procentele egale, circa 17%: Ion Timiș, Dumitru Timiș, Florinel Sălișcan, Marius Andrei Urean, Ioan Danci).
2. Potamixa SRL Sighetu Marmației (Pensiunea Konnak): 5,18 milioane lei (1,07 milioane euro). Firma îi aparține lui Mihaela Cristina Pop și Ioana Alexandra Gârlea-Pop (în procente egale, ultima fiind și administrator). În 2020 a obținut cea mai mare cifră de afaceri din istoria firmei, cu circa 35% mai mare decât în 2019. Firma a fost fondată sub denumirea Potaco Tehno Gaz SRL (păstrată până în anul 2000) și a început să producă din anul 2013, boom-ul de business fiind în 2019, când și-a crescut cifra de afaceri de peste 5 ori, de la 750.000 lei/an la 3,85 milioane de lei/an.
3. Darkness SRL Vișeu de Sus (Hotel Gabriela): 4,85 milioane lei (1 milion euro). Firma este controlată de Călina Ciolpan. Este una dintre firmele maramureșene din HoReCa asupra căreia restricțiile impuse de pandemie și-au pus dur amprenta, cifra de afaceri a firmei scăzând în 2020 cu aproape 73%, de la 13,2 milioane de lei la 4,8 milioane de lei, iar profitul net de 4 ori.
4. Turist Șuior SRL Baia Sprie (Complexul hotelier Turist Şuior): 4,43 milioane lei (916.000 euro). Firma este controlată de Mircea Vasile Coza (unic asociat), antreprenor care mai deține în totalitate sau în participație firmele Cozmircom, Cozmircom Ind, Coza Rent, Agrosilcoz, Adiral, Concazmar Prod Com, Eolian Plus, Medspria SA, Rocredit IFN SA. Și Turist Șuior a regresat semnificativ în 2020, pandemia cauzând o scădere de 40%, de la 7,4 milioane de lei la 4,4 milioane de lei.
5. Hotel Grădina Morii SRL Sighetu Marmației (Hotel Grădina Morii): 3,52 milioane lei (728.000 euro). Firma este controlată de familia Ofrim (Dan George Ofrim – 99%, Alina Ofrim – 1%). Firma a fost fondată în primăvara lui 2019, an în care a înregistrat o cifră de afaceri de 5,2 milioane de lei, în anul următor restricțiile pandemiei generând o scădere de 33% a cifrei de afaceri. Dan George Ofrim mai deține firmele Acer (închiriere bunuri imobiliare) și Acer Sighet (industria lemnului).
6. Castel Transilvania SRL Baia Mare (Complexul Turistic Castel Transilvania): 3,35 milioane lei (693.000 euro). Firma îi aparține lui Sorin Iacob Crinel Sâncrăian și este administrată de soția sa, Melinda Simona Sâncraian. Firma a mai avut două alte denumiri (și obiecte de activitate) în istoricul său, Cubeco Impex și Best Auto (până în 2019). Deși firma a reușit să se mențină și în 2020 la nivelul mediu al cifrei de afaceri din ultimii 4 ani (de peste 3 milioane de lei), a înregistrat un ușor regres, de peste 10%.
7. My Lady Angel SRL Borșa (Hotel Roman): 2,52 milioane lei (521.000 euro). Firma este controlată de familia Roman Ionel Daniel (55%) și Viorica Angelica (45%) – cei doi dețin și firma ID Forte Works (lucrări de ipsoserie). Hotelul, situat în Complexul Turistic Borșa, chiar lângă instalația de teleschi, a înregistrat în 2020 o scădere cu 35% a cifrei de afaceri.
8. Complex Mara SA Baia Mare: 2,23 milioane lei (462.000 euro). Firma este controlată de familia Mihăilă (Michael George Mihailă deține 38%, alte participații semnificative fiind deținute de Maria Otilia Mihailă, Mihaela Sandu – și statul român, prin AVAS, are o participație de 6,23%). În 2020, cifra de afaceri a firmei a fost puternic zdrunciantă, înregistrând o scădere de 48%, de la 4,28 milioane de lei la 2,23 milioane de lei (cea mai redusă din anul 2003 încoace). Mihăilă mai deține participații totale sau semnificative în firmele Tehnomob SRL Baia Mare (industria mobilei), Concept Ricatela SRL Baia Mare (industria mobilei) și Iovirom SRL București (închiriere bunuri imobiliare).
9. Triplu R SRL Recea (Complexul Romanița): 2,40 milioane lei (498.000 euro). Firma este controlată de Sanda Cornelia Săcui Roman și Gabriel Alexandru Roman (în părți egale – sunt copiii antreprenorilor Maria și Gavril Roman, care dețin Complexul Lostrița din Blidari). În 2020, firma a raportat o cifră de afaceri de 2,4 milioane de lei (cea mai redusă cifră de afaceri din ultimii 5 ani), cu aproape 47% mai puțin decât în anul precedent. Totuși, în 2020, familia Roman a cumpărat fostul Palat al Telefoanelor din Baia Mare pentru a edifica în locul său un nou hotel (proiectul nu a fost încă demarat, din cauza pandemiei de COVID-19).
