EXCLUSIV – S-a semnat contractul pentru proiectarea centurii rutiere a municipiului Sighetu Marmației: află cine a câștigat contractul

0
1939

ÎN SFÂRȘIT. Conducerea Consiliului Județean Maramureș, controlată de Ionel Bogdan (PNL), a semnat contractul pentru proiectarea centurii rutiere a municipiului Sighetu Marmației, la capătul unei perioade cu trei tentative de atribuire prin licitație a contractului. Informația, obținută de 2mnews din surse informate și implicate direct la cel mai înalt nivel, are gradul de acuratețe de 100% (similar cu o informare oficială).

 

Câștigătorul

 

Contractul privind efectuarea studiul de fezabilitate a centurii rutiere a municipiului Sighetu Marmației a fost atribuit firmei Drum Pod Invest SRL din Iași, aceeași care proiectează și centura rutieră a municipiului Baia Mare. Lucrarea a fost estimată de beneficiar (CJ Maramureș) la suma de 1,72 milioane de lei (suma, care conține TVA și este echivalentă cu circa 350.000 de euro, urmând să fie plătită în părți egale de Consiliul Județean Maramureș – care a aprobat încă din decembrie 2020 suma de 864.300 de lei pentru finanțarea a 50% din contract – și Primăria Sighetu Marmației).

 

Firma câștigătoare a licitației privind elaborarea SF-ului centurii municipiului Sighetu Marmației, controlată de fostul administrator al judeţului Botoşani și fost consilier judeţean Radu Judele, care are 17 angajați, va trebui să finalizeze lucrarea în 6 luni (după aceea, trebuie să asigure asistența tehnică pentru depunerea cererii de finanțare a execuției efective a proiectului).

 

Antecedentele

 

Prima licitație pentru proiectarea Variantei de Ocolire a municipiului Sighetu Maramației a fost lansată în mai 2021, fiind depusă o singură ofertă (de asocierea de firme Specialist Consulting SRL București, controlată de inginerul Romică Cezar Șerban, și Construct CDP SRL Baia Mare, controlată de inginerul Radu Vasile Cot). Numai că liderul de asociere (sereleul din București) nu a mai răspuns la cererile de clarificări, astfel că oferta a fost considerată neconformă în 4 noiembrie 2021).

 

Procedura de achiziție a reluată în 13 noiembrie 2021 (cu termen de depunere a ofertelor până în 22 decembrie 2021), însă în 9 februarie 2022 a fost anulată și relicitarea – conform calendarului inițial, evaluarea tehnică a ofertelor trebuia făcută până în 22 aprilie 2022, dar nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă.

 

Tot în 9 februarie 2022, CJ Maramureș a reintrodus (pentru a treia oară) în licitație publică acest contract, data de depunere a ofertelor fiind până în 14 martie 2022. Subliniere: deși nu au avut succes cu primele două încercări, CJ Maramureș nu a schimbat nimic în condițiile contractuale, introducând contractul cu aceleași condiții (financiare, tehnice etc.). La a treia încercare unicul ofertant a fost firma din Iași, desemnată câștigătoare a contractului.

 

Ce prevede contractul

 

SF-ul (inclusiv obținerea avizelor și acordurilor necesare construcției efective) trebuie finalizat în 6 luni, însă în suma de bani oferită proiectantului este cuprinsă și o perioadă de un an în care acesta trebuie să asigure asistența tehnică pentru depunerea cererii de finanțare a execuției efective a proiectului.

 

Varianta de Ocolire a municipiului Sighetu Marmației (denumirea oficială a obiectivului) vizează realizarea a peste 15 km de centură rutieră prin care se va face legătura cu cele două drumuri naționale care tranzitează urbea (DN 18, care face legătura cu Vișeu – Borșa – Baia Mare și DN 19, care face legătura cu Negreşti Oaş – Satu Mare), precum și cu viitorul pod peste Tisa.

 

Șeful administrației județene, Ionel Bogdan, a făcut public faptul că sursa de finanțare a centurii rutiere a municipiului Sighetu Marmației va fi din fondurile europene puse la dispoziția României de UE, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), după aprobarea finanțării urmând ca atât CJ Maramureș, cât și Primăria Sighetu Marmației să își recupereze sumele alocate până la licitarea lucrării efective. Execuția efectivă va fi efectuată prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here