EXCLUSIV – Statul a decalat cu 2 ani, până în decembrie 2025 (!), finalizarea Barajului de la Runcu, construcție începută în anul… 1985

2
1213

ATÂT PUTEM. 40 de ani. Atât zic capii acestui stat că avem nevoie pentru a finaliza construcția Barajului de la Runcu, adică ultimul termen decalat (nimeni nu mai numără a câta oară), care era decembrie 2023, a mai fost decalat o dată. În decembrie 2025. De ce? Că nu sunt bani. Țara n-are bani (pentru Barajul de la Runcu, vital pentru alimentarea cu apă a locuitorilor din nordul Maramureșului, are bani pentru altele, pentru delapidări și deturnări de fonduri, de exemplu, nu le mai amintim aici, că ni le amintește DNA când e cazul).

 

Simplificat, dintr-un document oficial al statului, asumat de ministrul Apelor, Mediului și Pădurilor, Tánczos Barna, și aflat și în posesia 2mnews: “creditele bugetare repartizate anual sunt condiționate de limitele apropbate prin Legea bugetului de stat, iar previziunile bugetare pe 2023 sunt insuficiente pentru închiderea proiectului. În această situație va fi necesară o nouă amendare a acodrului cadru de împrumut (n. red., cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, de unde ne împumutăm pentru), pentru decalarea termenului de finalizare a proiectului până în decembrie 2025”.

 

Dacă vă-ncălzește cu ceva, pentru Barajul de la Runcu au fost aprobate în acest an 21,85 milioane de lei.  Investiția, începută cu elan proletar în perioada în care țara se numea Republica Socialistă România și era condusă de comunistul Nicolae Ceaușescu (de atunci s-au perindat încă patru președinți la conducerea țării), este astăzi cifrată la 900 de milioane de euro, din care s-au investit peste 850 de milioane de euro. Așadar, mai trebuie o investiție de 5% din costul total estimat pentru întreaga construcție.

 

În pofida acestui aspect – gradul realizat al investiției (nu mai luăm în calcul importanța economică), în 2017 s-a luat în calcul… renunțarea la proiect. Ca-n filmele cu proști. Nu s-a pus în practică asta, dar simplul fapt că s-a luat în calcul abandonarea unei lucrări în care s-a investit 95% din necesar ridică mari semne de întrebare privind integritatea mentală a decidenților. Vorbim despre o lucrare care va realiza suplimentarea debitului de apă pentru Baia Mare, precum şi realizarea unei reţele de apă pentru zeci de localităţi din Maramureşul istoric, inclusiv pentru cel de-al doilea municipiu al județului, Sighetu Marmaţiei.

 

Știu, și egiptenii, cu mijloacele din antichitate, construiau piramidele mai repede, dar la noi banii vin cu țârâita. Practic, singura perioadă în care s-au alocat sume consistente acestei investiții a fost cuprinsă între 2009 și 2011 (sumele fiind cuprinse între 55 de milioane de lei și 65 de milioane de lei), în restul anilor fiind alocate „firimiturile de la masa bogaților”.

 

Barajul de la Runcu se edifică în bazinul Marei, după ce Valea Brazilor se-aruncă-n Runc. Este o „barieră” de piatră înaltă de peste 90 de metri menită să domolească râul și să-l adune într-un lac ce se va întinde pe 91 de hectare și va avea un volum de 26 de milioane de metri cubi. Asta se preconizează a fi barajul de la Runcu. Dacă va fi vreodată-n timpul vieților noastre…

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Lucrarile la baraj sunt o spalare de bani continua. Dar aceasta isi doresc cetatenii, nu ies la vot in numar mare, nu se implica civic si politic pentru ca politica nu este pentru oameni cinstiti – mentalitate de oi crescute in comunism si care se uita prea mult la televizor. Partea buna este ca lucrurile se schimba inspre bine, incet dar sigur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here