10. Oriac SRL Vișeu de Sus (Pensiunea La Cassa): 2,17 milioane lei (450.000 euro). Firma (fostă Hermes Consult) este controlată de Alexandra Oana Tomoiagă (asociat unic). În 2020, firma a cunoscut un ușor regres al cifrei de afaceri (-7%), în schimb a obținut un profit record în istoria societății (de aproape 1 milion de lei).
11. Holiday Tour SRL Ocna Șugatag (Pensiunea Holiday): 2,15 milioane lei (445.000 euro). Firma este controlată de familia Poran (până în primăvara anului trecut prin Dalia Mirela Poran, apoi prin Gheorghe Dan Ștefan Poran, care acum este asociat unic). În 2020, firma a înregistrat o scădere cu circa 40% a cifrei de afaceri, de la 3,56 milioane de lei la 2,15 milioane de lei (cea mai redusă din ultimii 3 ani).
12. Daliad Hotel SRL Baia Mare (Hotel Europa): 2,08 milioane lei (431.000 euro). Firma aparține familiei Pașca (Daniel Gheorghe Pașca și Daniela Lia Pașca, asociați în părți egale). În 2020, firma a înregistrat o cădere cu 45% a cifrei de afaceri, de la 3,81 milioane de lei. A fost de departe cea mai scăzută cifră de afaceri de când s-a deschis hotelul (2014).
13. Domeniul Buda SRL Cicârlău (Green Garden Resort): 1,84 milioane lei (380.000 euro). Firma este controlată de Ștefana Elisabeta Buda (unic asociat). Familia Buda din Cicârlău mai deține și firma de construcții CNB Buda Construct Instal. Este una din puținele firme maramureșene din industria ospitalității care au înregistrat o creștere a cifrei de afaceri în 2020, de aproape 29% (este și cea mai ridicată cifră de afaceri din istoria firmei).
14. Bilardi Product SRL Baia Mare (Hotel Rivulus): 1,74 milioane lei (361.000 euro). Firma, care administrează fostul Hotel București, este controlată de fostul deputat și consilier local Ioan Hoban. În 2020 a înregistrat cea mai scăzută cifră de afaceri din ultimii 20 de ani, raportând o scădere cu 42% a cifrei de afaceri. Hoban mai deține, total sau în participațiuni semnificative, firmele Bilardi Trade SRL, Bilardi SRL și Marstar SRL.
15. Credos Prodcom SRL Șișești (Hanul Teilor din Dănești): 1,69 milioane lei (350.000 euro). Firma este controlată de familia Topan (Liliana Lăcrimioara Topan și Nicolae Mircea Topan, asociați în procente egale – cei doi mai dețin și firma Tetris Impex din Baia Mare, producător de uși și ferestre cu rame metalice). În 2020, firma a pierdut 29% din cifra de afaceri realizată în anul anterior.
16. Zodiac SRL Baia Mare (Hotel Carpați): 1,66 milioane lei (340.000 euro). Firma este controlată de Meda Ramona Grumaz (asociat unic). Activitatea Hotel Carpați a fost introdusă pe această firmă doar din anul 2020, până atunci fiind contabilizată pe firma Complex Hotelier Carpați SRL (până în 2016, când firma a fost înregistrată ca inactivă), care-i avea ca asociați în procente egale pe Meda Ramona Grumaz și Martin Hulbar.
17. Dacii Liberi SRL Petrova (Pensiunea Dacii Liberi Resort & Spa): 1,47 milioane lei (304.000 euro). Firmă controlată de familia Tivadar (până la începutul acestui an, Ioana Iulișca Tivadar avea 98% din capitalul social al firmei, dar și-a cedat procentele lui Adrian Cristian Tivadar, care acum este asociat unic).
18. Raf Nord Agrement SRL Vișeu de Sus: 1,29 milioane lei (268.000 euro). Firma este controlată de Florin Feiciuc (asociat unic). Feiciuc mai deține, în totalitate sau cu participații semnificative, firmele Ranaf Agrement (cazare), Relefana Agrement (servicii suport), Milenium Hotspot (bar – este asociat în părți egale cu fostul consilier județean Sorin Ilie Vlad). În 2020 și-a crescut cifra de afaceri cu circa 49%. A fost, de departe, cel mai bun an din istoria firmei.
19. Vlad Alexis ITC SRL Borșa: 1,17 milioane lei (243.000 euro). Firma este controlată de familia Pitaru (Robert Pitaru și Mihaela Dana Pitaru sunt asociați în procente egale). În 2020 a pierdut circa 27% din cifra de afaceri. În 2021, firma și-a schimbat obiectul principal de activitate în închirierea/subînchirierea bunurilor imobiliare. Familia mai deține, total sau în participații semnificative, firmele din industria pharma Unica Farm, Pro Pharma Management Consulting, Pro Pharma ITC Consultinf, Clinica Minerva.
20. Hanul lui Cobâlă SRL Budești (Hanul lu’ Cobâlă): 1,12 milioane lei (233.000 euro). Firma este controlată de familia Nemeș (Mihai Nemeș 91% și Rodica Nemeș 9%). În 2020, a pierdut 10% din cifra de afaceri, însă s-a menținut pentru al doilea an consecutiv la peste 1 milion de lei.

