EXCLUSIV – „Regele Asfaltului din Maramureș”, Ioan Baltă „Oniza”, a scăpat de condamnarea de 5 ani închisoare pentru evaziune fiscală: procesul a fost tărăgănat până când fapta s-a prescris

4
1771

CUM SE PROCEDEAZĂ. Ioan Baltă „Oniza” a scăpat (și) de condamnarea pe fond, de 5 ani închisoare, pentru evaziune fiscală: procesul, în care DNA l-a trimis în judecată pentru fapte săvârșite în perioada 2011-2012, a fost tărăgănat până când fapta s-a prescris. În 2017, Baltă a mai fost inculpat pentru evaziune fiscală, dar procesul a fost încheiat în 2018, cu o amendă de 700 de lei și plata cheltuielilor judiciare de 800 de lei, după ce inculpatul a plătit statului prejudiciul creat.

 

Procesul care a durat pânâ când fapta s-a prescris

 

Drumarul „Oniza”, proprietarul firmei XS Sud Compani – abonată publică în perioada de activitate, acum în insolvență, Baltă și-a mutat operațiunile pe firma Nord Vest Infrastructură și Servicii, controlată scriptic de fiul său -, a fost inculpat pentru evaziune fiscală, într-un dosar în care au mai fost inculpați și Teodor Zapca și Mihai Mircea Șofineți (aceștia pentru tentativă la evaziune fiscală), a demarat pe rolul instanței în iunie 2018, Ministerul Finanțelor (prin ANAF) constituindu-se parte civilă (prejudiciată).

 

În faza judecării pe fond a speței, în 18 februarie 2021, Tribunalul Maramureș i-a condamnat pe cei trei la câte 5 ani închisoare, interdicția dreptului de a administra vreo societate comercială și plata unor sume de bani către stat (Baltă – 16.000 lei, iar Zapca și Șofineți câte 4.500 lei).

 

Toți cei implicați (inculpații și Ministerul Finanțelor) au declarat apel, acesta judecându-se din 26 martie 2021 și până acum la Curtea de Apel Cluj, aceasta pronunțând în 19 decembrie 2022 soluția definitivă, prin care a admis apelurile celor trei inculpați și a desființat sentința penală a Tribunalului Maramureș, pe care a desființat-o sub aspectul laturii penale, pentru că a intervenit prescripția.

 

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Sentința (soluția/hotărârea) este definitivă.

 

Un dosar răsuflat: a ieșit bine pentru toată lumea”, am mai mimat un act de justiție

 

Baltă este patronul firmei de casă care executa lucrările de infrastructură rutieră în Baia Mare, XS Sud Compani SRL – aflată din 2014 în insolvență, cu 80! de creditori care așteaptă să le fie plătite datoriile -, acum intromisionat în sistemul de asfaltări din muncipiul reședință de județ prin sereleul administrat de fiul său, Ionuț Baltă, Nord Vest Insfrastructură și Servicii.

 

Procesul prezentat în această scriere a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Maramureș în 12 iunie 2018 și a judecat tentativa de evaziune fiscală a unui grup format din Baltă și partenerii săi (Teodor Zapca și Mihai Mircea Șofineți), prin metoda de fraudare de tip „carusel”, pentru obținerea nelegală a unor rambursări de TVA de aproape 15 milioane de lei.

 

Conform rechizitoriului Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Baia Mare, în perioada 2011-2012, Ioan Baltă, în calitate de administrator al firmei XS Sud Compani, beneficiind de ajutorul lui Mihai Mircea Șofineți și a lui Teodor Zapca (și ei condamnați pe fond la câte 5 ani de închisoare) a stabilit taxe sau contribuții în cadrul unui circuit economic în care au fost implicate mai multe firme-fantomă.

 

Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea fără drept a 14.788.174,76 lei, cu titlu de rambursări sau restituiri de TVA, dar cererea de rambursare a TVA a fost respinsă de către Direcția Județeană a Finanțelor Publice Maramureș.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

4 COMENTARII

  1. Ho, ho, ho reloaded! Asa de tarziu ati ajuns sa ajungeti la cunoasterea primarului ales cu majoritate! Prea tarziu.
    Dar spaga luata de la angelicul Span, ce pilda va inspira????

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here