 

 

Top 20 cel mai mare profit net
LOC NUME HOTEL
1. Domeniul Buda SRL Cicârlău (Green Garden Resort): 1,05 milioane lei (218.000 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 13).
2. My Lady Angel SRL Borșa (Hotel Roman): 1,04 milioane lei (215.000 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 7).
3. Albrom SRL Borșa (Nord Hotel): 935.412 lei (193.382 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 1).
4. Oriac SRL Vișeu de Sus (Pensiunea La Cassa): 925.557 lei (191.345 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 10).
5. Vlad Alexis ITC SRL Borșa: 859.466 lei (177.682 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 19).
6. Darkness SRL Vișeu de Sus (Hotel Gabriela): 844.499 lei (174.587 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 3).
7. Castel Transilvania SRL Baia Mare (Complexul Turistic Castel Transilvania): 789.903 lei (163.300 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 6).
8. Raf Nord Agrement SRL Vișeu de Sus: 635.152 lei (131.308 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 18).
9. Hanul lui Cobâlă SRL Budești (Hanul lu’ Cobâlă): 603.373 lei (124.738 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 20).
10. Credos Prodcom SRL Șișesti (Hanul Teilor din satul Dănești): 430.035 lei (88.903 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 15).
11. Triplu R SRL Recea (Complexul Romanița): 422.978 lei (96.131 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 9).
12. Edyan Dolteam SRL Sighetu Marmației: 422.475 lei (87.340 euro). Firma familiei Pop (Maria Roxana Pop 80%, Ionel Pop 20%).
13. Zodiac SRL Baia Mare (Hotel Carpați): 410.210 lei (84.804 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 16).
14. Iezerul SA Borșa: 379.556 lei (78.467 euro). Firma e administrată de fostul deputat Nuțu Fonta. Este deținută de firmele Dracard Com Serv SRL (39% – asociat unic Gabriela Veronica Fonta-Durlea), Borșa Best Turism SRL (21% – asociați în procente egale Bogdan Ștefan Durlea și Alexandru Marius Tudor), statul român prin Ministerul Turismului (6%), alți acționari minoritari. Firma nu este în funcțiune, însă periodic se vând bunuri imobiliare pe care le deține.
15. Alpina Deluxe Resort SRL Moisei (Pensiunea Alpina Deluxe): 361.825 lei (74.802 euro). Firma este deținută de Maria Horj (asociat unic). A realizat cel mai mare profit din istoria firmei.
16. Euro Tim SRL Borșa: 360.484 lei (74.524 euro). Firma este deținută de Grigore Dănuț Timiș (asociat unic). A realizat cel mai mare profit din istoria firmei.
17. Pământul Verde SRL Ocna Șugatag: 356.936 lei (73.791 euro). Firma este deținută de familia Gadola (Sorin Gadola 95%, Diana Alexandra Maria Gadola 5%) și are în proprietate o agro-pensiune din satul Breb.
18. Pensiunea Teleptean SRL Ocna Șugatag (Pensiunea Teleptean): 331.861 lei (68.607 euro). Firma este deținută de Mioara Teleptean (asociat unic). A realizat al doilea cel mai mare profit din istoria firmei (după cel din 2019).
19. Dacii Liberi SRL Petrova (Pensiunea Dacii Liberi Resort & Spa): 306.135 lei (63.289 euro). Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 17).
20. Tim.Il.Tur SRL Borșa (Pensiunea Vaduri): 271.336 lei (56.094 euro). Firma este deținută de Ileana Timiș (asociat unic) și a realizat cel mai mare profit din istoria firmei.

 

 

Top 20 cei mai mulți angajați
LOC NUME HOTEL
1. Turist Șuior SRL Baia Sprie (Complexul hotelier Turist Şuior):  56 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 4).
2. Albrom SRL Borșa (Nord Hotel): 53 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 1).
3. Darkness SRL Vișeu de Sus (Hotel Gabriela): 43 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 3).
4. Zodiac SRL Baia Mare (Hotel Carpați): 41 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 16).
5. Complex Mara SA Baia Mare (Hotel Mara): 40 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 8).
6. Castel Transilvania SRL Baia Mare (Complexul Turistic Castel Transilvania): 27 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 6).
7. Bilardi Product SRL Baia Mare (Hotel Rivulus): 26 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 14).
8. Credos Prodcom SRL Șișești (Hanul Teilor din Dănești): 22 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 15).
9-10. Potamixa SRL Sighetu Marmației (Pensiunea Konnak): 21 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 2).
9-10. Hotel Grădina Morii SRL Sighetu Marmației (Hotel Grădina Morii): 21 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 5).
11. Daliad Hotel SRL Baia Mare (Hotel Europa): 20 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 12).
12. Podină Resort SRL Cupșeni (Podină Resort din satul Ungureni): 19 angajați. Firma îi aparține lui Cristian Vasile Podină (asociat unic).
13-14. Turism Păltiniș Cerbul SRL Borșa (Hotel Cerbul și Hotel Păltiniș): 16 angajați. Firma îi aparține familiei Ștețco (Valerica Ștețco și Victor Ștețco, asociați în procente egale).
13-14. Triplu R SRL Recea (Complexul Romanița): 16 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 9).
15. My Lady Angel SRL Borșa (Hotel Roman): 15 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 7).
16. Oriac SRL Vișeu de Sus (Pensiunea La Cassa): 14 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 10).
17-18. Rabaco Prod SRL Sarasău (Hotel Salina din Ocna Șugatag): 12 angajați. Firma le aprține lui Maria Mich 34%, Diana Maria Pop 33% și Lenuța Felicia Bîrleanu 33%. Hotelul este administrat de familia Mich (Maria și Vasile).
17-18. Ionirox SRL Baia Sprie: 12 angajați. Firma aparține familiei Ștefăniță (Ioan Constantin Ștefaniță 60%, Roxana Ioana Ștefaniță 40%).
19. Flamingo Pension SRL Sighetu Marmației (Pensiunea Flamingo): 11 angajați. Firma îi aparține lui Arina Gabriela Hărănguș (asociat unic).
20-21. Raf Nord Agrement SRL Vișeu de Sus: 10 angajați. Detalii despre firmă în Top 20 cifră de afaceri (locul 18).
20-21. Pensiunea Popasul Din Deal SRL Ocna Șugatag (Pensiunea Popasul din Deal): 10 angajați. Firma îi aparține lui Doina Pop (asociat unic).

 

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here